10:37:35 18.04.2024
Stiri

OPINIE, despre ultimele sondaje: Maia Sandu îi suflă în ceafă lui Dodon, iar Partidul „Șor”, care preia din electoratul PSRM, se întărește pe poziția III în top

Actualitate 08.07.2020 15:48 Vizualizări1866 Autor: Ziarul National


OPINIE, despre ultimele sondaje: Maia Sandu îi suflă în ceafă lui Dodon, iar Partidul „Șor”, care preia din electoratul PSRM, se întărește pe poziția III în top

Ultimele sondaje realizate în R. Moldova arată o tendință clară de scădere a intenției de vot în partidele aflate la guvernare - PSRM și PD, cauza fiind, cel mai probabil, adâncirea crizei pandemice și, respectiv, economice. În schimb, se atestă o creștere a PAS și a liderului acestuia, Maia Sandu, care se apropie la capitolul încredere de Igor Dodon sau chiar îl depășește, potrivit unei cercetări sociologice. Electoratul de stânga se îndreaptă spre „Partidul Nostru”, dar și mai vizibil spre Partidul „Șor”, care devine principala alternativă a socialiștilor, se arată într-un material de analiză al hotnews.md.

În ultima săptămână au fost publicate trei sondaje de opinie, realizate de către trei companii diferite. Unele dintre sunt apropiate guvernării. Cercetările pe teren au fost realizate la sfârșitul lunii iunie - începutul lunii iulie și dau rezultate destul de apropiate, care denotă tendința.

În medie, potrivit celor trei sondaje, realizate de companii IMAS, iData și CBS-AXA (la comanda IPP) cotează PSRM cu aproximativ 35%, în timp ce PAS îi „suflă în ceafă” cu 30 la sută (din numărul respondenților care au exprimat o opțiune de vot). Față de sondajele din ultima jumătate de an, ratingul PSRM scade cu aproximativ 7 puncte procentuale, în timp ce ratingul PAS a crescut tot cam atât, constată autorul.

O altă evoluție ascendentă clară în sondajă este înregistrată de Partidul „Șor”, care după surpriza, pentru unii, de la alegerile parlamentare din februarie 2019, a avut o ușoară cădere, dar acum formațiunea apare revigorată și cu un rating mai bun ca oricând, având o medie de aproximativ 9,5%, iar sondajul IMAS îl cotează chiar cu 11,6%.

Sursa citată menționează că „steaua PSRM se stinge”. Partidul „Șor” se clasează astfel pe locul III în topul încrederii cetățenilor în partidele politice cu o tendință de creștere în continuare, care se datorează atât poziției tot mai vizibile a formațiunii, devenind cel mai vocal critic al guvernării pe stânga, dar și datorită proiectelor sale în diferite localități - iluminat stradal, drumuri, inițiative și programe sociale. Astfel, Partidul „Șor” demonstrează că modernizarea Orheiului nu a fost o întâmplare, sau o acțiune de PR, dar este o parte a programului formațiunii pe care încearcă să-l realizeze, indiferent de circumstanțe.

Pe fundalul nemulțumirilor tot mai mare ale populației față de actuala guvernare PSRM-PD, Partidul „Șor” pare să devină primul pretendent la electoratul socialiștilor și formațiunea care ar putea să-i ia locul așa cum PSRM „a furat” începând cu 2014 electoratul comuniștilor.

Tot pe stânga, „Partidul Nostru” își consolidează statutul de partid parlamentar în cazul unor anticipate, înregistrând o creștere destul de bună față de rezultatul slab obținut la parlamentare. Totuși, formațiunea a stagnat în ultimele luni, după o ascensiune semnificativă în primăvara acestui an, datorată unor acțiuni de PR, marca Renato Usatîi.

Marele perdant al evoluțiilor politice este în mod cert PD, formațiune care are șanse mici să mai intre în Parlament. Se pare a fost afectat de ultimele scandaluri și ieșiri, dar vedem că votanții PD nu merg, cel puțin deocamdată, la Partidul „Pro Moldova”, pe care l-au constituit foștii deputați PD. Cel mai probabil aceștia se dispersează - la PAS cei de dreapta și spre Partidul „Șor”, „Partidul Nostru” și, eventual PSRM, alegătorii cu viziuni de stânga.

De asemenea, autorul materialului mai spune că sondajele arată că Maia Sandu este la pas de Igor Dodon.

Schimbările în intenția de vot pentru partide sunt confirmate și de evoluțiile în topul încrederii în liderii politici, fiind vizibilă aceeași tendință de reducere a ratingului liderului incontestabil din ultimii ani, Igor Dodon, în timp ce Maia Sandu este „la un pas distanță”. Iar potrivit Barometrului realizat de IPP, Maia Sandu a ajuns chiar prima în top.

„Criza pandemică și economică au sporit viteza rodajului natural cu care se confruntă fiecare partid aflat la guvernare. În condițiile în care aceleași cercetări arată un număr mare de persoane afectate de criză, care, putem presupune, în mare parte sunt votanți ai stângii, nemulțumirile populației se răsfrâng și asupra intenției de vot. Bineînțeles, însă, că până la alegerile prezidențiale mai este timp, până la eventuale parlamentare anticipate și mai mult, de aceea opoziția nu ar trebui să se grăbească să deschidă șampania, pentru că orice greșeală și orice nehotărâre pot fi taxate dur de electorat”, conchide sursa citată.


Stiri relevante

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
15.04.2024 09:20 Nicolae Negru Nicolae Negru // Simțul realității și...

12.04.2024 09:14 Nicolae Negru Nicolae Negru // Recensământul ca o f...

08.04.2024 09:12 Nicolae Negru Nicolae Negru // Ne va apăra sau nu R...

Promo
Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Recomandat
Sondaj
Cum veți vota la referendumul care va avea loc în toamna anului 2024 în R. Moldova?
Prietenii noștri

Widget cu noutăți la tine pe site

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md