Oleg Serebrian evidențiază schimbările esențiale în dosarul transnistrean înainte de preluarea unui nou mandat în Turcia
1573
Dosarul transnistrean a cunoscut schimbări semnificative recent, într-un context regional plin de evoluții importante, susține vicepremierul pentru reintegrare, Oleg Serebrian. El a accentuat dificultatea gestionării provocărilor, subliniind necesitatea unui efort susținut și coordonat pentru găsirea unor soluții durabile. Declarațiile au fost făcute la ultima sa ședință de Guvern în calitate de vicepremier, înainte de a prelua funcția de ambasador în Turcia, transmite IPN.
„A fost o onoare și o plăcere să lucrez cu toți dintre dumneavoastră, să simt sprijinul dumneavoastră în situații care au fost destul de complicate în această perioadă. Și aceasta pentru că coordonatele dosarului transnistrean s-au schimbat foarte mult și, în general, ambianța regională, situația regională a suferit schimbări importante", a menționat Oleg Serebrian.
În același context, premierul Dorin Recean a subliniat contribuția lui Oleg Serebrian la asigurarea păcii și securității, dar și la dezvoltarea echilibrată a țării date fiind existența unor autorități neconstituționale în stânga Nistrului. "Mulțumesc foarte mult pentru cumpătul, răbdarea și abordările practice în legătură cu reglementarea conflictului transnistrean. De aici încolo, aveți o sarcină nu mai puțin importantă. Ankara este o capitală din ce în ce mai importantă și semnificativă în context regional și internațional, iar evident că mizăm pe dumneavoastră să reprezentați și să promovați interesele Republicii Moldova", a mai spus premierul.
Oleg Serebrian a fost numit viceprim-ministru pentru reintegrare în ianuarie 2022, după o lungă carieră diplomatică, inclusiv ca ambasador al Republicii Moldova în Germania.
14.10.2026
13:26
14.10.2026
13:03
14.10.2026
12:38
14.10.2026
11:47
14.10.2026
10:43
14.10.2026
09:59
14.10.2026
08:45
14.10.2026
07:16
14.10.2026
06:39
14.10.2026
05:19
14.10.2026
03:30
14.10.2026
13:03
14.10.2026
12:38
14.10.2026
11:47
14.10.2026
10:43
14.10.2026
09:59
14.10.2026
08:45
14.10.2026
08:28
14.10.2026
07:16
14.10.2026
06:39
14.10.2026
05:19
14.10.2026
03:30
14.10.2026
03:18
14.10.2026
03:00
14.10.2026
02:59
14.10.2026
02:52
14.10.2026
01:53
14.10.2026
00:54
14.10.2026
00:23
13.10.2026
23:25
13.10.2026
23:19
13.10.2026
22:34
13.10.2026
20:45
13.10.2026
20:10
13.10.2026
19:49
13.10.2026
19:14
Ședință SECRETĂ și măsuri excepționale la Parlament: Deputații, fără telefoane și ceasuri la dezbaterea privind Armata Națională
Maia Sandu, discuție IMPORTANTĂ cu António Costa. R. Moldova este pregătită pentru deschiderea ultimelor 4 capitole de negocieri cu UE
Mascaradă de pe PRISPA casei // Ion Ceban, prins în propriul joc de manipulare: După ce a somat Guvernul să ia măsuri urgente din cauza dronelor, primarul atacă dotarea Armatei Naționale cu drone interceptoare
Semnal puternic de la Washington. SUA garantează sprijinul pentru Moldova: „Nu am uitat Moldova, iar amenințările sunt inacceptabile”
OFERTE // Zboruri mai IEFTINE spre Europa și SUA: Promotii de iarnă la HiSky cu bilete începând de la 24,99 euro
















