OPINIE // Când te bați cu canoanele în piept, dar la sfârșit te bat ele pe tine. Preoții din R. Moldova au îndreptățire și obligație canonică să revină la BOR, iar orice mecanisme ecleziastice, gen caterisire, activate împotriva lor, sunt nule

Știi că ai lovit un câine când îl auzi schelălăind, spune un proverb românesc.

În Mitropolia Chișinăului și a întregii Moldove (MCM), a patriarhiei Moscovei, fu lovire mare. Întâi, să vadă cum sumedenie de credincioși cu parohiile lor revin la Biserica Ortodoxă Română, maica lor sufletească. Agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei și propaganda patriarhului Kirill al Moscovei, propovăduitorul vărsării de sânge, față de care nici unul din ierarhii sus-numitei mitropolii nu a luat atitudine suficient de convingătoare, a deschis ochii multora. Și va mai deschide. În al doilea rând, usturime va fi cauzat și Hotărârea 12 de pe 29 februarie 2024 a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române (BOR), care reiterează că „toți clericii ortodocși români și păstoriții lor din Republica Moldova care revin în Mitropolia Basarabiei sunt clerici canonici și credincioși binecuvântați, iar orice sancțiune disciplinară îndreptată împotriva lor pe motivul apartenenței lor la Biserica Ortodoxă Română este considerată nulă și neavenită, potrivit hotărârii sinodale nr. 8090 din 19 decembrie 1992.” (aici)

Că durerea este serioasă o dovedește valul de… cum să-i zicem? Obrăznicie nu, pentru a nu-l plagia pe arhiepiscopul Marchel de Bălți și Fălești (MCM). Îi zicem isterie! Un val de isterie, așadar.

Prima a sărit arhiepiscopia de Ungheni și Nisporeni cu o așa-zisă „Analiză juridică”, deși ea e analiză canonică sărmana, dar hai să nu intrăm in detalii. Nesemnată, evident, dar amuzantă peste poate. (aici)

A urmat episcopul Marchel, mai sus pomenitul, care s-a dat pe YouTube cu un video interesant, într-o română cu scăpări, cu citate în rusă, preluând în spațiul audio-vizual cazuistica Ungheniului, n-a mai stat sfinția sa să le caute, toate canoanele acelea, a lăsat să-i parvină lista, a mai adăugat unul care se potrivește ca nuca-n perete… în fine. În alocuțiune îi îndeamnă pe ascultători să-și noteze numerele acelor canoane, să le caute și să le citească ei înșiși. Oare sfinția sa le-o fi citit?

Pe 4 martie 2024 mitropolitul Vladimir al MCM și sinodul său emit o scrisoare adresată Preafericitului Patriarh Daniel, ușor de găsit în spațiul virtual. Neavând o argumentare canonistică, mă mulțumesc să o parafrazez. Înaltul Vladimir și Sinodul apelează la PF Daniel – deși nu Preafericirea Sa are puterea decizională, ci Sfântul Sinod, ca nu suntem în alte Biserici unde vladicii sar cum le cere patriarhul – să facă pace și să nu mai ridice caterisirea preoților ce trec cu turma lor la Mitropolia Basarabiei. Chipurile, acești „mânați de interese materiale și patriotism de ocazie” fuseseră deja caterisiți încă dinainte (!) de revenirea la Biserica Mamă „pentru grave abateri morale și incompatibilitatea cu slujirea preoțească”. Exemple, amănunte nu ne sunt oferite, măcar unul, două. Mitropolitul Petru al Basarabiei, afirmă scrisoarea, ar fi intrat pe mâna unor rău-sfătuitori călăuziți de interese personale. La sfârșit, amenințarea voalată, că Mitropolia Basarabiei s-ar „transforma într-un sac fără fund pentru resursele materiale ale Bisericii Ortodoxe Române”, o îngrijorare frățească lăudabilă și sinceră, fără doar și poate. Noi îi răspundem cu Eminescu al nostru că „bucuroși le-om duce toate”.

Despre adevăratele motive, dezamăgirea oamenilor și păstorilor la atitudinea servilă față de aroganta și periculoasa, iubitoarea de război patriarhie a Moscovei, nimic, evident. Salarii românești erau oferite preoților de sub jurisdicția Mitropoliei Basarabiei și înainte de războiul lui Putin din Ucraina, ceea ce însă nu a determinat un exod din rândurile MCM. Deci, Înaltpreasfințite Vladimir, motivul trebuie căutat în altă parte! Oare Mitropolia Chișinăului și a întregii Moldove să nu aibă nici o vină la deznădejdea oamenilor?

Dar despre situația canonică invocată de „analiza juridică” a arhiepiscopiei Ungheni și a PS Marchel vreau să vorbesc. De la bun început, ca să nu fie dubii: toate canoanele invocate de ei dovedesc tocmai că ruperea Bisericii Basarabiei din trupul Mitropoliei Moldovei de către Biserica țaristă moscovită, ce a avut loc după anul 1812, a fost necanonică.

Mitropolia Chișinăului și a întregii Moldove, urmașa Arhiepiscopiei Chișinăului de odinioară, este prin urmare necanonică. Ea este invalidă și istoric fiind progenitura unui rapt. Tot necanonică este MCM și pentru că este fiica Bisericii Moscovei, o Biserică schismatică, ce s-a rupt de bună voie de Patriarhia Ecumenică și de toți cei aflați în comuniune cu aceasta – adică toate Bisericile Ortodoxe din lume.

Prin urmare, părăsirea unei biserici necanonice și afilierea la una canonic înființată și acceptată de toate Bisericile Ortodoxe încă din Evul Mediu – Mitropolia Ortodoxă a Țării Moldovei și implicit Biserica Ortodoxă Română, de după unire – este un act de revenire în canonicitatea oferită de Biserica Mamă. Nimeni nu părăsește aici pe nimeni, poate doar analiștii Unghenilor s-au găsit părăsiți de nuanțele limbii române.

Canoanele invocate de Arhiepiscopia Unghenilor și de PS Marchel de Bălți sunt următoarele: Canoanele Apostolice 10, 31 și 32, precum și Canonul 5 al Sinodului al III-lea Ecumenic de la Efes ori Canonul 17 al Sinodului Trulan.

Canonul 10 Apostolic: „Dacă cineva s-ar ruga, chiar și în casă, împreună cu un excomunicat, acesta să fie afurisit.” Caterisirea preoților ce au părăsit MCM pentru a reveni în sânul Bisericii Mame nu este echivalentă cu excomunicarea, ci doar cu oprirea de la săvârșirea celor sfinte, ceea ce PS Marchel ignoră complet. Deci acest canon nici nu are de-a face cu discuția de față, dar e bine să băgăm la înaintare cifre, că și așa lumea nu stă să caute, ci ia de bun ce îi servește vlădica pe YouTube. Preoții cărora biserica necanonică a MCM le-a interzis slujirea pentru că aparțin de o Biserică Ortodoxă Română canonică și autocefală au recăpătat prin hotărârea Sfântului Sinod al BOR dreptul de slujire. Invocarea de către PS Marchel a cuvântului Evanghelistului „Adevărat grăiesc vouă: Oricâte veţi lega pe pământ, vor fi legate şi în cer, şi oricâte veţi dezlega pe pământ, vor fi dezlegate şi în cer” nu se aplică din partea unei biserici necanonice născute din samavolnicie, ca să nu mai vorbim că puterea preoțească dată de Hristos merge până într-acolo să dezlege și blestemul nedrept al episcopilor pizmași, după cum se vede din rugăciunea de dezlegare de la înmormântare.

Canonul 31 Apostolic: „Dacă un preot, disprețuindu-și propriul episcop, s-ar aduna separat și ar stabili un alt altar, fără să fi adus vreo acuzație împotriva episcopului în ceea ce privește dreapta credință și dreptatea, să fie caterisit ca un iubitor de putere, fiindcă este un tiran. De asemenea, și restul clericilor și oricâți i s-ar alătura, iar laicii să fie afurisiți. Dar acestea să fie făcute după prima și a doua, și a treia chemare din partea episcopului”. Încă din anul 1796, dar mai ales după 1812, Basarabia a fost ruptă samavolnic din trupul Țării Moldovei, iar mitropolia acestui principat a fost prin necreștinească lucrare a Bisericii Moscovei, care nici măcar patriarhie nu era la acea dată, furată pur și simplu de sub jurisdicția canonică și sfântă a Patriarhiei de Constantinopol. Această stare de fapt s-a perpetuat și sub Stalin, criminalul, ateul și distrugătorul de biserici, pe care PS Marchel îl slăvește în filmul său de pe YouTube, mijind pe sub mustăți că „le-a arătat el românilor” în dispreț absolut față de moartea și suferința atâtor români moldoveni uciși sau deportați în numele rusificării și ateizării staliniste.

După cum am subliniat in citatul de mai sus, preoții care părăsesc un episcop nedrept pe motiv că a încălcat dreapta credință nu pot fi afurisiți căci se bucură de îndreptățire. Oare nu este MCM vinovată de încălcarea credinței, ținând necondiționat și fără spirit jertfelnic de ereziile promulgate la Moscova, cum că soldații ce mor în Ucraina intra în Împărăția Cerurilor și că pacea este erezie? Nu este erezie încălcarea erminiei picturii sacre în Catedrala Forțelor Armate din Moscova, pe care Kirill a sfințit-o, în vreme ce programul ei iconografic prea-mărește uciderea, armele, stalinismul, toate așezate – urâciunea pustiirii – în închinare la idolii morții puși la loc de cinste în lăcașul lui Hristos unde se săvârșește Jertfa cea Nesângeroasă?

Preoții trecuți cu parohiile lor la Mitropolia Basarabiei făcut-au acest pas în urma conștientizării că MCM este o biserică născută din nedreptate istorică, după cum mai sus arătam. Pe lângă acestea, Canonul 31 Apostolic spune că nici un preot nu poate fi caterisit dacă nu a fost chemat de trei ori la ascultare. Ceea ce nu este cazul în MCM, ei fiind caterisiți imediat. Prin urmare Canonul 31 Apostolic infirmă canonicitatea MCM cea născută din nedreptate și dușmană a dreptei credințe prin aderența la ereziile schismaticului Kirill al Moscovei. Pe de altă parte, tocmai acest canon îi obligă pe numiții preoți să revină la Biserica Mamă, pentru a nu primejdui mântuirea sufletelor lor și ale turmei încredințate de Bunul Păstor zăbovind într-o jurisdicție problematică.

Canonul 32 Apostolic: „Dacă vreun preot sau un diacon ar fi afurisit de către un episcop, nu este permis ca el să fie primit de către altul, decât de către cel care l-a afurisit, doar dacă nu cumva s-ar întâmpla să moară episcopul care l-a afurisit.” Pe lângă faptul că se face, în argumentația Ungheniului, confuzie între afurisire și caterisire, acest canon nu se aplică, dacă cel precedent nu se aplică. După cum am demonstrat, Canonul 31 Apostolic nu poate fi invocat de MCM pentru afurisirea și caterisirea preoților reveniți la Biserica Mamă. Invocându-l, MCM nu face decât să-și taie singură craca de sub picioare, fiind dovedită de nedreptate și încălcarea dreptei credințe în Hristos, Cel care a interzis vărsarea de sânge.

Canonul 5 al Sinodului al III-lea Ecumenic de la Efes: „Toți cei care au fost condamnați de Sfântul Sinod sau de către proprii lor episcopi, din cauza unor fapte necuviincioase, iar prin indiferența sa în toate, Nestorie și cei care cugetă cele ale lui au încercat sau ar încerca în chip necanonic să le restituie acestora comuniunea sau treapta, am considerat ca aceștia să rămână și fără vreun folos din aceasta și să fie numaidecât caterisiți.” Iarăși un canon deturnat mârșav de la menirea lui dată de Sfinții Părinți. După cum am subliniat, acest canon se referă la preoții condamnați de Sinodul al III-lea Ecumenic și de episcopii ortodocși pentru nestorianism și propagarea ereziei împotriva dumnezeirii lui Hristos. Deci nu are de-a face cu cazul de față, ci este folosit ca praf în ochii oamenilor simpli, care își pun credința nevinovată în cuvântul manipulator al fariseilor.

Canonul 17 al Sinodului Trulan sau Quinisext (nu cum în mod neștiutor al istoriei bisericești îl numește PS Marchel și analiza Ungheniului „Sinodul al VI-lea Ecumenic”): „Deoarece clericii diferitelor biserici, părăsindu-și propriile biserici în care au fost hirotoniți, au alergat la alți episcopi și au fost orânduiți în biserici străine fără voința episcopului lor (…), nici unul dintre toți clericii, indiferent în ce treaptă s-ar afla, să nu aibă permisiune de a fi orânduit în altă biserică fără scrisoarea de plecare din partea propriului episcop. Fiindcă cel care, de acum înainte, nu păzește acest lucru, ci îl necinstește și pe cel care a săvârșit hirotonia asupra lui, să fie caterisit și el, și cel care, în mod nechibzuit, l-a primit.” Acest canon excomunică atât pe Gavriil Bănulescu-Bodoni, cel în mod necanonic hirotonit mitropolit de către biserica țaristă în 1792, care nu avea dreptul conform Canonului 17 Trulan, căci Mitropolia Țării Moldovei nu ținea de jurisdicția Moscovei, ci a Constantinopolului. Deci, hirotonindu-l, moscoviții s-au afurisit ei și toți urmașii mitropoliei samavolnice tocmai prin canonul pe care în diavolească mândrie îl invocă. Având în vedere acest fapt, Canonul 17 Trulan coroborat cu 31 Apostolic dezvăluie revenirea preoților basarabeni la Biserica Mamă nu doar ca fiind absolut canonică, dar și obligatorie.

Dar să-mi fie permis la sfârșit să aduc și eu o serie de canoane care confirmă necanonicitatea bisericii întemeiate de ruși prin rapt si samavolnicie în Basarabia după 1812.

Canonul 34 Apostolic: „Episcopii fiecărui neam trebuie să-l cunoască pe cel dintâi dintre ei și să-l considere drept căpetenie și să nu facă nicidecum ceva deosebit fără voința aceluia.” Gavriil Bădulescu-Bodoni exact această încălcare canonică a savârșit-o cu sprijinul ocupanților ruși: a rupt în două un neam – neamul românesc al moldovenilor – și Biserica pe care acest neam și-o crease în acord cu canonul respectiv, prin purtarea de grijă a Domnului Moldovei Petru Mușat, încă din anul 1386. Iar cei ce l-au primit pe schismatic, în speță Biserica Rusiei, cade și ea sub condamnarea acestui canon, căci a lucrat la lezarea jurisdicției Patriarhiei Ecumenice a Constantinopolului, cea căreia Canonul 28 al Sinodului al IV-lea Ecumenic de la Calcedon îi conferea jurisdicție deplină asupra ținuturilor din Barbaricum, adică celor aflate dincolo de granițele Imperiului Roman de Răsărit, implicit deci și asupra Moldovei medievale: „…episcopii din ținuturile barbare (…) să fie hirotoniți de către preasfântul scaun pomenit al Preasfintei Biserici din Constantinopol.”

În vehemența lor isterică, canoniștii de mucava ai Ungheniului și Bălților, care scriu sub protecția anonimatului, uită să citească până la capăt Canonul 8 al Sinodului al III-lea Ecumenic de la Efes, care nu se limitează numai la a recunoaște autocefalia Bisericii din Cipru, ci formulează un principiu ecleziastic de bază: „De aceea, întâistătătorii Sfintelor Biserici din Cipru vor avea dreptul nevătămat și neconstrâns, conform canoanelor cuvioșilor Părinți și conform vechiului obicei, ca hirotoniile preacredincioșilor episcopi să fie făcute de către ei înșiși. Iar acest lucru va fi păzit și în celelalte dioceze și pretutindeni în eparhii, pentru ca niciunul dintre preiubitorii de Dumnezeu episcopi să nu ia în stăpânire o altă eparhie care nu este de demult și dintru început sub stăpânirea lui sau a celor de dinaintea lui. Dar dacă cineva a ocupat o eparhie si dacă, silind-o a făcut-o sub stăpânirea lui însuși, să o restituie, ca să nu fie încălcate canoanele Părinților, nici să nu fie implicată mândria puterii seculare, sub pretextul slujirii sfinte…”. O serie de condamnări grave din partea unui Sinod Ecumenic nu doar a MCM, dar și a patriarhiei Moscovei: Bădulescu-Bodoni nu a fost hirotonit mitropolit de ai lui, ci de muscali, care în acest fel s-au înstăpânit într-o altă eparhie, ce nu le aparținea din bătrâni. De aceea, canonic ar fi ca patriarhia Moscovei să restituie această eparhie Bisericii Mame, Bisericii Ortodoxe Române, urmașa de drept a Bisericii Țării Moldovei, spun Sfinții Sinodali de la Efes. Nu doar că Bodoni a fost hirotonit necanonic de biserica Moscovei, dar a făcut-o tocmai prin lucrarea diavolească a puterii seculare a țarinei Ecaterina și a țarului Alexandru I, care sub pretextul slujirii sfinte, lupi fiind s-au îmbrăcat în piei de oaie și au sfârtecat turma binecredincioasă a Bisericii Moldovei așa cum au îngrijit-o și chivernisit-o generații de domni mari și mitropoliți vrednici din capitalele țării de la Suceava, respectiv Iași.

Acestea fiind zise, și limitându-ne doar la situația canonică a Ortodoxiei, nu considerăm necesar a mai demonta și elucubrațiile pline de nonsens din „analiza” (mai degrabă paraliza) Ungheniului sau a episcopului internaut Marchel de Bălți.

Concluzia este simplă: Preoții din Moldova au îndreptățire și obligație canonică să revină la Biserica Mamă, Biserica Ortodoxă Română. Orice mecanisme ecleziastice, gen caterisire, activate împotriva lor, sunt nule în fața Sfintelor și de Sfântul Duh inspiratelor Sinoade Ecumenice. Așa să ne ajute Hristos, Dumnezeul Păcii și Dragostei, Amin!

Dr. habil. Mihai-D. Grigore, istoric al Bisericii, cercetător la Institutul de Istorie Europeană din Mainz