OFICIAL // Tiraspolul a trimis scrisoare la Chișinău: „A salutat suportul oferit și a exprimat deschiderea pentru desfășurarea unei ședințe consultative”
1757
Așa-zisele autorități de la Tiraspol au răspuns pozitiv la scrisoarea trimisă marți de către Biroul Politici de Reintegrare privind suportul pe care Chișinăul este pregătit să-l ofere, cu susținerea Uniunii Europene, pentru a evita o criză umanitară de proporții în regiunea transnistreană, ca urmare a deciziei Federației Ruse de a lăsa Transnistria fără gaze naturale în plină iarnă.
„Urmare a sesizării remise de către reprezentantul politic de la Chișinău, Tiraspolul a salutat suportul oferit în acest sens și a exprimat deschiderea pentru desfășurarea unei ședințe consultative. Astfel, pentru a discuta aspectele tehnice de implementare a suportului, urmează ca pe data de 30 ianuarie curent să se desfășoare o ședință de lucru la nivel tehnic, la care vor fi invitați reprezentanții întreprinderilor din sfera energetică de pe ambele maluri ale Nistrului”, se arată într-un comunicat de presă al Biroului Politici de Reintegrare.
Instituția condusă de vicepremierul Oleg Serebrian reiterează „angajamentul ferm” al autorităților Republicii Moldova de a veni „în sprijinul locuitorilor de pe ambele maluri ale Nistrului și de a soluționa prompt dificultățile întâmpinate în contextul crizei energetice curente”.
Amintim că premierul Dorin Recean a anunțat luni, 27 ianuarie, un împrumut de 3 milioane de metri cubi de gaz pentru a menține presiunea în rețeaua de gaze din stânga Nistrului și un grant de 30 de milioane de euro acordat de Uniunea Europeană pentru a asigura consumul gratuit de gaze pentru transnistreni și producerea energiei electrice pentru malul drept, până la 10 februarie curent.
SA „Moldovagaz” și SRL „Tiraspoltransgaz” au semnat miercuri, 29 ianuarie, contractul de împrumut a trei milioane de metri cubi de gaze naturale pentru susținerea funcționalității sistemului de gaze de pe malul stâng al Nistrului.
„Livrările se vor efectua pe baza solicitărilor parvenite de la Tiraspoltransgaz. Conform termenilor acordului, acest volum de gaze naturale urmează fi restituit până la 1 martie 2025”, anunță „Moldovagaz”.
Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Daniel Vodă, a reiterat astăzi, după ședința de astăzi a Guvernului, că gazele naturale livrate în regim de urgență și plătite din bani europeni nu vor fi destinate pentru funcționarea „consumatorilor industriali mari, precum MMZ, cripto și alte activități netransparente”, fiind limitate la consumul de gaze și energie electrică pentru gospodării, grădinițe, spitale, școli și afaceri de bază, precum brutării și afaceri mici. Totodată, gazele vor fi folosite pentru producerea de energie electrică pentru consumul malului drept al Nistrului la centrala de la Cuciurgan.
16.10.2026
12:32
16.10.2026
12:31
16.10.2026
12:17
16.10.2026
11:44
16.10.2026
11:41
16.10.2026
10:31
16.10.2026
10:08
16.10.2026
09:54
16.10.2026
09:47
16.10.2026
09:34
16.10.2026
09:29
16.10.2026
08:44
16.10.2026
12:17
16.10.2026
11:44
16.10.2026
11:41
16.10.2026
10:49
16.10.2026
10:31
16.10.2026
10:29
16.10.2026
10:08
16.10.2026
09:54
16.10.2026
09:47
16.10.2026
09:34
16.10.2026
09:30
16.10.2026
09:29
16.10.2026
08:44
16.10.2026
07:25
16.10.2026
05:02
16.10.2026
03:53
16.10.2026
03:45
16.10.2026
02:26
16.10.2026
01:27
16.10.2026
01:04
16.10.2026
00:56
16.10.2026
00:15
15.10.2026
23:41
15.10.2026
22:48
15.10.2026
22:20
Kremlinul acuză Kievul că respinge eforturile de pace ale SUA prin atacurile asupra rafinăriilor rusești
Mascaradă de pe PRISPA casei // Ion Ceban, prins în propriul joc de manipulare: După ce a somat Guvernul să ia măsuri urgente din cauza dronelor, primarul atacă dotarea Armatei Naționale cu drone interceptoare
Maia Sandu, despre noua hartă cu 273 de primării și lichidarea birocrației din raioane: „A fost amânată de frica nepopularității”
Administrația Trump tace în timp ce Rusia atacă firme americane în Ucraina
Trump anunță că Rusia va livra imediat milioane de tone de motorină pentru SUA și piețele mondiale, după discuțiile cu Putin
















