Premiul România Europeană, oferit Maiei Sandu la Cluj-Napoca
1558
roeu.org Președinta Maia Sandu a primit la Cluj-Napoca, România, Premiul România Europeană. Evenimentul a avut loc în cadrul conferinței „Europa după războiul din Ucraina. Perspective, viziuni, strategii, proiecte”, organizată la finele săptămânii trecute de Asociația Inițiativa pentru Cultură Democratică Europeană, transmite RFI România.
„Războiul Rusiei în Ucraina este o amenințare pentru întreaga lume democratică. Regimurile autoritare, chiar dacă nu sprijină deschis Rusia, speră ca lumea democratică să fie slăbită în acest război, să fie dezbinată, să-și piardă sprijinul popular. De aceea, la nivel global, victoria Ucrainei este importantă, nu doar pentru restabilirea dreptului internațional ci și pentru consolidarea democrațiilor. Pentru Republica Moldova, victoria Ucrainei înseamnă restabilirea păcii, scoaterea trupelor ruse din țara noastră, dezvoltarea economică normală și șansa de a rămâne parte a lumii libere, șansa de a avansa pe calea integrării europene”, a declarat Maia Sandu, potrivit sursei citate.
„Un om special, dedicat modernizării țării sale: M-am bucurat să o avem astăzi oaspete la UBB pe președinta Republicii Moldova, Excelența Sa doamna Maia Sandu. La nivel de rectorat am discutat despre cum UBB se poate implica în modernizarea sistemului academic din Republica Moldova (ex. formarea profesorilor prin centre și unități de excelență, mobilități etc.), iar apoi, și cu participarea Excelenței Sale doamna Ramona Chiriac, Șefa Reprezentanței Comisiei Europene în România, am susținut-o în cadrul ceremoniei de decernare a premiului ROMÂNIA EUROPEANĂ 2022 al Asociației Inițiativa pentru Cultură Democratică Europeană (ICDE), în cadrul conferinței „Europa după războiul din Ucraina: Perspective, viziuni, strategii, proiecte” organizată de Facultatea de Studii Europene a UBB”, a spus prof. univ. dr. Daniel David, Rectorul UBB.
„Anul acesta, decizia ICDE este de a acorda premiul Excelenței Sale Maia Sandu, președintele Republicii Moldova. Suntem onorați că doamna președintă Maia Sandu a acceptat să primească Premiul ICDE. Motivația acestei decizii constă în contribuția, prestația, influența și capacitatea doamnei Maia Sandu de a inspira societatea românească și de a arăta că, în pofida celor mai vitrege condiții istorice și geopolitice, integritatea, curajul, evitarea compromisurilor și promovarea valorilor europene rămân posibile", a declarat profesorul Valentin Naumescu.
24.09.2026
11:02
24.09.2026
10:42
24.09.2026
10:35
24.09.2026
10:20
24.09.2026
09:58
24.09.2026
08:38
24.09.2026
08:22
24.09.2026
02:53
24.09.2026
02:34
24.09.2026
02:20
24.09.2026
11:02
24.09.2026
11:01
24.09.2026
10:42
24.09.2026
10:38
24.09.2026
10:35
24.09.2026
10:20
24.09.2026
09:58
24.09.2026
09:49
24.09.2026
09:42
24.09.2026
09:29
24.09.2026
09:23
24.09.2026
08:38
24.09.2026
08:22
24.09.2026
02:53
24.09.2026
02:34
24.09.2026
02:20
24.09.2026
01:47
24.09.2026
01:28
24.09.2026
01:19
24.09.2026
01:02
24.09.2026
00:25
24.09.2026
00:08
24.09.2026
00:06
23.09.2026
23:21
23.09.2026
23:06
Dorin Recean îl desființează pe Ion Chicu, „premierul lui Dodon și Plahotniuc, care a vrut să pună pe spatele moldovenilor așa-numita datorie de miliarde a regiunii transnistrene”: „Un fals flagrant lansat pentru a submina R. Moldova”
Vocile Basarabiei CUCERESC New York-ul! Documentarul „Prigoana din Basarabia” arată publicului american tragedia uitată a romilor
Premierul Tofan îl pune la punct pe socialistul Novac, care cere reducerea accizelor la carburanți de la volanul unui Land Cruiser cu un consum de 20 de litri de motorină: „Ar fi un transfer de bani de la săraci la bogați”
Propaganda prorusă, ATAC-FULGER la adresa sprijinului acordat Chișinăului: Falsul despre sistarea finanțărilor românești, DEMONTAT
Republica Moldova, în topul mondial al țărilor cu cea mai mare pondere de teren arabil: 56,8% din suprafață
















