DOC // Oferta PARTIDULUI lui Ion Chicu pentru Parlamentul R. Moldova. Primii zece candidați la funcția de deputat: „Avem în listă mulți intelectuali, profesioniști…”
2484
Captură privesc.eu Partidul Dezvoltării și Consolidării Moldovei (PDCM), condus de ex-premierul Ion Chicu, a depus astăzi, la Comisia Electorală Centrală, actele și listele electorale pentru participarea la alegerile parlamentare anticipate din 11 iulie.
Ion Chicu a declarat că este mândru de lista electorală cu care a venit PDCM în aceste alegeri. „Sunt onorat că avem o echipa care își asumă responsabilitatea față de cetățeni, față de țara. Avem în listă mulți intelectuali, profesioniști, care au demonstrat că țin la țara noastră și care știu cum să schimbe lucrurile spre bine. Avem reprezentanți ai mai multor domenii - pedagogi, medici, oameni de cultură, juriști, economiști, ingineri etc.”, a declarat Ion Chicu.
În același timp, Ion Chicu a anunțat că PDCM va avea o campanie corectă, bazată pe argumente și idei. „Am încrederea că în aceste alegeri cetățenii vor avea posibilitatea să se informeze și să aleagă rațional, să poată judeca după ideile concurenților și nu după manipulări, populisme și promisiuni goale”, a punctat președintele PDCM.
Ion Chicu a precizat că, imediat după ce PDCM va înregistrat în calitate de concurent electoral, va avea o campanie activă de informare despre obiectivele și propunerile cu care venim pentru oameni.



20.10.2026
04:06
20.10.2026
02:19
20.10.2026
02:01
20.10.2026
00:02
20.10.2026
00:02
19.10.2026
23:57
19.10.2026
23:15
19.10.2026
22:55
19.10.2026
22:07
19.10.2026
21:51
20.10.2026
04:06
20.10.2026
02:19
20.10.2026
02:01
20.10.2026
00:02
20.10.2026
00:02
19.10.2026
23:57
19.10.2026
23:15
19.10.2026
22:55
19.10.2026
22:07
19.10.2026
21:51
19.10.2026
20:58
19.10.2026
20:36
19.10.2026
19:32
19.10.2026
18:34
19.10.2026
18:17
19.10.2026
17:39
19.10.2026
17:36
19.10.2026
16:51
19.10.2026
16:20
19.10.2026
15:41
19.10.2026
15:31
19.10.2026
13:52
19.10.2026
13:16
19.10.2026
13:09
19.10.2026
13:01
Kremlinul acuză Kievul că respinge eforturile de pace ale SUA prin atacurile asupra rafinăriilor rusești
Andrian Candu rupe tăcerea: Finul lui Plahotniuc și fostul președinte al Parlamentului explică cu ce se ocupă după ce a lăsat definitiv politica în urmă
Administrația Trump tace în timp ce Rusia atacă firme americane în Ucraina
Ucraina susține că a distrus patru avioane și a avariat alte două într-un atac cu racheta Long Neptune asupra unui aerodrom din Rusia
CUTREMUR puternic resimțit la Chișinău și în întreaga Republică Moldova
















