Prima voce importantă din Rusia care a CONDAMNAT public războiul început de Putin. Ce le-a spus acesta americanilor
3042
Șeful Federaţiei Internaţionale de Şah (FIDE), Arkady Dvorkovich, care a fost viceprim-ministru al Rusiei în perioada 2012-2018, a condamnat acțiunile întreprinse de Vladimir Putin în Ucraina, într-un interviu acordat publicaţiei americane Mother Jones, scrie digisport.ro.
„Războaiele sunt cel mai rău lucru din viaţă. Orice războaie. Oriunde. Inclusiv acest război”, a declarat Arkady Dvorkovich, dintr-o locație nedezvăluită din Rusia.
„Gândurile mele sunt alături de civilii din Ucraina. Războaiele nu iau doar vieţi preţioase, războaiele îndepărtează visele şi aspiraţiile, îngheaţă şi distrug relaţiile şi legăturile”, a mai afirmat fostul viceprim-ministru rus.
Arkady Dvorkovich a devenit primul fost oficial de la Kremilin care condamnă public războiul început de ruși în Ucraina. El nu a dorit să le dezvăluie americanilor locația sa din Rusia, dar i-a asigurat pe aceștia că este „în siguranță, alături de familie”.
La începutul lunii martie, FIDE a condamnat Rusia pentru invazia sa şi a interzis Rusia şi Belarusul în competiţii. De asemenea, i-a retras titlul de ambasador pe viaţă fostului campion mondial la şah Anatoly Karpov, un actual deputat rus care a votat în Duma de Stat pentru recunoaşterea celor două regiuni din estul Ucrainei susţinute de separatişti.
Mai mulţi jucători de şah ucraineni l-au criticat şi pe Arkady Dvorkovich pentru activitatea sa anterioară în guvernul rus.
30.08.2026
03:06
30.08.2026
01:20
30.08.2026
00:00
29.08.2026
23:43
29.08.2026
23:21
29.08.2026
23:17
29.08.2026
21:53
29.08.2026
21:50
29.08.2026
21:07
29.08.2026
20:56
30.08.2026
03:06
30.08.2026
01:20
30.08.2026
00:00
29.08.2026
23:43
29.08.2026
23:21
29.08.2026
23:17
29.08.2026
21:53
29.08.2026
21:50
29.08.2026
21:07
29.08.2026
20:56
29.08.2026
20:23
29.08.2026
20:19
29.08.2026
19:26
29.08.2026
18:14
29.08.2026
18:07
29.08.2026
17:33
29.08.2026
17:19
29.08.2026
16:48
29.08.2026
15:58
29.08.2026
14:55
29.08.2026
14:14
29.08.2026
13:49
29.08.2026
13:28
29.08.2026
12:51
29.08.2026
11:03
ULTIMA ORĂ // Vasile Tofan a traversat înot Bosforul, dar a fost întrecut de fiul său, Aron: „Cursa s-a încheiat pe continentul european, exact în direcția în care merge și țara noastră”
Parlamentarul de la București, Claudiu Năsui, PRIMA reacție după desemnarea în Guvernul Tofan: „Acolo unde au predominat libertatea economică și proprietatea privată, oamenii au prosperat”
Horoscopul zilei 23.08.2026
Moscova atacă numirea lui Claudiu Năsui ca ministru al Dezvoltării Economice la Chișinău și acuză „predarea” Republicii Moldova Bucureștiului
România, peste Japonia la salariul minim ajustat la costul vieții. Elveția conduce topul mondial, SUA abia pe locul 25
















