SCANDALOS // „Pionii” Rusiei de la Chișinău, implicați în protestele din România. Fratele socialistului Bătrîncea ar RECRUTA cetățeni ai R. Moldova pentru manifestația pro-Georgescu de la București. Reacția din tabăra PSRM
2003
Federația Rusa se implică tot mai activ în treburile interne ale României, iar în acest sens ar fi apelat la „pionii săi de la Chișinău”, în speță la resursele oferite de Partidul Socialiștilor din Republica Moldova (PSRM), scrie Deschide.md.
Peste câteva zile, pe 26 martie, la București este planificată o acțiune de protest în susținerea lui Călin Georgescu, fost candidat la alegerile prezidențiale din România, cunoscut pentru declarațiile sale controversate privind relația cu Occidentul și Rusia. Pentru „buna organizare” a acestui eveniment, Moscova, care îl susține deschis pe Georgescu, a mobilizat și mai mulți reprezentanți ai PSRM.
Potrivit surselor Deschide.dm din cadrul formațiunii, unul dintre responsabilii pentru deplasarea cetățenilor R. Moldova la protestul în susținerea lui Georgescu este Alexandr Haceaturean, fratele vitreg al vicepreședintelui Parlamentului de la Chișinău și secretarului executiv al PSRM, Vlad Bătrîncea – cel care, acum 10 ani, a rupt în plenul legislativului harta României Mari.
Conform datelor obținute de Deschide.md, Haceaturean, cunoscut anterior sub numele de Alexandr Sologubov, se implică activ în recrutarea unor persoane din mediul PSRM pentru a participa la această manifestație. Acțiunile respective demonstrează o conexiune directă între anumite structuri pro-ruse din R. Moldova și mișcările politice alternative din România promovate de Georgescu.
Cine este Alexandr Haceaturean (Sologubov)
Născut pe 2 august 1977, Haceaturean este fratele mai mare al lui Vlad Bătrîncea pe linia maternă. În 2001, acesta a fost condamnat la 6 ani de închisoare pentru „vătămare gravă a integrității corporale”, însă în 2006 a fost eliberat înainte de termen.
Ultimul său loc de muncă a fost în Secretariatul Parlamentului. Mai exact, în perioada iulie 2022 – ianuarie 2025, acesta a activat în calitate de șofer în cadrul legislativului. Câteva săptămâni după concediere, Haceaturean a început o campanie activă pe rețelele sociale în favoarea lui Georgescu.
PSRM, Rusia și reconfigurarea influenței în regiune
În interiorul PSRM se vorbește tot mai mult despre tentativa grupării conduse de Vlad Bătrîncea de a se debarasa de Igor Dodon. După ce Moscova i-a întors demonstrativ spatele, fostul președinte al R. Moldova, până nu demult principalul vector prorus la Chișinău, ar putea fi marginalizat chiar de cei mai apropiați colegi. Printre aceștia se numără Vlad Bătrîncea și un alt lider al PSRM și fost vicepremier pentru Reintegrare, Olga Cebotari.
Sursele Deschide.md susțin că cei doi ar fi primit indicații de la Kremlin să ofere sprijin fostului premier din perioada comunistă, Vasile Tarlev. De menționat că Tarlev s-a remarcat la ultimele alegeri prezidențiale prin faptul că a fost unul dintre candidații grupării criminale conduse de fugarul ascuns la Moscova, Ilan Șor.
Astfel, în contextul alegerilor parlamentare din această toamnă, Bătrîncea și Cebotari ar fi ademenit deja mai mulți deputați din cadrul Blocului Comuniștilor și Socialiștilor să adere la Partidul „Viitorul Moldovei” – formațiune condusă de Tarlev și susținută de Rusia.
Membra Comitetul Executiv Politic al PSRM, Olga Cebotari, a venit cu o reacție la materialul publicat de Deschide.md.
„Astăzi am fost vizată într-o știre publicată pe portalul Deschide.md. Îmi rezerv dreptul de a acționa în instanță portalul, solicitând dovezi clare pentru afirmațiile făcute, nu simple speculații de tipul „odna babka skazala”. Consider acest articol plin de falsuri un atac concentrat asupra echipei PSRM, în contextul campaniei electorale care urmează”, a scris Cebotari pe Facebook.
Implicarea unor actori politici proruși din R. Moldova în mobilizarea susținătorilor pentru protestul lui Călin Georgescu reprezintă o dovadă în plus a faptului că Moscova vrea să influențeze scena politică românească. Această conexiune demonstrează încercarea Kremlinului de a destabiliza România și de a-și impune oameni loiali Moscovei la conducerea statului român. În același timp, strategia Rusiei nu se limitează doar la România, ci vizează și Republica Moldova, unde continuă să sprijine forțele politice care îi servesc interesele. Această dublă abordare indică o strategie complexă de menținere și extindere a influenței în regiune, subminând astfel securitatea și stabilitatea ambelor state.
53
Cum va schimba Regatul Unit accesul minorilor la rețelele sociale după verdictul istoric împotriva Google și Meta în SUA?
347
Dezvoltator Roblox avertizează: fără supraveghere 24/7 de la părinți, copiii nu ar trebui să folosească platforma
26.03.2026
03:11
399
Malware descoperit în proiectul LiteLLM ridică semne de întrebare asupra certificărilor de securitate obținute prin Delve
393
Războiul din Iran împinge britanicii spre energia verde: Octopus Energy anunță o creștere de 50% a vânzărilor de panouri solare
26.03.2026
00:20
417
Șeful spyware Intellexa, condamnat în Grecia, sugerează implicarea directă a guvernului Mitsotakis în zecile de interceptări telefonice
25.03.2026
23:56
439
Google lansează TurboQuant, algoritmul care comprimă memoria AI de „cel puțin 6x” și stârnește comparații cu Pied Piper din Silicon Valley
25.03.2026
21:11
545
Republica Moldova evaluează la nivel național dezvoltarea timpurie a copiilor cu instrumentul internațional IDELA
25.03.2026
20:31
3546
VIDEO // Lecție de DEMNITATE în Parlament: Liliana Vițu a pus-o la punct pe comunista Diana Caraman, care SFIDEAZĂ Constituția
25.03.2026
20:28
484
Cer mai acoperit și vânt sporit în Republica Moldova, joi, 26 martie 2026
25.03.2026
19:55
520
Bernie Sanders și AOC vor să blocheze marile centre de date până la o reglementare strictă a inteligenței artificiale
51
Cum va schimba Regatul Unit accesul minorilor la rețelele sociale după verdictul istoric împotriva Google și Meta în SUA?
347
Dezvoltator Roblox avertizează: fără supraveghere 24/7 de la părinți, copiii nu ar trebui să folosească platforma
26.03.2026
03:11
399
Malware descoperit în proiectul LiteLLM ridică semne de întrebare asupra certificărilor de securitate obținute prin Delve
393
Războiul din Iran împinge britanicii spre energia verde: Octopus Energy anunță o creștere de 50% a vânzărilor de panouri solare
26.03.2026
00:20
417
Șeful spyware Intellexa, condamnat în Grecia, sugerează implicarea directă a guvernului Mitsotakis în zecile de interceptări telefonice
25.03.2026
23:56
439
Google lansează TurboQuant, algoritmul care comprimă memoria AI de „cel puțin 6x” și stârnește comparații cu Pied Piper din Silicon Valley
25.03.2026
21:11
544
Republica Moldova evaluează la nivel național dezvoltarea timpurie a copiilor cu instrumentul internațional IDELA
25.03.2026
20:31
3546
VIDEO // Lecție de DEMNITATE în Parlament: Liliana Vițu a pus-o la punct pe comunista Diana Caraman, care SFIDEAZĂ Constituția
25.03.2026
20:28
484
Cer mai acoperit și vânt sporit în Republica Moldova, joi, 26 martie 2026
25.03.2026
19:55
520
Bernie Sanders și AOC vor să blocheze marile centre de date până la o reglementare strictă a inteligenței artificiale
25.03.2026
18:13
542
Meta aduce inteligența artificială în Facebook și Instagram pentru a simplifica cumpărăturile și plățile online
25.03.2026
17:54
793
PERICOL // Europa ar putea rămâne fără combustibili de luna viitoare, avertizează directorul uneia dintre cele mai mari companii din lume
25.03.2026
17:43
540
MEC lansează Planul de acțiuni 2026 pentru învățarea și promovarea limbii ucrainene în Republica Moldova
25.03.2026
17:27
546
Guvernul pregătește legea mobilității urbane durabile: primăriile vor elabora planuri proprii pentru transport și parcări
567
Franța sprijină modernizarea agriculturii moldovenești prin proiecte de irigare și expertiză tehnică
25.03.2026
17:21
567
Startupul Arbor Energy primește o comandă de miliarde pentru turbine de inspirație rachetă destinate centrelor de date și industriei
25.03.2026
14:29
695
Guvernul introduce integritatea academică drept criteriu obligatoriu în evaluarea tuturor instituțiilor de învățământ din Republica Moldova
25.03.2026
14:25
985
R. Moldova REZISTĂ. Autoritățile au identificat SOLUȚII pentru ca cetățenii să nu stea pe întuneric din cauza armatei Rusiei
25.03.2026
13:36
593
Guvernul introduce noi restricții și investiții de urgență pentru protejarea sistemului energetic și reducerea consumului în timpul stării de urgență
25.03.2026
12:17
643
Maia Sandu, vizită oficială în Slovacia pentru sprijin european și noi acorduri economice
25.03.2026
11:45
1083
AUDIO, FOTO // „Munte de bani” la nordul R. Moldova: peste 120.000 de euro ridicați de procurori după destructurarea unei caracatițe a mitei în transporturi
25.03.2026
11:44
628
Campania „Fii PRO! Alege să fii profesor!” promovează cariera didactică la Universitatea „Alecu Russo” din Bălți, cu indemnizații de până la 200.000 de lei pentru tinerii profesori
25.03.2026
11:36
1646
VIDEO // Plahotniuc a început să VORBEASCĂ, după ce procurorii au solicitat să fie condamnat la 25 de ani de ÎNCHISOARE
25.03.2026
10:26
692
Maia Sandu, la Ungheni: dialog național despre siguranța copiilor online, sprijin pentru afaceri locale și proiectul Podul de Flori
25.03.2026
09:38
719
Tată și fiu din Ucraina, condamnați la închisoare pentru escrocherie de peste 1 milion de lei după ce s-au dat drept polițiști în Bălți
25.03.2026
08:00
708
Horoscopul zilei 25.03.2026
Malware descoperit în proiectul LiteLLM ridică semne de întrebare asupra certificărilor de securitate obținute prin Delve
1 MDL
1 EUR
20.23
1 USD
17.44
1 RON
3.97
1 RUB
0.22
1 UAH
0.40

Inapoi














