Planul adevărat al lui Putin, deconspirat de Medvedev. „Discuţiile de la Istanbul nu sunt pentru a ajunge la pacea de compromis, ci de a ne asigura victoria”
1029
Fostul preşedinte rus Dmitri Medvedev, actual vicepreşedinte al Consiliului de Securitate al Rusiei, a declarat marţi că Rusia îşi propune să obţină o victorie rapidă şi completă la negocierile de pace cu Ucraina, relatează Reuters.
„Discuţiile de la Istanbul nu sunt pentru a ajunge la o pace de compromis în termenii deliranţi ai altcuiva, ci de a ne asigura victoria rapidă şi distrugerea completă a regimului neonazist" de la Kiev, a susţinut el pe Telegram, explicând că "despre asta este memorandumul rusesc publicat ieri (luni - n.r.)".
Medvedev, cunoscut pentru poziţiile sale belicoase, se referea la cererile prezentate Ucrainei de Rusia la negocierile de luni de la Istanbul. Pretenţiile ruse includ cedarea mai multor teritorii ucrainene, acceptarea de către Ucraina a unui statut de neutralitate, limitarea forţelor armate ucrainene şi organizarea de alegeri prezidenţiale şi parlamentare în Ucraina.
Răspunzând aparent loviturilor din weekend ale ucrainenilor asupra unor baze de bombardiere strategice din Rusia, Medvedev a ameninţat că Moscova se va răzbuna „inevitabil”.
„Armata noastră forţează ofensiva şi va continua să înainteze. Tot ce trebuie aruncat în aer va fi aruncat în aer, iar cei care trebuie eliminaţi vor fi eliminaţi", a adăugat el.
Ce prevede memorandumul rusesc
Memorandumul rusesc, publicat de agențiile TASS şi Interfax, precizează că o reglementare a războiului ar necesita recunoașterea internațională a Crimeei, peninsulă anexată de Rusia în 2014, și a altor patru regiuni ucrainene pe care Moscova le consideră teritorii proprii: Donețk, Lugansk, Zaporojie și Herson. Ucraina ar trebui să-și retragă forțele din toate aceste regiuni.
De asemenea, documentul reiterează pretențiile Moscovei ca Ucraina să devină o țară neutră, ceea ce ar exclude aderarea la NATO, și să protejeze drepturile vorbitorilor de limbă rusă, să facă din limba rusă o limbă oficială și să adopte o lege prin care să interzică elogierea nazismului. Ucraina a respins acuzațiile de nazism ca fiind absurde și a negat că ar discrimina vorbitorii de limbă rusă.
Rusia și-a prezentat și termenii pentru o încetare a focului, propunând două opțiuni care par inacceptabile pentru Ucraina, explică Reuters.
Prima opțiune, potrivit textului, ar fi ca Ucraina să înceapă o retragere militară completă din regiunile Lugansk, Donețk, Zaporojie și Herson. Rusia controlează integral prima regiune, dar a ocupat doar aproximativ 70% din celelalte.
A doua opțiune impune Ucrainei să oprească desfășurarea militară, să nu mai primească sprijin militar extern, inclusiv comunicații prin satelit și informații primite din afara țării. De asemenea, Ucraina ar trebui să ridice legea marțială și să organizeze alegeri prezidențiale și parlamentare în termen de 100 de zile.
Șeful delegației ruse, Vladimir Medinski, a spus că Moscova a propus și un „armistițiu localizat de două-trei zile în anumite secțiuni ale frontului", pentru ca trupurile soldaților morți să fie recuperate. Zelenski a reacţionat la această propunere, numindu-i "idioţi" pe ruşi.
Potrivit memorandumului ucrainean, Kievul nu dorește reducerea forțelor sale armate după un eventual acord de pace, nu va recunoaște suveranitatea Rusiei asupra teritoriilor ocupate și cere reparații de război.
04.10.2026
23:20
04.10.2026
22:18
04.10.2026
19:56
04.10.2026
19:38
04.10.2026
14:57
04.10.2026
13:40
04.10.2026
12:30
04.10.2026
10:43
04.10.2026
10:12
04.10.2026
10:11
04.10.2026
22:18
04.10.2026
19:56
04.10.2026
19:38
04.10.2026
14:57
04.10.2026
13:40
04.10.2026
12:30
04.10.2026
10:43
04.10.2026
10:12
04.10.2026
10:11
04.10.2026
09:14
04.10.2026
07:50
04.10.2026
07:16
04.10.2026
06:31
03.10.2026
23:37
03.10.2026
22:45
03.10.2026
19:08
03.10.2026
18:45
03.10.2026
17:23
03.10.2026
17:16
03.10.2026
16:56
03.10.2026
15:44
03.10.2026
15:38
03.10.2026
14:12
03.10.2026
14:06
03.10.2026
14:03
S.A. „Energocom” REZILIAZĂ contractul de peste 6,3 milioane de lei pe an pentru sediul legat de afaceristul Arcadie Topalo
Imagin TULBURĂTOARE // Sfârșit tragic după un DIVORȚ dureros. Și-a anunțat moartea în direct pe rețelele de socializare și s-a împușcat în casa soției. Biletul de adio al tânărui de 30 de ani. „Cer iertare. Asta e soarta”
Igor Grosu desființează planul partidelor conduse de Voronin, Dodon, Chicu, Ceban, Costiuc și Usatîi: „O alianță formată la comanda Moscovei pentru a opri parcursul european”
VIDEO // O dronă rusească s-a prăbușit și a EXPLODAT în raionul Anenii Noi, lângă satul Hârbovăț
Evenimentul anului în business! Miliardari mondiali și lideri de top vin la Chișinău pentru a transforma afacerile din Moldova
















