Planul SECRET prin care președintele Dodon ar vrea să-și adjudece cel de-al doilea mandat de șef al statului. „În cele două luni în care va fi stare de urgență va trage foloase”
5204
Faptul că autoritățile au instituit stare de urgență în R. Moldova pentru 60 de zile nu ar fi un lucru întâmplător și asta pentru că președintele Igor Dodon ar urma să tragă anumite foloase, inclusiv în ceea ce privește alegerile prezidențiale din toamnă. De această părere este liderul Mișcării Populare „Antimafie”, Sergiu Mocanu.
Potrivit lui Mocanu, această stare de urgență, legată de pandemia de COVID – 19, este pentru ca șeful statului să-și facă nestingherit campanie. „Pentru Dodon, această tragedie a unora dintre noi e campanie electorală. Nu va scăpa niciun moment să atragă asupra sa cât mai multă putere. Instituirea stării de urgență este un pericol foarte mare, deoarece noi nu știm la ce ar putea recurge el. Noi nu știm câtă forță ar putea el să-și impună în această situație”, a menționat Mocanu, în emisiunea sa săptămânală de pe Youtube.
În opinia fostului consilier prezidențial, ideea guvernării potrivit căreia în perioada stării de urgență ar putea avea loc alegeri sau referendumuri ar fi fost o pierdea de fum. Asta pentru că a obținut ceea ce a vrut – permisiunea de modificare și/sau abrogare a legislației în perioada stării de urgență.
„Motivul potrivit căruia alegerile pot fi făcute și în perioada stării de urgență a fost o stratagemă. Dodon urmăreaște altceva. Dacă va vedea că poate câștiga alegerile prezidențiale din primul tur, atunci alegerile vor avea loc la toamnă. Dacă va vedea că lucrurile nu sunt așa, atunci el are pârghia să modifice legea electorală, prin revenirea la alegerea președintelui de către Parlamentul R. Moldova. Îi mai trebuiesc două voturi pentru a fi ales. Poate găsi aceste voturi pentru a ajunge din nou președinte. Acum are toate cărțile în mâini pentru a ajunge președinte și asta e din cauza că Maia Sandu și Andrei Năstase au lăsat puterea și au ajuns să se înfrunte între ei”, a conchis Mocanu.
22.05.2026
11:34
21.05.2026
11:45
12.03.2026
11:36
03.02.2026
10:49
27.01.2026
17:06
15.12.2025
14:27
26.11.2025
15:00
26.09.2025
15:44
24.09.2025
11:06
12.09.2025
10:45
07.09.2026
06:02
07.09.2026
04:19
07.09.2026
02:09
07.09.2026
01:53
07.09.2026
01:02
06.09.2026
23:54
06.09.2026
23:47
06.09.2026
23:41
06.09.2026
22:58
06.09.2026
20:41
06.09.2026
20:27
06.09.2026
19:11
06.09.2026
16:14
06.09.2026
15:54
06.09.2026
15:05
06.09.2026
13:47
06.09.2026
12:48
06.09.2026
12:34
06.09.2026
10:52
06.09.2026
10:34
06.09.2026
09:46
06.09.2026
07:13
06.09.2026
06:30
06.09.2026
04:44
06.09.2026
00:08
ALARMANT // Statul nu știe exact câte companii deține: Parlamentul a prelungit ancheta în regim de urgență: „323 de întreprinderi sunt fără IDNO, iar salariile s-au majorat, în unele instituții, cu 80% fără nicio explicație!”
ONU renunță treptat la harta Mercator: Africa va fi reprezentată mai fidel. SUA s-au opus, iar Moldova s-a abținut
OPINIE // Se încheie era Sandu-Dodon! Cine va fi noua „locomotivă” a Moldovei și de ce nu mai funcționează simplul slogan despre UE?
Horoscopul zilei 31.08.2026
CNAS pregătește un nou contract-cadru pentru medicii de familie: bilete de trimitere digitale și mai puțină birocrație


















