Premierul Natalia Gavrilița, şedinţă la București privind gestionarea aglomeraţiei din vămi: Organizarea fluxurilor de mărfuri în funcţie de încărcătură şi două noi puncte de frontieră, la Vicovu de Sus şi Racovăţ
1409
Premierul Republicii Moldova, Natalia Gavriliţa a participat, vineri, la şedinţa de la Palatul Victoria privind gestionarea fluxului de mărfuri din vămi. Printre măsurile anunţate se află deplasarea de urgenţă a şefului Poliţiei de Frontieră, împreună cu reprezentanţi din Vamă, ANSVSA, Fitosanitar, la Albiţa, către punctul de trecere a frontierei, unde se vor întâlni cu partenerii lor din Republica Moldova. O altă măsură se referă la organizarea fluxurilor de mărfuri în funcţie de încărcătură. De asemenea, s-a decis că la graniţa cu Ucraina vor fi deschise două noi puncte de frontieră, este vorba de Vicovu de Sus şi Racovăţ.
„Vreau să vă anunţ că alături de prim-ministrul României, domnul Nicolae-Ionel Ciucă, a fost prezentă la reuniunea interministerială, care a inclus toate autorităţile competente pentru a găsi soluţii la optimizarea traficului, în special de mărfuri, la graniţa cu Republica Moldova şi cu Ucraina, doamna prim-ministru a Republicii Moldova, doamna Natalia Gavriliţa”, a spus purtătorul de cuvânt al Guvernului de la București, Dan Cărbunaru.
Aceeași sursă a arătat că cei doi prim-miniştri au avut un schimb de opinii legat de nevoia de a găsi soluţii cât mai funcţionale, în contextul în care există într-o serie întreagă de puncte de trecere a frontierei fluxuri importante de camioane de marfă, care au loc de o bună perioadă de timp.
„În urma analizei, în urma discuţiilor purtate între cei doi prim-miniştri, dar şi între autorităţile responsabile pe care le-am menţionat ceva mai devreme, aş vrea să vă prezint măsurile dispuse în acest context. În primul rând, la ora la care vorbim, şeful Poliţiei de Frontieră împreună cu reprezentanţii autorităţilor responsabile din România, mă refer aici la Vamă, ANSVSA, Fitosanitar, au plecat deja către Albiţa, către punctul de trecere a frontierei, unde se vor întâlni cu partenerii lor din Republica Moldova, pentru a discuta la faţa locului despre măsurile de fluidizare necesare, astfel încât ambele părţi să poată valorifica la maximum, respectând absolut toate regulile pe care România, ca stat membru al Uniunii Europene trebuie să le respecte, toate procedurile de lucru, astfel încât să grăbească ritmul în care sunt procesate mărfurile care vin din Republica Moldova, multe dintre ele provenind, evident, din Ucraina, afectată de agresiunea militară rusă şi de blocajul de la porturile sale”, a declarat Dan Cărbunaru.
El a menţionat că, în urma discuţiilor şi analizei, cele două ţări vor veni cu propuneri concrete care să ajute la fluidizarea traficului.
„Acestea vizează măsurile de procesare, iar pentru că vorbim despre Albiţa, aş vrea să vă spun că aici va fi, şi este o deja o decizie luată la nivelul celor doi prim-miniştri, o echipă de lucru în grupuri mixte - este un proiect-pilot care va avea loc pe teritoriul României, la Albiţa - şi vom reveni cu detalii de îndată ce specialiştii vor pune la punct planul de lucru în aceste echipe mixte. După intrarea pe teritoriul României, aceste echipe vor procesa mărfurile, pentru a reduce foarte mult din presiunea care există în acest moment pe teritoriul Republicii Moldova”, a mai spus Cărbunaru, citat de news.ro.
O altă măsură care va uşura reducerea presiunii care există în acest moment, şi pe Albiţa, dar şi pe Galaţi, este organizarea fluxurilor de mărfuri în funcţie de încărcătură.
„Spre exemplu, camioanele goale vor fi dirijate, într-o primă etapă, către Oancea, acolo unde, după cum vedeţi, sunt valori de trafic mai reduse, şi sunt în analiză şi alte puncte unde ar putea fi dirijate camioanele goale tocmai pentru a permite camioanelor încărcate cu marfă să poată fi procesate în noua procedură fixată de autorităţile din România şi Republica Moldova”, a explicat purtătorul de cuvânt al Guvernului.
El a spus că Premierul Nicolae-Ionel Ciucă a dispus tuturor autorităţilor statului român care se pot regăsi într-un punct de trecere a frontierei un program de lucru permanent, 24 de ore pe zi, şapte zile din şapte, nu doar la Poliţia de Frontieră sau în vamă, ci şi la ANSVSA şi autorităţile fitosanitare, cele de care este nevoie pentru a procesa fluxurile de marfă.
„În acest fel, în oglindă cu autorităţile din Republica Moldova, ritmul va permite o procesare mult mai rapidă reducând, astfel, şi timpii de aşteptare, şi volumele care pot trece peste frontieră. Există, după cum vedeţi în această parte de jos, la Isaccea, în continuare se vede acest punct roşu. Din dispoziţia premierului României, astăzi, Ministerul Apărării Naţionale va trimite un bac suplimentar pentru a asigura fluenţa transportului în această zonă, ceea ce, desigur, va dubla capacitatea existentă la acest moment pentru a transborda autoturisme, camioane, oameni”, a mai spus el.
În privinţa frontierei de nord, la graniţa cu Ucraina vor fi deschise două noi puncte de frontieră, este vorba de Vicovu de Sus şi Racovăţ, va fi deschis un nou punct de trecere a frontierei, a mai anunţat Cărbunaru
„Deci, practic, în aceste două noi puncte de trecere a frontierei vor fi preluate fluxuri care vor contribui la reducerea presiunii asupra Vămii Siret, care gestionează la acest moment un număr semnificativ de automarfare, camioane”, a afirmat Cărbunaru.
18.04.2026
02:42
329
Sam Altman își extinde imperiul de verificare a identității: proiectul World ajunge pe Tinder, la concerte și în marile platforme online
18.04.2026
01:01
374
OpenAI se desparte de Kevin Weil, Bill Peebles și șeful aplicațiilor enterprise, în timp ce închide proiectele Sora și OpenAI for Science
17.04.2026
22:05
426
Zoom se aliază cu World ID pentru a bloca impostorii AI din ședințele video
17.04.2026
22:04
470
Hackeri exploatează noile breșe Windows Defender BlueHammer, UnDefend și RedSun după publicarea codului pe GitHub
490
Rogobete anunță la Washington extinderea secțiilor ATI la 4.000 de paturi și un nou spital pentru mari arși în București
17.04.2026
20:17
487
Moldova, sâmbătă 18 aprilie 2026: cer mai senin, vânt în intensificare și ploi locale
17.04.2026
18:33
550
Anthropic lansează Claude Design, instrument AI pentru prototipuri și prezentări create rapid în browser
581
Piedone îl atacă pe șeful ANPC în scandalul panourilor despre cezariană: „Ați confundat sănătatea publică cu protecția consumatorului”
17.04.2026
17:25
542
Legea secretă a spionajului american, la un pas de expirare: Congresul se ceartă pe protejarea americanilor de supravegherea fără mandat
17.04.2026
16:44
545
Startupul Loop strânge 95 de milioane de dolari pentru o platformă AI care prezice și previne blocajele din lanțurile de aprovizionare
18.04.2026
02:42
303
Sam Altman își extinde imperiul de verificare a identității: proiectul World ajunge pe Tinder, la concerte și în marile platforme online
18.04.2026
01:01
354
OpenAI se desparte de Kevin Weil, Bill Peebles și șeful aplicațiilor enterprise, în timp ce închide proiectele Sora și OpenAI for Science
17.04.2026
22:05
415
Zoom se aliază cu World ID pentru a bloca impostorii AI din ședințele video
17.04.2026
22:04
455
Hackeri exploatează noile breșe Windows Defender BlueHammer, UnDefend și RedSun după publicarea codului pe GitHub
475
Rogobete anunță la Washington extinderea secțiilor ATI la 4.000 de paturi și un nou spital pentru mari arși în București
17.04.2026
20:17
476
Moldova, sâmbătă 18 aprilie 2026: cer mai senin, vânt în intensificare și ploi locale
17.04.2026
18:33
540
Anthropic lansează Claude Design, instrument AI pentru prototipuri și prezentări create rapid în browser
571
Piedone îl atacă pe șeful ANPC în scandalul panourilor despre cezariană: „Ați confundat sănătatea publică cu protecția consumatorului”
17.04.2026
17:25
532
Legea secretă a spionajului american, la un pas de expirare: Congresul se ceartă pe protejarea americanilor de supravegherea fără mandat
17.04.2026
16:44
536
Startupul Loop strânge 95 de milioane de dolari pentru o platformă AI care prezice și previne blocajele din lanțurile de aprovizionare
17.04.2026
16:06
1117
Se așteaptă noi IEFTINIRI ale petrolului. Iranul anunță redeschiderea COMPLETĂ a Strâmtorii Ormuz pentru toate navele comerciale
17.04.2026
14:34
873
Alexei Buzu, replică dură pentru Ion Ceban, care „nu poate contrui nimic”: „Să protestezi împotriva modernizării satelor din inima Capitalei este un gest cinic”
17.04.2026
12:47
739
Economia Republicii Moldova se consolidează în 2025 prin investiții record, sectoare-cheie în creștere și cerere internă robustă
17.04.2026
12:01
767
134 de elevi alolingvi, reuniți la Chișinău la Olimpiada Republicană de limba și literatura română
17.04.2026
10:49
750
Tânăr de 25 de ani, condamnat la 7 ani de închisoare pentru răpirea și violul unei femei de 66 de ani
17.04.2026
10:12
772
Escroc din Moldova a înșelat o femeie stabilită în Germania cu promisiuni de căsătorie și 40 000 de euro, fiind condamnat la 9 ani de închisoare
17.04.2026
10:08
697
15 ani de închisoare pentru tânărul din Criuleni care a încercat să-și ucidă fratele geamăn
17.04.2026
09:29
924
Maia Sandu, în dialog cu liderii lumii la Antalya Diplomacy Forum, la invitația lui Recep Tayyip Erdoğan
17.04.2026
09:18
732
Tot mai mulți tineri aleg catedra: deficitul de profesori se reduce semnificativ în anul de studii 2026-2027
17.04.2026
08:28
724
Horoscopul zilei 17.04.2026
17.04.2026
02:00
866
Cofondatorul Netflix Reed Hastings părăsește consiliul de administrație pentru a se dedica filantropiei
17.04.2026
01:10
876
Startupul de robotică Physical Intelligence promite un „creier” generalist pentru roboți, capabil să învețe din mers sarcini neantrenate explicit
17.04.2026
00:06
897
40 de elevi din toată țara, premiați la Olimpiada Republicană la limba și literatura rusă
16.04.2026
23:31
767
OpenAI își relansează Codex: agent AI care controlează desktopul, concurează frontal cu Claude Code de la Anthropic
16.04.2026
22:26
763
Google negociază cu Pentagonul un acord secret pentru integrarea AI Gemini în sistemele militare, cu limite etice ferme
Sam Altman își extinde imperiul de verificare a identității: proiectul World ajunge pe Tinder, la concerte și în marile platforme online
OpenAI se desparte de Kevin Weil, Bill Peebles și șeful aplicațiilor enterprise, în timp ce închide proiectele Sora și OpenAI for Science
Zoom se aliază cu World ID pentru a bloca impostorii AI din ședințele video
Hackeri exploatează noile breșe Windows Defender BlueHammer, UnDefend și RedSun după publicarea codului pe GitHub
1 MDL
1 EUR
20.16
1 USD
17.12
1 RON
3.96
1 RUB
0.22
1 UAH
0.39


Inapoi














