Orașul care a devenit CEL MAI SCUMP din lume, depășind metropole ca Paris și Hong Kong
2696
Orașul israelian Tel Aviv este cel mai scump din lume, ca urmare a întăririi monedei locale shekel și accelerării inflației, conform unui clasament publicat miercuri de revista The Economist, citată de Agerpres.
Potrivit The Economist Intelligence Unit (EIU), care elaborează rapoarte anuale specializate, unele penurii remarcate în alimentație, materii prime, alcool și transporturi au plasat orașul Tel Aviv pe primul loc în acest clasament, depășind anul acesta metropole ca Paris sau Singapore.
Tel Aviv este urmat în acest clasament de Zurich, Hong Kong, New York, Geneva sau Copenhaga, ca cele mai scumpe orașe din lume, după compararea prețurilor la peste 200 de produse și servicii din 173 de metropole din întreaga lume.
Datele, culese în perioada cuprinsă între august și septembrie anul acesta, reflectă o creștere a prețurilor cu 3,5 % în moneda locală, fiind cea mai rapidă rată de inflație din ultimii cinci ani.
Raportul arată și o creștere a prețului mediu la litrul de benzină, care a fost anul acesta cu 21% mai mare la Tel Aviv, comparativ cu alte orașe ale lumii.
Potrivit The Economist, creșterea prețurilor la gaz în Europa și Asia și panica înregistrată la pompele de benzină din Marea Britanie au intervenit prea târziu pentru a putea influența clasamentul realizat anul acesta. EIU atribuie această creștere a prețurilor la bunuri, în marea parte a lumii, problemelor legate de rețeaua de administrare asociate pandemiei de coronavirus.
14.08.2026
22:57
14.08.2026
21:48
14.08.2026
21:03
14.08.2026
21:03
14.08.2026
20:54
14.08.2026
20:21
14.08.2026
19:57
14.08.2026
19:33
14.08.2026
18:36
14.08.2026
18:20
14.08.2026
22:57
14.08.2026
21:48
14.08.2026
21:03
14.08.2026
21:03
14.08.2026
20:54
14.08.2026
20:21
14.08.2026
19:57
14.08.2026
19:33
14.08.2026
18:36
14.08.2026
18:20
14.08.2026
18:08
14.08.2026
17:56
14.08.2026
16:59
14.08.2026
16:30
14.08.2026
15:50
14.08.2026
15:47
14.08.2026
15:30
14.08.2026
15:23
14.08.2026
15:09
14.08.2026
15:02
14.08.2026
15:02
14.08.2026
14:29
14.08.2026
13:56
14.08.2026
13:52
14.08.2026
13:42
De ce pariurile giganților tehnologici pe Cupa Mondială arată că fotbalul mizează să reziste revoluției AI
Senatul SUA adoptă „Legea Lindsey Graham” de sancționare a Rusiei și Iranului, care extinde puterile tarifare ale lui Trump și deschide un nou front de dispută în Camera Reprezentanților
ULTIMA ORĂ // Moscova își pregătește terenul pentru PROVOCĂRI în Transnistria? Kremlinul folosește din nou scenariul aplicat în Ucraina și amenință cu RĂZBOIUL Chișinăul și Kievul
Războiul cu Iranul goleşte depozitele SUA: Pentagonul presează industria de apărare să turbo‑accelereze producția de rachete și muniții
Trump întoarce masa negocierilor: cere Iranului despăgubiri pentru victimele americane și blocarea Strâmtorii Ormuz
















