Cursă NOUĂ // HiSky lansează încă o rută transatlantică. Zbor direct către Chicago, din iunie 2026: „Comunitatea de moldoveni și români din Chicago este una dintre cele mai numeroase și mai bine consolidate din SUA”
6594
La doi ani de la operarea primului zbor direct către New York, o aeronavă a companiei aeriene HiSky va decola spre o altă destinație de pe continentul nord-american. Chicago este cel de-al doilea oraș din SUA către care compania relansează zborurile directe, după 24 de ani de la suspendarea acestei rute. Astfel, începând din luna iunie a anului viitor, pasagerii din Republica Moldova vor putea ajunge în metropola din inima Americii, direct de pe aeroportul din Chișinău, cu o singură rezervare, printr-o conexiune rapidă la București. Zborurile vor fi operate cu două frecvențe pe săptămână, în fiecare zi de joi și duminică. Primul zbor este programat pentru data de 4 iunie 2026.
Odată cu lansarea anunțată pentru vara anului 2026, HiSky devine compania aeriană care operează ambele conexiuni directe cu Statele Unite, extindere care marchează nu doar o continuare firească a dezvoltării rețelei sale long-curier, ci și poziționarea ca principal operator din Europa de Est pe segmentul zborurilor directe către America de Nord.
„Ceea ce unii au numit risc, noi am numit viziune și se pare că am avut dreptate. În urmă cu doi ani, am avut încredere în nevoia pasagerilor noștri de a călători rapid, sigur și confortabil peste ocean și ne-am asumat acest rol, al deschizătorilor de drum. După rezultatele primului an de operare a rutei către New York, cu aceeași încredere, suntem gata să devenim compania care operează ambele conexiuni directe cu SUA. Pentru această a doua rută peste ocean, am ales tot o destinație de mare interes atât pentru turiști și mediul de afaceri, cât și pentru diaspora. Comunitatea de moldoveni și români din Chicago este una dintre cele mai numeroase și mai bine consolidate din Statele Unite și, dacă ne raportăm la cei aproape 25 de ani de când nu mai există zboruri directe, realizăm că o întreagă generație nu a avut parte de șansa de a păstra această legătură cu țara”, a declarat Iulian Scorpan, CEO HiSky.
Noua rută va fi integrată în sistemul propriu de legături al companiei, astfel încât, pasagerii din Republica Moldova și din alte orașe ale României să poată ajunge la Chicago cu o singură rezervare. De aceeași facilitate vor beneficia și pasagerii care au ca punct de plecare aeroportul din Tel Aviv, Israel.
Decolarea de la București către Chicago este programată pentru ora 09:00, iar orarul zborurilor HiSky dinspre Chișinău, Timișoara, Cluj, Oradea, și Tel Aviv a fost adaptat pentru ca pasagerii care pleacă de pe aceste aeroporturi să beneficieze de transfer rapid, cu preluarea bagajului, direct până la destinația finală. Durata zborului București - Chicago este de 10 ore și 50 de minute, iar cea a returului de 9 ore și 50 de minute. Astfel, timpul total de călătorie, pentru pasagerii care pleacă din Chișinău sau din marile orașe din România, nu depășește 13 ore, inclusiv conexiunea prin București.
Înființată în 2021, în Republica Moldova, HiSky a devenit unul dintre cei mai importanți operatori aerieni din Europa de Est. Compania a atins, în luna iunie a acestui an, pragul de 5 milioane de pasageri transportați. Cu o flotă de opt aeronave Airbus, HiSky operează zboruri regulate de pe șapte aeroporturi din Republica Moldova și din România – Chișinău, București, Cluj-Napoca, Timișoara, Oradea, Iași și Baia Mare - către destinații din Europa, Orientul Mijlociu și America de Nord, precum și curse charter către principalele destinații de vacanță din Europa, Asia și Africa. În 2024, compania a lansat prima rută transatlantică directă către New York, după o pauză de 20 de ani, pe care o operează, de pe Aeroportul Internațional Henri Coandă, cu cinci frecvențe săptămânale.
21.07.2026
13:17
21.07.2026
12:58
21.07.2026
12:37
21.07.2026
12:18
21.07.2026
09:33
21.07.2026
09:14
21.07.2026
08:23
21.07.2026
07:14
21.07.2026
07:05
21.07.2026
07:04
21.07.2026
13:17
21.07.2026
12:58
21.07.2026
12:45
21.07.2026
12:37
21.07.2026
12:27
21.07.2026
12:08
21.07.2026
10:45
21.07.2026
10:43
21.07.2026
09:34
21.07.2026
09:33
21.07.2026
09:14
21.07.2026
08:23
21.07.2026
07:14
21.07.2026
07:05
21.07.2026
07:04
21.07.2026
06:47
21.07.2026
06:30
21.07.2026
04:31
21.07.2026
03:49
21.07.2026
03:08
21.07.2026
02:58
21.07.2026
01:30
21.07.2026
01:29
21.07.2026
00:59
21.07.2026
00:52
Horoscopul zilei 21.07.2026
Bărbat din Chișinău, cercetat pentru trafic de influență după ce ar fi luat 6 000 de euro ca să „rezolve” un dosar de beție la volan
Ploi torențiale, vânt puternic și răcire bruscă în București: Capitala intră sub Cod galben de instabilitate atmosferică
Ministrul Sănătății din Grecia, atac dur la Laura Codruța Kovesi: „A repetat în Europa toate greșelile făcute în România”
















