Stiri

Preşedintele Parlamentului European, David Sassoli, a decedat la vârsta de 65 de ani

Actualitate 11.01.2022 09:18 Vizualizări1329
Preşedintele Parlamentului European, David Sassoli, a decedat la vârsta de 65 de ani Politico

Preşedintele Parlamentului European, David Sassoli, a încetat din viaţă marţi, la ora 01:15, la vârsta de 65 de ani, transmit dpa și Agerpres.

Sassoli a murit la spitalul din oraşul italian Aviano, conform informaţiilor comunicate dpa de purtătorul său de cuvânt, Roberto Cuillo.

Luni, Parlamentul European a confirmat că David Sassoli a fost internat pe 26 decembrie „din cauza unei complicaţii grave ca urmare a unei disfuncţii a sistemului imunitar".

Pe Twitter, Cuillo a precizat că locul şi data la care vor avea loc funeraliile vor fi comunicate în următoarele ore.

După ce a contractat o pneumonie în septembrie anul trecut, Sassoli a petrecut mai bine de două luni de recuperare în ţara sa natală şi revenise recent la activitatea politică, când, la 26 decembrie, a fost din nou internat într-un spital italian pentru „complicaţii grave în urma unei disfuncţii a sistemului imunitar", aminteşte EFE.

Acest lucru a fost făcut public abia luni, două săptămâni mai târziu, când purtătorul său de cuvânt a anunţat anularea tuturor evenimentelor sale publice. În urma acestui anunţ, paginile sociale ale liderilor instituţiilor europene şi ale mai multor şefi ai principalelor grupuri din Parlamentul European, precum şi ale clasei politice italiene, au fost pline de mesaje de susţinere şi afecţiune pentru preşedintele Parlamentului European.

Social-democratul italian, care înainte de a intra în politică a avut o lungă carieră în jurnalism, a fost numit preşedinte al Parlamentului European în iulie 2019 şi se afla în ultima săptămână a mandatului său, în condiţiile în care marţea viitoare Parlamentul va alege un nou preşedinte, întrucât a ajuns la jumătatea acestei legislaturi (2019-2024).

Este pentru prima dată în istoria Parlamentului European când un preşedinte în exerciţiu a murit.

În conformitate cu Regulamentul de procedură al Parlamentului, primul vicepreşedinte trebuie să exercite funcţia de preşedinte până la alegerea unui succesor.

În acest caz, prim-vicepreşedintele este Roberta Metsola din partea Partidului Popular European (PPE) din Malta, care era deja favorită pentru a câştiga postul în cadrul remanierii de săptămâna viitoare de la Strasbourg (Franţa).

Autor: Ziarul National
Stiri relevante
Top stiri
Horoscopul zilei 30.08.2026 30.08.2026 13:44 714 Horoscopul zilei 30.08.2026

Parteneri
Punct de vedere NAȚIONAL
VIDEO // Irina Gutnic publică imagini de pe camerele de supraveghere cu Ion Ceban - „PERICOL public”: „M-a mințit pe mine, așa minte întreaga societate”
27.05.2026 11:27 ZiarulNational VIDEO // Irina Gutnic publică imagini...

Mihai Gribincea // Moscova rescrie istoria: Declarația Mariei Zaharova despre conflictul din Transnistria – propagandă sau realitate?
14.05.2025 13:06 ZiarulNational Mihai Gribincea // Moscova rescrie is...

Nicolae Negru // Anul politic 2024, în câteva linii
30.12.2024 09:11 Nicolae Negru Nicolae Negru // Anul politic 2024, î...

Horoscop
Vezi horoscopul tău pentru astăzi
CapricornCapricorn
VărsătorVărsător
PeștiPești
BerbecBerbec
TaurTaur
GemeniGemeni
RacRac
LeuLeu
FecioarăFecioară
BalanțăBalanță
ScorpionScorpion
SăgetătorSăgetător
Curs valutar
1 MDL   1 EUR 20.16 1 USD 17.28 1 RON 3.83 1 RUB 0.21 1 UAH 0.39
Sondaj
Dacă duminica viitoare ar avea loc un referendum privind unirea Republicii Moldova cu România, cum ați vota?
Prietenii noștri