Parlamentul decide joi asupra numirii directorului ANRE și dezbaterii moțiunii împotriva ministrului Perciun
1503
Deputații urmează să aprobe, în ședința plenară de joi, proiectul ce prevede indexarea pensiilor cu 10% la 1 aprilie 2025, în lectura a doua. De asemenea, aceștia vor analiza și o inițiativă care va permite copiilor cu dizabilități și persoanelor cu dizabilități severe din copilărie să primească în același timp alocații pentru dizabilitate și pensii de urmaș.
Potrivit unui comunicat de presă al Legislativului, pe parcursul următoarelor două săptămâni, pe agenda ședințelor se vor afla și patru proiecte marcate cu sigla UE, care privesc controlul tutunului, regimul articolelor pirotehnice, clasificarea carcaselor de animale și aspectele aplicării politicii de remunerare a persoanelor cu funcții de răspundere în societăți pe acțiuni.
De asemenea, Parlamentul urmează să ratifice Acordul cu Comisia Europeană privind detașarea unor funcționari din Republica Moldova la Comisia Europeană, precum și acordurile cu Uniunea Europeană pentru participarea Republicii Moldova la programele „Cetățeni, egalitate, drepturi și valori” și „Justiție”.
Va fi ratificat și Acordul de împrumut cu Banca Mondială pentru implementarea Proiectului de susținere a managementului riscurilor de dezastre și rezilienței în Republica Moldova.
În lectura a doua, vor fi discutate inițiativele referitoare la organizarea și funcționarea camerelor agricole, actualizarea cadrului normativ privind politica urbanismului, amenajarea teritoriului și construcțiile.
În lectura întâi, pe ordinea de zi a ședințelor în plen sunt incluse proiectul de lege despre educația fizică și sport, administrarea terenurilor proprietate publică, sistemul unitar de salarizare în sectorul bugetar și reglementarea valutară.
Totodată, Parlamentul urmează să-l numească pe Alexei Taran în funcția de director general al Consiliului de Administrație al Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică.
O moțiune simplă asupra politicilor Ministerului Educației și Cercetării, înaintată de un grup de deputați din Fracțiunea Blocului Comuniștilor și Socialiștilor, va fi dezbătută în ședința plenară din 13 martie. Ședința plenară a Parlamentului este programată pentru joi, 6 martie, la ora 10.00.
16.10.2026
02:26
16.10.2026
01:27
16.10.2026
01:04
16.10.2026
00:56
16.10.2026
00:15
15.10.2026
23:41
15.10.2026
22:48
15.10.2026
22:20
15.10.2026
22:11
15.10.2026
21:52
15.10.2026
21:08
15.10.2026
20:30
16.10.2026
01:27
16.10.2026
01:04
16.10.2026
00:56
16.10.2026
00:15
15.10.2026
23:41
15.10.2026
22:48
15.10.2026
22:20
15.10.2026
22:11
15.10.2026
21:52
15.10.2026
21:08
15.10.2026
20:30
15.10.2026
20:28
15.10.2026
19:45
15.10.2026
19:32
15.10.2026
18:45
15.10.2026
18:44
15.10.2026
18:32
15.10.2026
18:11
15.10.2026
17:54
15.10.2026
17:53
15.10.2026
17:27
15.10.2026
17:21
15.10.2026
16:59
15.10.2026
16:37
15.10.2026
16:18
Maia Sandu, discuție IMPORTANTĂ cu António Costa. R. Moldova este pregătită pentru deschiderea ultimelor 4 capitole de negocieri cu UE
Mascaradă de pe PRISPA casei // Ion Ceban, prins în propriul joc de manipulare: După ce a somat Guvernul să ia măsuri urgente din cauza dronelor, primarul atacă dotarea Armatei Naționale cu drone interceptoare
Semnal puternic de la Washington. SUA garantează sprijinul pentru Moldova: „Nu am uitat Moldova, iar amenințările sunt inacceptabile”
Kremlinul acuză Kievul că respinge eforturile de pace ale SUA prin atacurile asupra rafinăriilor rusești
Maia Sandu, despre noua hartă cu 273 de primării și lichidarea birocrației din raioane: „A fost amânată de frica nepopularității”
















