Povestea „ultimului dictator din Europa”. Şi cine sunt „MINIGARHII” care îl ajută să facă miliarde de euro într-o ţară zguduită de proteste şi violente

Unii spun că Aleksandr Lukaşenko a reuşit să devină şeful de stat european care a rezistat cel mai mult în funcţie printr-o combinaţie de justiţie socială şi autoritarism. Un lider dur, dar cinstit. O investigaţie jurnalistică privind fluxurile de bani din anturajul elitei beloruse - realizată cu mult înainte ca protestele de amploare contra „ultimului dictator din Europa” să facă Belarusul cunoscut în toată lumea - arată o realitate mai sulfuroasă.

Lukaşenko a condus Belarusul mai bine de un sfert de secol, timp în care a fost privit mai mult ca o curiozitate, sau ca un lider exotic, de europeni. A fost nevoie de proteste de genul Maidanului ucrainean pentru ca publicul să deschidă ochii la ce se întâmplă într-o ţară de dimensiunea Marii Britanii, dar cu o populaţie cât cea a Belgiei din care o bună parte cere democraţie.

Însă poveşti despre abuzurile de acolo au apărut constant. În 2015, când Belarus se pregătea de alegeri (câştigate, desigur, de dictator), France24 publica sub titlul „În interiorul reţelei Belarus” rezultatele unei investigaţii care arată că Lukaşenko şi apropiaţii săi au stabilit ceea ce părea a fi o cleptocraţie, similară celei din Rusia, dar de dimensiuni mai mici. Construcţia se bazează pe un labirint de entităţi offshore prin care elita belarusă îşi realizează afacerile în pofida sancţiunilor europene în vigoare atunci. Iar aceste afaceri au fost făcute prin fraudarea cetăţeanului de rând. Autorii investigaţiei, jurnalişti din cinci ţări, au calculat că din 1994 şi până în 2015 Lukaşenko şi ai săi şi-au însuşit ilegal zece miliarde de dolari.

Articolul începe cu o replică a fiicei „minigarhului” Vladimir Peftiev, care în 2011, când a vizitat ţara tatălui său, a spus „Urăsc Belarusul”.

Fata a crescut în Malta, o ţară a UE considerată un paradis fiscal de mai multe organizaţii internaţionale, unde Peftiev îşi stabilise cartierul general la începutul anilor 2000. În 2007, omul de afaceri s-a mutat definitiv în Belarus, probabil la cererea lui Lukaşenko - o alegere pe care fiica sa probabil că a privit-o cu scârbă. Ea s-a stabilit ulterior în Statele Unite. Peftiev a fost cel mai puternic dintre oamenii de afaceri din Belarus din anii 1990 şi până în anii 2000. Se crede că a acumulat peste un miliard de dolari prin diferitele sale afaceri. Dar, spre deosebire de oligarhii ruşi precum Roman Abramovici sau răposatul Boris Berezovski, care-şi aveau bazele la Londra, Peftiev nu a putut ieşi niciodată de pe orbita lui Lukaşenko.

Cariera sa a început în 1993, când a creat joint venture-ul BelTechExport. Scopul firmei era să exporte stocuri de muniţie rămase din epoca sovietică către oricine dorea să le cumpere (Belarus a jucat un rol major în industria de apărare a URSS). După ascensiunea la putere a lui Lukaşenko, care a militat pe o platformă anticorupţie, Peftiev a făcut stânga-mprejur prin schimbarea loialităţii de la primul ministru de atunci Viaceslav Kebici la Lukaşenko. În acele vremuri, a dezvoltat legături cu Viktor Bout, un celebru traficant de arme. BelTechExport a furnizat arme şi muniţii unor ţări precum China şi, se presupune, Coreea de Nord. De asemenea, a fost implicată în vânzarea de avioane de vânătoare către armata lui Laurent Gbagbo, preşedintele de atunci al Coastei de Fildeş. Aceste aeronave au fost folosite pentru a bombarda o bază a armatei franceze în Bouaké în 2004, atac în care au murit nouă persoane şi câteva zeci au fost rănite. În 2007, un director al BelTechExport a fost implicat într-un scandal când au fost descoperite în Letonia piese pentru avioanele de luptă Mig-29 care erau transportate ilegal către Bangladesh.

Continuarea AICI.