Președinta Maia Sandu către vicepremierul pentru Reintegrare, Oleg Serebrian: „Sarcina noastră este de a identifica o soluție pașnică, diplomatică a conflictului transnistrean, care să respecte integritatea teritorială și suveranitatea R. Moldova”
1949
Diplomatul Oleg Serebrian a fost învestit miercuri, 19 ianuarie, în funcția de viceprim-ministru pentru Reintegrare, depunând jurământul în fața președintelui Maia Sandu și a prim-ministrei Natalia Gavrilița.
Șefa statului și șefa Guvernului s-au arătat sigure că Oleg Serebrian are experiența necesară pentru a avansa în procesul de reglementare a diferendului transnistrean.
„Sunt convinsă că experiența diplomatică și buna cunoaștere a realităților din Republica Moldova, inclusiv a situației din regiune, vă vor ajuta să faceți față acestei noi provocări profesionale. Pentru noi, bunăstarea cetățenilor Republicii Moldova, atât cei de pe malul drept, cât și cei de pe malul stâng, este foarte importantă. Sarcina noastră este de a identifica o soluție pașnică, diplomatică a conflictului transnistrean, care să respecte integritatea teritorială și suveranitatea Republicii Moldova”, i-a transmis Maia Sandu lui Oleg Serebrian.
„Vicepremierul Serebrian are o carieră lungă și este un diplomat experimentat, bine cunoscut de către partenerii externi. Fiind cumpătat, înțelept și balansat, deține calitățile necesare pentru a gestiona acest dosar complex, într-o perioadă atât de dificilă”, a adăugat premierul Natalia Gavrilița.
Amintim că funcția de vicepremier pentru Reintegrare a rămas vacantă după demisia, de pe 5 noiembrie 2021, a lui Vladislav Kulminski.
Oleg Serebrian a ocupat mai multe funcții în cadrul Ministerului de Externe, a fost deputat în Parlamentul Republicii Moldova, dar și coordonator de programe internaționale.
În perioada 2010-2015, a fost Ambasador al Republicii Moldova în Franța, iar din 2015 până în 2022 - Ambasador în Germania.
11.10.2026
19:29
11.10.2026
18:15
11.10.2026
16:39
11.10.2026
16:37
11.10.2026
15:19
11.10.2026
14:34
11.10.2026
13:07
11.10.2026
11:06
11.10.2026
10:07
11.10.2026
09:36
11.10.2026
18:15
11.10.2026
16:39
11.10.2026
16:37
11.10.2026
15:19
11.10.2026
14:34
11.10.2026
13:07
11.10.2026
11:06
11.10.2026
10:07
11.10.2026
09:36
11.10.2026
09:29
11.10.2026
07:44
11.10.2026
04:48
11.10.2026
04:02
11.10.2026
03:36
11.10.2026
02:22
11.10.2026
00:50
11.10.2026
00:20
11.10.2026
00:01
11.10.2026
00:00
10.10.2026
23:40
10.10.2026
23:25
10.10.2026
22:41
10.10.2026
21:35
10.10.2026
21:31
10.10.2026
20:55
VIDEO // Decizie ISTORICĂ la Bruxelles: R. Moldova primește pe 28 octombrie foaia de parcurs spre Uniunea Europeană
Ședință SECRETĂ și măsuri excepționale la Parlament: Deputații, fără telefoane și ceasuri la dezbaterea privind Armata Națională
Maia Sandu, discuție IMPORTANTĂ cu António Costa. R. Moldova este pregătită pentru deschiderea ultimelor 4 capitole de negocieri cu UE
Semnal puternic de la Washington. SUA garantează sprijinul pentru Moldova: „Nu am uitat Moldova, iar amenințările sunt inacceptabile”
Mascaradă de pe PRISPA casei // Ion Ceban, prins în propriul joc de manipulare: După ce a somat Guvernul să ia măsuri urgente din cauza dronelor, primarul atacă dotarea Armatei Naționale cu drone interceptoare
















