Stiri

Primarii acuză Ministerul Finanțelor că ar planifica „acțiuni PROVOCATOARE” prin folosirea „manipulării, minciunii, presiuni și altor metode din lumea CRIMINALĂ”

Actualitate 27.11.2020 11:54 Vizualizări1457
Primarii acuză Ministerul Finanțelor că ar planifica „acțiuni PROVOCATOARE” prin folosirea „manipulării, minciunii, presiuni și altor metode din lumea CRIMINALĂ”

Congresul Autorităților Locale din Moldova (CALM) acuză Ministerul Finanțelor că ar ațâța reprezentanții mediului de afaceri împotriva autorităților publice locale, „încercând să ne certe, divizeze și să ne pună pe diferite baricade”.

Într-o declarație făcută publică de către CALM se arată că acest minister ar pregăti „acțiuni provocatoare” în contextul protestului anunțat de primari împotriva inițiativei actualei guvernări de a plafona taxele locale, folosind „manipularea, minciuna, presiunea și alte metode din lumea criminală”.

„Din păcate, în Republica Moldova a devenit deja o practică „normală” pentru autorități ca, în loc de a oferi soluții viabile la probleme, să divizeze societatea pe criterii politice, naționale, de limbă, regionale și iată mai nou – să creeze situație de tensiune și conflict total nefiresc între autoritățile locale și mediul de afaceri, care, în mod normal și firesc, sunt cei mai buni parteneri în soluționarea problemelor comunităților locale. În acest sens, menționăm că PLAFONAREA TAXELOR LOCALE NU este în interesul general al mediului de afaceri, dar în interesul doar al unor grupuri foarte înguste și obscure de afaceriști, care se ascund în spatele unor asociații de business”, se arată în declarația CALM.

Sursa precizează că toate cotele maxime ale plafoanelor propuse de către autorități afectează în primul rând întreprinderile mici și mijlocii.

„Anume acolo, așa cum se laudă reprezentanții Ministerului Finanțelor, au fost stabilite plafoane de zeci sau chiar sute de ori mai mari decât cele actuale! Cu alte cuvinte, Ministerul Finanțelor, de fapt, în mod total provocator și perfid, invită și sugerează APL să-și crească veniturile anume din contul creșterii taxelor locale pentru antreprenorii mici și mijlocii. În același timp, plafoanele vizează doar interesele unor companii foarte mari și prospere”, precizează reprezentanții CALM.

Drept urmare, CALM îndeamnă mediul de afaceri să nu se lase provocat și să caute soluții împreună cu autoritățile locale la toate problemele reale cu care se confruntă mediul de afaceri.

Totodată, primarii cheamă Guvernul, Ministerul Finanțelor și alte instituții ale statului să acționeze în limitele cadrului constituțional și să stopeze acțiunile de provocare, presiune și dezbinare a APL și mediului de afaceri.

De asemenea, CALM cere Ministerului Justiției, Procuraturii, CNA etc. să dea o apreciere „acțiunilor unor funcționari din cadrul instituțiilor statului care utilizează funcțiile de stat ocupate pentru manipulare, dezbinare și provocare a tensiunilor între APL și mediul de afaceri, precum și între diferite categorii de cetățeni”.

Autor: Ziarul National
Stiri relevante
Top stiri

Parteneri
Punct de vedere NAȚIONAL
VIDEO // Irina Gutnic publică imagini de pe camerele de supraveghere cu Ion Ceban - „PERICOL public”: „M-a mințit pe mine, așa minte întreaga societate”
27.05.2026 11:27 ZiarulNational VIDEO // Irina Gutnic publică imagini...

Mihai Gribincea // Moscova rescrie istoria: Declarația Mariei Zaharova despre conflictul din Transnistria – propagandă sau realitate?
14.05.2025 13:06 ZiarulNational Mihai Gribincea // Moscova rescrie is...

Nicolae Negru // Anul politic 2024, în câteva linii
30.12.2024 09:11 Nicolae Negru Nicolae Negru // Anul politic 2024, î...

Horoscop
Vezi horoscopul tău pentru astăzi
CapricornCapricorn
VărsătorVărsător
PeștiPești
BerbecBerbec
TaurTaur
GemeniGemeni
RacRac
LeuLeu
FecioarăFecioară
BalanțăBalanță
ScorpionScorpion
SăgetătorSăgetător
Curs valutar
1 MDL   1 EUR 20.07 1 USD 17.31 1 RON 3.82 1 RUB 0.20 1 UAH 0.39
Sondaj
Dacă duminica viitoare ar avea loc un referendum privind unirea Republicii Moldova cu România, cum ați vota?
Prietenii noștri