REPERTORIU // Spectacolele pe care le puteți vedea la Teatrul Național „Mihai Eminescu”, în perioada 6 - 8 noiembrie

Teatrul Național „Mihai Eminescu” anunță trei spectacole pentru finalul acestei săptămâni

6 noiembrie 2020, ora 18:00, Sala mare

„Carnavalul” după I.L Caragiale (spectacol nerecomandat tinerilor sub 14 ani)

Caragiale propune oglinda deformatoare a lumii oamenilor drept partener al lumii ființei ca dimensiune a abisalului. Cu o pasiune statornică și pătimașă, el mânuiește aparențe scandaloase sau hilare, voci ale esenței ce permit dezvăluiri la care accesul este de multe ori dificil: „sunt o ființă foarte complexă! Caprițioasă și statornică; impresionabilă ca un copil incult, blazată ca un filosof istovit, mahalagioaică și aristocrată; aci primitivă, aci ultrarafinată, iau în glumă împrejurările cele mai grave și sunt grav față de cine știe ce nimicuri”. Nu sunt puține imaginile despre un Caragiale „nervos și sensibil”, până la pierderea siguranței de sine, la care „veselia... coboară până într-un fond al reflecției și până într-un strat al melancoliei” (Tudor Vianu).

„Râsul caragialian atacă nu numai pe adversari ci și capacitatea morală a emitentului sau, și poate în aceasta constă cinismul unui scriitor, atât de agreat și atât de promițător pentru noua critică românească. Să-și fi dat oare seama Caragiale, cu inteligența lui vizionară, de sensul trădător al comediei sale când a profetizat: râsul și gluma, nu ne vor mai putea sluji de mângâiere ca altădată, cu cele ce se vor petrece în lumea noastră românească, copiii noștri vor avea poate de ce să plângă, noi am plâns destul”. Această perspectivă sesizată de I. Negoițescu ca o dimensiune modernă permite analiza operei „comice și tragice” sub semnul unei alte participări a spiritului creatorului, cea a tentației neantului, a hilarului, a tragicului bufonic, ca o manieră de a se expune atitudinal, prin participare la existență, și o transformare a existenței in stil, in existență ca artă.

Celebra ironie caragialiană implică pudoarea (atât pudoarea cat și ironia conțin un principiu al timpului, după cum remarcă Vladimir Jankelevitch in Ironia), iar pudoarea înseamnă „a mânui cu delicatețe abstractul implacabil”, putem spune că acel ezoterism al ironiei este, in analiza spiritului caragialian, o profunzime unică, un principiu al înțelegerii și comunicării spirituale, acel dublu contrapunct, cum îl numește Schopenhauer. Ironia, in schimb, ascultă de o anume transcendență ce exprimă mai mult decât adevărul și mai mult decât bunătatea, prin distrugerea învelișului exterior, prin dezvăluire, distilare, simplificare, țelul suprem fiind purificarea, „un absolut niciodată atins”.Caragiale practică rând pe rând măști prin care își exprimă dorința „de a scandaliza și mustra in chipul acesta societatea”, dar el este in primul rând cel care, aidoma năzdrăvanului din anecdota sa alegorică, aduce la lumină, cu augustă inspirație și haz, celebrul „nas” al mentorului ce înfricoșează, pentru a-i permite agorei delectarea iar sufletului încântarea.

Cu cât mai târziu a venit artistul sau gânditorul pe lume cu atât îi trebuie mai multă originalitate și mai mare putere de concepție, pentru a covârși, capitalul din ce în ce mai sporit de gândire umanăși pentru a găsi forma nou I.L.Caragiale. Poate ar fi bine... să ne gândim la o viziune a integralității caragialiene. Revenirea la suplețea nuanțelor, sfidarea exegezelor abundente și apăsat interpretative care au conjugat de multe ori nefast știința teatrului cu orgoliul interpretului... Să ne împrospătăm percepția in contact cu relevanța extraordinară a unei înțelegeri in densitate... Mărturisirile lui Caragiale, cuprind chipurile imaginației. Să le citim, să le pătrundem și să le lăsăm să vină spre noi din dramaturgie și nuvele, din momente, schițe, publicistică și corespondență, și...din gândirea teatrală.Teatrul „este o artă constructivă a cărei material sunt conflictele ivite între oameni din cauza caracterelor și patimilor lor. „Teatrul nu este un gen de artă „ci o artă de sine stătătoare, tot așa deosebită de literatură în genere și în special de poezie, ca oricare altă artă – de exemplu arhitectura”.

Și... concepția caragialiană de poetică interpretativă: Actorul, actorii când ies pe scenă, trebuie să fie niște posedați, să aibă pe dracu-n ei, prin ochi, prin sprâncene, prin gură, prin vârful degetelor, prin toți porii, să scoată pe dracul acela și să-l arunce asupra publicului. O clipă să nu-l ierte pe public a-și veni în fire și a-și da seama ce vor cu el; să-l ia repede, să-l zguduie, să-l amețească, să-l farmece, să-l aiurească, să-l smintească – mai știu eu ce să zic”.Carnavalul nostru - cel de toate zilele, versiune scenică 2018 după opera lui I.L. Caragiale își trimite măștile cu energia disperării în intersecția ultimilor trei secole (XIX, XX, XXI); răspântie neliniștitoare unde totul se maculează, se degradează frenetic, cade în deriziune…Trădăm plângând, râdem trădând…
Această distribuție de șoc a Carnavalului de la Teatrul Național „Mihai Eminescu” trebuie să ne cuprindă pe toți cu dăruire, măiestrie și virtuozitate într-un fascinant delir… fără oprire… fără poticnire… fără potrivire…fără scăpare… fără sfârșit… Desăvârșit!



7 noiembrie 2020, ora 18:00, Sala mare

„Pomul vieții” de Dumitru Matcovschi

Spectacolul „Pomul vieţii" este povestea tristă a oamenilor calzi, emotivi, temperamentali, care sorbesc cu patimă din cupa suferinţelor. Condimentarea spectacolului cu efecte comice este oportună, evoluţia actorilor atingînd coardele sufletului omenesc.

E un spectacol care denunţă metehnele societăţii noastre.Versurile matcovschiene: „Sfântă ni-i casa, din leagăn de dor ce coboară" exprimă un adevăr simplu şi profund al protagoniştilor spectacolului. „Pomul vieţii" ne îndeamnă să curmăm, pe veci, suferinţa.



8 noiembrie 2020, ora 18:00, Sala mare

„Hamlet în sos picant” după Aldo Nicolaj

Teatrul Național vă invită la cel mai condimentat spectacol al stagiunii!

Premiera „Hamlet în sos picant” după Aldo Nicolaj desfășoară o panoplie de situații comice savuroase pe canavaua unei piese-reverie mustind umor (pe alocuri negru). Ați ghicit, acțiunea are loc la Castelul Elsinore, însă nu în sala tronului, ci în bucătăria regală unde master –șeful Froggy drege, din polonic, cuțite și pahare, tragedia prințului danez bântuit de himere; ba chiar, pentru mai mult efect, din gelozie și amor rănit, îmbracă armura bătrânului Hamlet. Pentru cunoscătorii textul original, trama re-elaborată și re-inventată cu mijloacele teatrului absurdului, e cel puțin curioasă și incitantă. În plus, voioasa montare diriguită cu mână fermă de Alexandru Cozub prilejuieşte spectatorilor reîntâlnirea cu actorii de prim rang ai scenelor din Moldova: Petru Hadârcă, Angela Ciobanu, Diana Decuseară, Dan Melnic, Ghenadie Gâlcă, Margareta Pântea, Iurie Focșa, Mihai Zubcu, Alexandru Pleșca. Expresiv şi ghiduș, ansamblul artistic melanjează uluitor magia muzicii, cinismul duios, acrobaţiile sentimentale şi rostirea plină de farmec; ca într-o oglindă strâmbă, luminile rampei revelează nebănuite caracteristici ale eroilor shakespearieni, nimic nu este ceea ce pare; Hamlet, Gertrude, Claudius, Laert sunt împinși în plan secund sau chiar complementar, în avanscenă sfârâie purcelușii de lapte, se fezandează mistrețul în putină de stejar, se coace la foc domol budincă de porumbel a la Pericle, se perpelește Limbă de vacă marinată a la Tutankhamon(gustarea preferată a Reginei).

Bucătăria ajunge câmp de bătălie - ce-I drept , în sânge e doar friptura… restul e picanterie.

Publicul e poftit să se prindă cu gust în această farsă surprinzătoare.