Stiri

Peste 2 000 de ARME de calibru mic și armament ușor, DISTRUSE de autorităție. Acestea au fost confiscate sau predate benevol de cetățenii R. Moldova

Actualitate 20.03.2025 15:59 Vizualizări1730
Peste 2 000 de ARME de calibru mic și armament ușor, DISTRUSE de autorităție. Acestea au fost confiscate sau predate benevol de cetățenii R. Moldova

Autoritățile R. Moldova au distrus 2 177 de arme de calibru mic confiscate și predate în mod voluntar de către populație, ca parte a eforturilor continue de consolidare a siguranței și securității publice. Evenimentul a avut loc pe 20 martie 2025 în raionul Anenii Noi, satul Bulboaca. Acest lucru a fost posibil datorită sprijinului Uniunii Europene (UE) și al Programului Națiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD), prin intermediul proiectului regional SEESAC (Centrul de control al armelor de calibru mic și armament ușor din Europa de Sud-Est).

„R. Moldova s-a angajat în asigurarea unei administrări responsabile a armelor de calibru mic și armamentului ușor, contribuind astfel la siguranța cetățenilor și la stabilitatea întregii regiuni. O societate mai sigură începe cu măsuri concrete, iar exercițiul de astăzi contribuie direct la reducerea amenințărilor și a riscurilor transfrontaliere. Prin astfel de inițiative, întărim securitatea națională și oferim un exemplu de bună practică în lupta împotriva criminalității organizate”, a declarat Alexandru Bejan, Secretar de stat, Ministerul Afacerilor Interne.

Din 2005, R. Moldova, în parteneriat cu UE și PNUD SEESAC, a distrus alte peste 13 000 de arme de calibru mic și armament ușor. Distrugerea acestor arme de foc este un element important al priorităților strategice naționale și contribuie la stabilitatea regională.

„Traficul ilicit de arme alimentează conflictele și criminalitatea în întreaga lume și subminează dezvoltarea durabilă. Fiecare armă distrusă astăzi reprezintă o potențială viață salvată, o comunitate protejată și o contribuție la un viitor mai pașnic și mai prosper pentru copiii noștri. UE a sprijinit timp îndelungat Republica Moldova în aceste eforturi. Relațiile dintre UE și Republica Moldova sunt mai puternice ca oricând, iar acest lucru este valabil și pentru cooperarea noastră privind combaterea utilizării abuzive și a traficului de arme de foc”,a subliniat Máté Csicsai, Șef adjunct de misiune, Delegația Uniunii Europene în R. Moldova.

„Acest eveniment reprezintă un pas important în direcția reducerii surplusului de arme de foc, prevenind orice posibilă proliferare a acestor stocuri și contribuind în mod direct la securitatea națională și regională. Reducerea disponibilității armelor de foc este importantă și pentru protejarea femeilor, care sunt afectate în mod disproporționat de violența armată, în special în cazurile de violență domestică și violență bazată pe gen”, a declarat Seher Ariner, Reprezentanta rezidentă adjunctă PNUD în Republica Moldova.

Potrivit Platformei de monitorizare a violenței armate a PNUD SEESAC, în 2024, în R. Moldova au fost raportate 113 incidente cu arme de foc, o ușoară creștere față de 2023. Mai mult de jumătate din aceste cazuri, 66 în total, au fost confiscări de arme, indicând eforturile proactive de aplicare a legii pentru combaterea traficului și proliferării armelor de foc. Cu toate acestea, din cauza incidentelor cu arme de foc, șase persoane au fost ucise, opt au fost rănite, în timp ce opt persoane au murit prin sinucidere prin utilizarea armelor de foc.

Autor: ZiarulNational
Peste 2 000 de ARME de calibru mic și armament ușor, DISTRUSE de autorităție. Acestea au fost confiscate sau predate benevol de cetățenii R. Moldova Peste 2 000 de ARME de calibru mic și armament ușor, DISTRUSE de autorităție. Acestea au fost confiscate sau predate benevol de cetățenii R. Moldova
Stiri relevante
Top stiri
Horoscopul zilei 08.08.2026 08.08.2026 13:16 450 Horoscopul zilei 08.08.2026

Parteneri
Punct de vedere NAȚIONAL
VIDEO // Irina Gutnic publică imagini de pe camerele de supraveghere cu Ion Ceban - „PERICOL public”: „M-a mințit pe mine, așa minte întreaga societate”
27.05.2026 11:27 ZiarulNational VIDEO // Irina Gutnic publică imagini...

Mihai Gribincea // Moscova rescrie istoria: Declarația Mariei Zaharova despre conflictul din Transnistria – propagandă sau realitate?
14.05.2025 13:06 ZiarulNational Mihai Gribincea // Moscova rescrie is...

Nicolae Negru // Anul politic 2024, în câteva linii
30.12.2024 09:11 Nicolae Negru Nicolae Negru // Anul politic 2024, î...

Horoscop
Vezi horoscopul tău pentru astăzi
CapricornCapricorn
VărsătorVărsător
PeștiPești
BerbecBerbec
TaurTaur
GemeniGemeni
RacRac
LeuLeu
FecioarăFecioară
BalanțăBalanță
ScorpionScorpion
SăgetătorSăgetător
Curs valutar
1 MDL   1 EUR 20.05 1 USD 17.37 1 RON 3.82 1 RUB 0.21 1 UAH 0.39
Sondaj
Dacă duminica viitoare ar avea loc un referendum privind unirea Republicii Moldova cu România, cum ați vota?
Prietenii noștri