Stiri

Polonia prelungeşte cu 60 de zile starea de urgenţă la frontiera cu Belarus, din cauza valului de migranți

Actualitate 01.10.2021 12:29 Vizualizări1113
Polonia prelungeşte cu 60 de zile starea de urgenţă la frontiera cu Belarus, din cauza valului de migranți
Polonia prelungeşte cu 60 de zile starea de urgenţă la frontiera cu Belarus, din cauza valului de migranți. FOTO: Profimedia Images

Polonia prelungeşte cu 60 de zile starea de urgenţă la frontiera cu Belarus, asaltată de migranți. Decizia a fost susținută de Parlamentul polonez, în cursul nopţii de joi spre vineri.

Solicitarea guvernului, deja aprobată de preşedinte, a fost susţinută de 237 de deputaţi conservatori şi naţionalişti, faţă de 179 voturi împotrivă şi 31 abţineri, într-un vot transmis în direct la televiziune.

Polonia acuză Rusia şi Belarus că se află la originea valului actual de imigraţie ilegală la frontiera sa terestră. Uniunea Europeană vede acest lucru ca pe o formă de represalii la sancţiunile impuse de UE împotriva Belarusului în urma represiunii opoziţiei de către regimul de la Minsk.

Ministrul polonez de interne, Mariusz Kaminski, a recomandat prelungirea stării de urgenţă impusă în urmă cu 30 de zile de-a lungul zonei de frontieră polono-belaruse, afirmând că mulţi dintre migranţii care o traversează au legături cu „grupuri radicale sau criminale", scrie Agerpres.

Potrivit ministrului, 11.500 de persoane „au încercat să ia cu asalt" această frontieră de la începutul anului, dintre care 1.500 au fost arestaţi în interiorul ţării.

Mariusz Kaminski s-a întâlnit joi la Varşovia cu comisarul european pentru afaceri interne, Ylva Johansson.

Organizaţiile neguvernamentale poloneze au avertizat cu privire la o criză umanitară la această frontieră de est a UE, unde şase persoane au murit deja de frig, foamete şi epuizare

ONG-urile, precum şi opoziţia centristă şi de stânga, critică guvernul pentru că a împiedicat organizaţiile de caritate să ajute migranţii, refuzând accesul în zona în cauză tuturor nerezidenţilor, inclusiv jurnaliştilor.

Criticii acţiunilor guvernului îl acuză că practică o politică de respingere, împiedicând migranţii să depună cereri de azil şi obligându-i să se întoarcă în Belarus. Imagini cu femei şi copii respinşi de agenţi polonezi la frontieră în vremea rece şi ploioasă de toamnă au fost difuzate luni de diferite mass-media poloneze independente.

Majoritatea migraţiei ilegale către Uniunea Europeană trece prin Marea Mediterană. Fenomenul este fără precedent pentru statele din estul UE, Letonia, Lituania şi Polonia.

Autor: Ziarul National
Stiri relevante
Horoscopul zilei 31.08.2026 31.08.2026 13:25 301 Horoscopul zilei 31.08.2026
Top stiri
Horoscopul zilei 31.08.2026 31.08.2026 13:25 300 Horoscopul zilei 31.08.2026

Parteneri
Punct de vedere NAȚIONAL
VIDEO // Irina Gutnic publică imagini de pe camerele de supraveghere cu Ion Ceban - „PERICOL public”: „M-a mințit pe mine, așa minte întreaga societate”
27.05.2026 11:27 ZiarulNational VIDEO // Irina Gutnic publică imagini...

Mihai Gribincea // Moscova rescrie istoria: Declarația Mariei Zaharova despre conflictul din Transnistria – propagandă sau realitate?
14.05.2025 13:06 ZiarulNational Mihai Gribincea // Moscova rescrie is...

Nicolae Negru // Anul politic 2024, în câteva linii
30.12.2024 09:11 Nicolae Negru Nicolae Negru // Anul politic 2024, î...

Horoscop
Vezi horoscopul tău pentru astăzi
CapricornCapricorn
VărsătorVărsător
PeștiPești
BerbecBerbec
TaurTaur
GemeniGemeni
RacRac
LeuLeu
FecioarăFecioară
BalanțăBalanță
ScorpionScorpion
SăgetătorSăgetător
Curs valutar
1 MDL   1 EUR 20.16 1 USD 17.28 1 RON 3.83 1 RUB 0.21 1 UAH 0.39
Sondaj
Dacă duminica viitoare ar avea loc un referendum privind unirea Republicii Moldova cu România, cum ați vota?
Prietenii noștri