Stiri

OFICIAL // Procuratura Generală a pornit un proces penal în baza plângerii deputatului Gațcan: A fost sau nu presat și intimidat de către socialiști pentru a renunța la mandat?

Actualitate 03.07.2020 10:28 Vizualizări2268
OFICIAL // Procuratura Generală a pornit un proces penal în baza plângerii deputatului Gațcan: A fost sau nu presat și intimidat de către socialiști pentru a renunța la mandat?

Procuratura Generală anunță că a recepționat plângerea deputatului Ștefan Gațcan privind pretinsele presiuni și intimidări din partea anumitor persoane pentru a-l determina să renunțe la mandat în ziua de joi, 2 iulie.

„În baza plângerii deputatului, dar și a demersului Partidului „Pro Moldova”, Procuratura Generală a declanșat azi un proces penal în care urmează a fi stabilite toate circumstanțele cazului. Procesul penal a fost inițiat în baza art.274 Cod de procedură penală, procurorii urmând să efectueze o serie de investigații pentru a se decide dacă există în acțiunile celor implicați o bănuială rezonabilă cu privire la elementele constitutive ale vreunei infracțiuni”, se arată într-un comunicat de presă al instituției.

Anunțul procuraturii vine după ce președintele Igor Dodon a confirmat public astăzi că deputatul nu se mai află în R. Moldova, iar joi deputații socialiști Eugeniu Furculiță și Vlad Batrîncea sugerau că organele de drept ar ancheta modul în care Gațcan a renunțat la PSRM și a aderat, pentru o zi, la „Pro Moldova”.

CITIȚI și VIDEO // O nouă APARIȚIE a lui Ștefan Gațcan, noi semne de întrebare. O înregistrare video a fost publicată de un DEPUTAT socialist și ar fi fost redirecționată de pe canalul de Telegram al președintelui Dodon

„Am avut o discuție bună cu domnul Gațcan. (...) La timpul oportun noi vom veni cu comentarii suplimentare și vom oferi detalii despre circumstanțele și instrumentele care au fost folosite pentru a-l determina și a-i impune domnului Gațcan anumite lucruri. Astăzi nu vrem să-i dăunăm nici domnului Gațcan căruia i-am solicitat pază de stat, că știm că există anumite pericole, și nu vrem să dăunăm anchetei, nu vrem să dăunăm activității procuraturii”, spunea Batrîncea, într-o conferință de presă la Parlament.

Amintim că Ștefan Gațcan a anunțat luni că părăsește PSRM și aderă la „Pro Moldova”, a participat chiar și la o conferință de presă alături de noii lui colegi și a respins toate acuzațiile socialiștilor că ar fi fost cumpărat cu 1,5 - 2 milioane de dolari, ca în aceeași zi să fie oprit în trafic, iar deputații PSRM Corneliu Furculiță și Vlad Batrîncea să urce în mașina sa pentru a-l determina să renunțe la mandatul câștigat în primăvară în circumscripția Hâncești. Mai mult, în aceeași zi socialiștii au organizat proteste cu coroane funerare la clinica sa privată și la domiciliul acestuia. A doua zi, socialistul Furculiță a făcut publică o poză în care Gațcan apărea șifonat la o ședință a PSRM, în cadrul căreia ar fi decis să renunțe la mandatul de deputat ca „să se dedice medicinei”. În aceeași zi, deputatul a apărut într-o vie spunând că este bine, după care a plecat din R. Moldova.

Autor: Ziarul National
Stiri relevante
Top stiri

Parteneri
Punct de vedere NAȚIONAL
VIDEO // Irina Gutnic publică imagini de pe camerele de supraveghere cu Ion Ceban - „PERICOL public”: „M-a mințit pe mine, așa minte întreaga societate”
27.05.2026 11:27 ZiarulNational VIDEO // Irina Gutnic publică imagini...

Mihai Gribincea // Moscova rescrie istoria: Declarația Mariei Zaharova despre conflictul din Transnistria – propagandă sau realitate?
14.05.2025 13:06 ZiarulNational Mihai Gribincea // Moscova rescrie is...

Nicolae Negru // Anul politic 2024, în câteva linii
30.12.2024 09:11 Nicolae Negru Nicolae Negru // Anul politic 2024, î...

Horoscop
Vezi horoscopul tău pentru astăzi
CapricornCapricorn
VărsătorVărsător
PeștiPești
BerbecBerbec
TaurTaur
GemeniGemeni
RacRac
LeuLeu
FecioarăFecioară
BalanțăBalanță
ScorpionScorpion
SăgetătorSăgetător
Curs valutar
1 MDL   1 EUR 20.05 1 USD 17.35 1 RON 3.83 1 RUB 0.21 1 UAH 0.39
Sondaj
Dacă duminica viitoare ar avea loc un referendum privind unirea Republicii Moldova cu România, cum ați vota?
Prietenii noștri