Stiri

Peste 15 importatori din România, interesați de MOBILA din Republica Moldova

Actualitate 21.06.2021 18:32 Vizualizări2861
Peste 15 importatori din România, interesați de MOBILA din Republica Moldova
Poză simbol

Articolele de mobilă fabricate în Republica Moldova vor fi exportate pe piața română într-o cantitate mult mai mare, datorită programului Export Mission inițiat de Agenția de Investiții, unde producătorii moldoveni au discutat ofertele de parteneriat cu 15 potențiali importatori de renume de peste Prut.

Întâlnirile au avut loc în perioada 26 aprilie – 11 mai curent, iar acum reprezentanții companiilor autohtone urmează să livreze articole pentru a fi testate în țara vecină, anunță Agenția de Investiții.

România este acum în top cinci destinații de export pentru mobila moldovenească, iar motivele pentru care românii sunt interesați de această industrie autohtonă sunt rapiditatea executării comenzilor, prețurile accesibile la articolele de mobilă și calitatea înaltă a acestora.

În cadrul programului Export Mission, au fost organizate peste 81 de întâlniri online cu reprezentanții a 15 companii din România. Producătorii moldoveni și-au prezentat ofertele și produsele, adaptate la cererea de piață din România, reușind astfel să atragă interesul importatorilor români.

„Am stabilit câteva contacte cu companii prestigioase din România care au rămas interesați de articolele de mobilă fabricate de noi. Acum realizăm o comandă pentru una dintre companiile din cadrul misiunii, pe care urmează să o livrăm în aceste zile. Misiunea de Export ne-a oferit posibilitatea să stabilim legături cu importatorii și să ne conformăm cerințelor lor pentru a fi atractivi ca parteneri de export”, susține Tudor Tutunaru, directorul unei companii autohtone de mobilă care își exportă produsele în România și Franța.

„Suntem conștienți de dificultățile economice actuale prezente în multe sectoare economice și acest lucru însemna că trebuie să devenim mai proactivi și mai pregătiți să ne ajustăm la noile realități atât prin reconceptualizarea strategiilor de marketing și promovare, cât și prin sporirea capacității de conectare la eCommerce și utilizarea platformelor online. Programul Export Mission vine în întâmpinarea exportatorilor, oferind oportunitatea de a spori și diversifica exporturile din sectoarele cheie ale Republicii Moldova pe piețele europene, prin intermediul identificării partenerilor relevanți și a stabili contracte de livrări de export. Potrivit Biroului Național de Statistică, exportul de produse în anul precedent a scăzut cu 11,5%, astfel pentru a-ți mări volumul de export, producătorii autohtoni au nevoie de platforme sigure prin care să stabilească legături cu potențialii importatori”, afirmă Rodica Verbeniuc, șefa Agenției de Investiții de la Chișinău.

Menționăm că Republica Moldova are în prezent aproape 400 de producători activi în industria mobilă și angajează în acest sector peste 5 300 de persoane.
În top cinci destinații de export a mobilei din Moldova sunt Germania, România, Polonia, Cehia și Olanda.

Autor: Ziarul National
Stiri relevante
Horoscopul zilei 02.08.2026 02.08.2026 13:15 543 Horoscopul zilei 02.08.2026
Top stiri
Horoscopul zilei 02.08.2026 02.08.2026 13:15 542 Horoscopul zilei 02.08.2026

Parteneri
Punct de vedere NAȚIONAL
VIDEO // Irina Gutnic publică imagini de pe camerele de supraveghere cu Ion Ceban - „PERICOL public”: „M-a mințit pe mine, așa minte întreaga societate”
27.05.2026 11:27 ZiarulNational VIDEO // Irina Gutnic publică imagini...

Mihai Gribincea // Moscova rescrie istoria: Declarația Mariei Zaharova despre conflictul din Transnistria – propagandă sau realitate?
14.05.2025 13:06 ZiarulNational Mihai Gribincea // Moscova rescrie is...

Nicolae Negru // Anul politic 2024, în câteva linii
30.12.2024 09:11 Nicolae Negru Nicolae Negru // Anul politic 2024, î...

Horoscop
Vezi horoscopul tău pentru astăzi
CapricornCapricorn
VărsătorVărsător
PeștiPești
BerbecBerbec
TaurTaur
GemeniGemeni
RacRac
LeuLeu
FecioarăFecioară
BalanțăBalanță
ScorpionScorpion
SăgetătorSăgetător
Curs valutar
1 MDL   1 EUR 20.11 1 USD 17.53 1 RON 3.84 1 RUB 0.22 1 UAH 0.39
Sondaj
Dacă duminica viitoare ar avea loc un referendum privind unirea Republicii Moldova cu România, cum ați vota?
Prietenii noștri