OMS, schimbare de optică: Transmiterea coronavirusului de către asimptomatici este foarte rară
1316
Lumea nu ar trebui să lase garda jos, deoarece pandemia provocată de noul coronavirus este încă în creștere, avertizează Organizația Mondială a Sănătății. Dar, în același timp, OMS afirmă că pacienții asimptomatici, care sunt cei mai mulți și al căror număr este greu de estimat, transmit doar în cazuri foarte rare virusul. În plus, participarea la o adunare de masă nu s-ar înscrie în definiția contactului cu un bolnav. Sunt două dintre comunicările făcute luni de oficiali ai OMS într-o conferință de presă care reprezintă o schimbare de poziție.
„Se pare că este rar ca un individ asimptomatic să transmită mai departe virusul. Vrem să ne concentrăm pe cazurile simptomatice”, a declarat luni Maria van Kerkhove, epidemiolog OMS, într-o conferință de presă.
Afirmația reprezintă cumva o schimbare de optică, în condițiile în care până acum se spunea că boala este dificil de stăpânit și pentru că există așa-numiții purtători asimptomatici. Unii oameni, în special cei tineri sau cei care nu au și alte afecțiuni, pot să nu dezvolte simptome sau să fie vorba despre simptome foarte ușoare. Alții dezvoltă simptome după multe zile de când au fost infectați.
Implicații uriașe
Datele preliminare obținute de la primele focare de coronavirus indicau că virusul se poate răspândi prin contact personal, chiar dacă purtătorul nu are simptome. Însă acum, oficiali OMS spun că deși un asimptomatic poate răspândi virusul, totuși nu aceasta este principala modalitate prin care se transmite microbul.
De aceea, răspunsul guvernelor la pandemie ar trebui să se concentreze pe depistarea și izolarea persoanelor cu simptome și pe anchetele epidemiologice, pentru a-i găsi pe cei care au intrat în contact cu ei, a explicat dr. Van Kerkhove.
Ea recunoaște că unele studii au arătat o răspândire a virusului, mai ales în azilurile de bătrâni, prin intermediul unor persoane asimptomatice sau presimptomatice, dar spune că este nevoie de mai multă cercetare și de mai multe date pentru a avea un răspuns corect la întrebarea dacă virusul se poate răspândi pe scară largă prin purtători asimptomatici.
Dacă se va dovedi că nu asimptomaticii sunt factori principali de transmitere a coronavirusului, implicațiile asupra politicilor de sănătate ar putea fi imense. Acesta a fost unul dintre motivele pentru care s-a recomandat distanțarea fizică și purtarea măștilor de protecție. Van Kerkhove a subliniat însă că nu înseamnă că asimptomaticii sau presimptomaticii nu pot răspândi deloc virusul, ci doar că aceste cazuri sunt rare.
Cei care participă la o adunare în masă nu sunt contacți ai unei persoane bolnave
OMS a mai făcut, însă, luni, o afirmație care pare să intre în contradicție cu ceea ce se credea până acum. Participarea la o adunare de masă nu s-ar înscrie în definiția contactului cu un bolnav. Este vorba cu precădere de adunările în aer liber, mai precis de marșurile și demonstrațiile care au intrat în actualitate în ultimele săptămâni odată cu evenimentele din Statele Unite.
„Definiția normală a unui contact este dacă cineva a fost mult timp în proximitatea unui caz confirmat. În acest sens, cineva care a participat la o adunare de masă nu se înscrie neapărat în definița unui contact”, a spus Michael Ryan - director OMS.
Directorul Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, Tedros Adhanom Ghebreyesus, a recomandat totuși oamenilor care participă la proteste să-și ia măsuri de precauţie pentru a evita un nou val de contaminări cu coronavirus.
Duminică a fost înregistrat cel mai mare număr zilnic de noi cazuri la nivel global - peste 136 de mii. Situația din Europa și din Statele Unite s-a îmbunătățit, dar centrul de greutate al pandemiei s-a mutat acum în America Latină și Asia.
La nivel global au fost înregistrate până acum 7,2 milioane de cazuri de COVID-19. Jumătate dintre pacienți s-au vindecat, iar dintre cazurile active, circa 54 de mii sunt grave sau critice. De asemeena, peste 408 mii de persoane au murit, ceea ce înseamnă o mortalitate globală de 5,6 la sută.
OMS și-a schimbat până acum de mai multe ori poziția în recomandările pe care le-a făcut în pandemia de coronavirus, dar medicii spun că este firesc, din moment ce avem de-a face cu un virus nou, care încă nu este pe deplin cunoscut și care își dezvăluie cu timpul potența sau slăbiciunile.
01.05.2026
09:44
283
Olimpiada Republicană la Limba și literatura română reunește la Chișinău circa 190 de elevi din toată țara
01.05.2026
08:42
292
Horoscopul zilei 01.05.2026
01.05.2026
04:13
469
Apple marchează vânzări record la final de mandat Tim Cook, dar se pregătește de criza cipurilor de memorie
01.05.2026
04:10
463
Anthropic pregătește o nouă rundă de finanțare de 50 de miliarde de dolari, care ar putea urca evaluarea companiei la peste 900 de miliarde în două săptămâni
01.05.2026
02:45
499
Anthropic, pe cale să depășească OpenAI: noua rundă de finanțare ar putea urca evaluarea companiei la peste 900 de miliarde de dolari în două săptămâni
01.05.2026
01:29
487
Apple, luată prin surprindere de cererea pentru Mac-uri folosite la inteligență artificială
01.05.2026
00:33
511
Nvidia pariază pe startupul juridic Legora, evaluat la 5,6 miliarde de dolari, în războiul global cu rivalul Harvey
30.04.2026
23:40
586
Hackeri profită de o gravă vulnerabilitate cPanel și WHM care expune zeci de milioane de site‑uri la preluarea controlului serverelor
30.04.2026
22:21
502
OpenAI lansează Advanced Account Security pentru ChatGPT, cu chei fizice YubiKey împotriva atacurilor de tip phishing
30.04.2026
21:54
518
Google aduce asistentul AI Gemini pe milioane de mașini cu Google integrat, inclusiv modele mai vechi prin actualizări de software
30.04.2026
21:45
538
Elon Musk recunoaște în instanță că xAI a antrenat Grok prin distilarea modelelor OpenAI
30.04.2026
21:10
576
Vreme rece și mai închisă în Republica Moldova, vineri 01.05.2026
01.05.2026
09:44
273
Olimpiada Republicană la Limba și literatura română reunește la Chișinău circa 190 de elevi din toată țara
01.05.2026
08:42
282
Horoscopul zilei 01.05.2026
01.05.2026
04:13
459
Apple marchează vânzări record la final de mandat Tim Cook, dar se pregătește de criza cipurilor de memorie
01.05.2026
04:10
454
Anthropic pregătește o nouă rundă de finanțare de 50 de miliarde de dolari, care ar putea urca evaluarea companiei la peste 900 de miliarde în două săptămâni
01.05.2026
02:45
488
Anthropic, pe cale să depășească OpenAI: noua rundă de finanțare ar putea urca evaluarea companiei la peste 900 de miliarde de dolari în două săptămâni
01.05.2026
01:29
476
Apple, luată prin surprindere de cererea pentru Mac-uri folosite la inteligență artificială
01.05.2026
00:33
503
Nvidia pariază pe startupul juridic Legora, evaluat la 5,6 miliarde de dolari, în războiul global cu rivalul Harvey
30.04.2026
23:40
579
Hackeri profită de o gravă vulnerabilitate cPanel și WHM care expune zeci de milioane de site‑uri la preluarea controlului serverelor
30.04.2026
22:21
495
OpenAI lansează Advanced Account Security pentru ChatGPT, cu chei fizice YubiKey împotriva atacurilor de tip phishing
30.04.2026
21:54
512
Google aduce asistentul AI Gemini pe milioane de mașini cu Google integrat, inclusiv modele mai vechi prin actualizări de software
30.04.2026
21:45
531
Elon Musk recunoaște în instanță că xAI a antrenat Grok prin distilarea modelelor OpenAI
30.04.2026
21:10
569
Vreme rece și mai închisă în Republica Moldova, vineri 01.05.2026
30.04.2026
20:23
506
Stripe lansează Link, portofelul digital care permite agenților AI autonomi să facă plăți în siguranță
642
Colegiul Medicilor anchetează declarațiile unui medic despre riscurile sarcinii concepute în perioada de post
30.04.2026
18:49
579
Maia Sandu, la Bălți: discuții cu elevii despre siguranța online și planuri de modernizare a spitalului regional
30.04.2026
17:11
489
Netflix lansează „Clips”, feed vertical de tip TikTok pentru descoperirea rapidă a conținutului
30.04.2026
16:49
530
Spotify introduce badge „Verified by Spotify” pentru a diferenția artiștii umani de cei generați de AI
30.04.2026
16:08
733
ULTIMĂ ORĂ // Revoluție în sistemul energetic: Cel mai mare „acumulator” al Moldovei a fost pus în funcțiune la Rădeni! Cum va ajuta noul sistem de 60 MWh la reducerea prețurilor la energia electrică
583
Instagram penalizează conturile care redistribuie conținut și pune în prim-plan creatorii originali
30.04.2026
15:41
653
Crima de la Beriozchi: dosarul omorului descoperit după 13 ani, trimis în judecată
30.04.2026
12:37
680
Alertă meteo cod galben de îngheț pentru 01.05.2026
30.04.2026
11:57
761
VIDEO // Marii campioni ai tenisului MONDIAL Simona Halep și Juan Martin del Potro vin la Chișinău
30.04.2026
11:20
819
Maia Sandu, la învestirea noului Procuror General: „Cel mai mare risc pentru integrarea europeană ține de capacitatea noastră de a clădi un stat de drept autentic”
30.04.2026
11:02
765
Alexandru Machidon a depus jurământul și a preluat oficial mandatul de Procuror General al Republicii Moldova
30.04.2026
10:59
656
Universitățile din Republica Moldova introduc mecanism național de toleranță zero față de hărțuirea sexuală în mediul academic
Olimpiada Republicană la Limba și literatura română reunește la Chișinău circa 190 de elevi din toată țara
Horoscopul zilei 01.05.2026
Apple marchează vânzări record la final de mandat Tim Cook, dar se pregătește de criza cipurilor de memorie
Anthropic, pe cale să depășească OpenAI: noua rundă de finanțare ar putea urca evaluarea companiei la peste 900 de miliarde de dolari în două săptămâni
1 MDL
1 EUR
20.22
1 USD
17.28
1 RON
3.97
1 RUB
0.23
1 UAH
0.39


Inapoi














