12:06:44 23.04.2024
Stiri

OMS: Aproape 180.000 de cadre medicale au murit din cauza COVID-19 între ianuarie 2020 și mai 2021

Actualitate 22.10.2021 10:42 Vizualizări1111 Autor: Ziarul National
OMS: Aproape 180.000 de cadre medicale au murit din cauza COVID-19 între ianuarie 2020 și mai 2021 cnbc


Între 80.000 și 180.000 de cadre medicale au murit din cauza Covid-19, între ianuarie 2020 și mai anul curent, potrivit unei estimări publicate joi de OMS, care solicită G20 să livreze dozele de vaccin promise.

„Acesta este motivul pentru care este esențial ca profesioniștii din domeniul sănătății să fie vaccinați cu prioritate. Datele din 119 țări sugerează că, în medie, doi din cinci profesioniști din domeniul sănătății din întreaga lume sunt complet imunizați", a declarat directorul general al Organizației Mondiale a Sănătății (OMS), Tedros Adhanom Ghebreyesus.

„Această medie maschează diferențe uriașe între regiuni și grupuri economice. În Africa, mai puțin de unul din zece profesioniști din domeniul sănătății a fost complet imunizat. În același timp, în majoritatea țărilor cu venituri ridicate, peste 80% din angajații din sănătate sunt complet imunizați”, a continuat el.

OMS solicită tuturor țărilor să se asigure că toți profesioniștii din domeniul sănătății sunt vaccinați împotriva Covid-19, alături de alte grupuri expuse riscului.

„La mai bine de 10 luni de la aprobarea primelor vaccinuri, faptul că milioane de profesioniști din domeniul sănătății încă nu au fost vaccinați este în sine o condamnare a țărilor și companiilor care controlează aprovizionarea cu vaccinuri la nivel mondial”, a declarat șeful OMS, citat de newsweek.ro.

Tedros continuă să denunțe inechitatea accesului la vaccin și solicită fără încetare țărilor cu doze suficiente să le împartă, în timp ce mecanismul internațional Covax se confruntă cu o lipsă de vaccinuri.

„Țările G20 s-au angajat să doneze peste 1,2 miliarde de doze de vaccin către Covax. Până în prezent s-au livrat doar 150 de milioane. Pentru majoritatea donațiilor, nu avem nicio cronologie. Nu avem nicio cronologie. Nu știm câte doze va primi Covax sau când", a spus el.


Stiri relevante
Top stiri

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
22.04.2024 09:14 Nicolae Negru Nicolae Negru // Mercenarii lui Șor ș...

20.04.2024 20:07 Ziarul National Nicolae Enciu // Basarabia sub teroar...

19.04.2024 09:13 Nicolae Negru Nicolae Negru // Despărțirea apelor p...

Promo
Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Recomandat
Sondaj
Cum veți vota la referendumul care va avea loc în toamna anului 2024 în R. Moldova?
Prietenii noștri

Widget cu noutăți la tine pe site

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md