Parlament DIZOLVAT, majoritate constituțională pentru PAS din contul redistribuirii de fotolii sau mandat deplin pentru deputații Partidul „ȘOR”, în cazul în care formațiunea va fi scoasă în afara legii? Răspunsul unui expert constituționalist
5908
Eventuala interzicere a Partidului „ȘOR” în R. Moldova nu va perturba activitatea actualului Parlament de la Chișinău.
Expertul constituționalist Nicolae Osmochescu a declarat pentru Ziarul NAȚIONAL că o asemenea decizie nu anulează voința alegătorilor și, prin urmare, cei șase deputați ai Partidului „ȘOR”, inclusiv liderul fugar al formațiunii, Ilan Șor, care nu a călcat niciodată la ședințele acestei legislaturi, își vor continua mandatele ca deputați neafiliați.
„Aici trebuie reieșit din spiritul Constituției și al legii. Dacă Partidul Șor va fi scos în afara legii, și sunt toate motivele pentru acest lucru, deputații continuă să-și exercite mandatul lor, pentru că scoaterea partidului în afara legii nu anulează voința electoratului care a votat pentru ei. Numai că, în acest caz, ei nu vor fi în componența unei fracțiuni, dar vor fi independenți. Ei își vor continua mandatul până la sfârșit sau până la alegeri anticipate în calitate de deputați neafiliați”, ne-a spus Nicolae Osmochescu.
CITIȚI și Partidul „ȘOR” poate fi scos în afara legii. Guvernul a pregătit SESIZAREA. Litvinenco: „Există suficiente circumstanțe juridice pentru declararea neconstituționalității Partidului ȘOR”
Întrebat dacă demersul ministrului Justiției, Sergiu Litvinenco, pregătit pentru Curtea Constituțională cu solicitarea de a declara neconstituțional Partidul „ȘOR”, pentru că ar acționa împotriva principiilor statului de drept și este finanțat ilegal, expertul a fost tranșant: „Eu nu sunt procuror și judecător să dau sentița sau decizia, dar sunt argumente irefutabile în susținerea acestor acuzații”.
Menționăm că ministrul Litvinenco a amintit, în demersul său, și constatările autorităților din SUA, dar și materialele ajunse în spațiul public, care „demonstrează că acest partid promovează interesele unui stat străin, ceea ce înseamnă că acționează împotriva suveranității și independenței R. Moldova”.
11.10.2026
02:22
11.10.2026
00:50
11.10.2026
00:20
11.10.2026
00:01
11.10.2026
00:00
10.10.2026
23:40
10.10.2026
23:25
10.10.2026
22:41
10.10.2026
21:35
10.10.2026
21:31
11.10.2026
00:50
11.10.2026
00:20
11.10.2026
00:01
11.10.2026
00:00
10.10.2026
23:40
10.10.2026
23:25
10.10.2026
22:41
10.10.2026
21:35
10.10.2026
21:31
10.10.2026
20:55
10.10.2026
20:03
10.10.2026
20:01
10.10.2026
19:16
10.10.2026
18:50
10.10.2026
18:47
10.10.2026
16:52
10.10.2026
14:07
10.10.2026
13:52
10.10.2026
13:43
10.10.2026
13:36
10.10.2026
13:21
10.10.2026
11:35
10.10.2026
08:31
10.10.2026
07:05
10.10.2026
04:08
VIDEO // Decizie ISTORICĂ la Bruxelles: R. Moldova primește pe 28 octombrie foaia de parcurs spre Uniunea Europeană
Fostă judecătoare, condamnată la 8 ani și 3 luni de închisoare pentru escrocherie și fals în declarații
Fostul premier rus Mihail Kasianov: Putin nu poate recunoaște greșeala invadării Ucrainei și crede că poate câștiga războiul
Ședință SECRETĂ și măsuri excepționale la Parlament: Deputații, fără telefoane și ceasuri la dezbaterea privind Armata Națională
Republica Moldova: Șase zboruri neautorizate detectate, inclusiv trei rachete; cinci explozii, fără victime
















