Ofensiva Ucrainei: Poziţia armatei ucrainene în Kursk este „importantă” în eventuale negocieri de pace între Kiev şi Moscova, apreciază Blinken
2257
AFP
Poziţia armatei ucrainene în regiunea rusă Kursk, în care desfăşoară o ofensivă din vară, va fi „importantă” în cadrul unor eventuale negocieri între Kiev şi Moscova, apreciază luni secretarul de Stat american în exerciţiu Antony Blinken, relatează AFP.
„Poziţia lor la Kursk este importantă pentru că este vorba cu siguranţă despre un element de luat în calcul în orice negocieri care ar putea avea loc în anul care vine”, a declarat Antony Blinken într-o conferinţăă de presă la Seul, o primă etapă a unui turneu de adio în care urmează să efectueze vizite în Japonia, Franţa şi Italia, citează news.ro.
Antony Blinek face aceste declaraţii după ce Moscova a anunţat duminică respingerea unei noi ofensive ucrainene în această regiune de frontieră în care forţele Kievului controlează câteva sute de kilometri pătraţi.
Potrivit armatei ruse, „grupul de asalt al armatei ucrainene a fost învins de artilerie şi aviaţie”, iar ”operaţiunea de destructurare a unităţilor forţelor ucrainene continuă”.
În această zonă, Rusia este susţiniută de mai multe săptămâni de mii de militari nord-coreeni, potrivit Occidentului şi Kievului.
Armata ucraineană a rămas tăcută asupra acestei operaţiuni, însă şeful administraţei prezidenţiale ucrainene, Andrii Iermak, a difuzat un mesaj destul de clar pe Telegram.
„Regiunea Kursk, veste bună. Rusia primeşte ceea ce merită”, a scris el.
Intrarea în funcţie a lui Donald Trump la 20 ianuarie face Ucraina să se teamă de o reducere drastică a susţinerii Statelor Unite şi de faptul că viitorul preşedinte american, care dă asigurări că pună capăt conflictului ”în 24 de ore” i-ar putea obliga pe ucraineni să-i facă concesii lui Vladimir Putin.
Într-un interviu difuzat duminică, preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski anunţă că vrea să se întâlnească cu viitorul preşedinte american pentru a se pune de acord asupra unui plan de pace înaintea oricăror negocieri cu Vladimir Putin.
„Mai întâi cu Trump, ne punem de acord cu el asupra felului în care să punem capăt războiului, cum să-l oprin pe Putin”, declară el.
„Contez cu adevărat pe el şi cred că poporul nostru contează cu adevărat pe el (...). El are suficientă putere să exercite presiuni asupra lui Putin”, a subliniat preşedintele ucrainan.
07.10.2026
01:34
06.10.2026
23:37
06.10.2026
21:56
06.10.2026
21:54
06.10.2026
20:53
06.10.2026
20:11
06.10.2026
19:56
06.10.2026
19:45
06.10.2026
19:02
06.10.2026
18:45
07.10.2026
01:34
06.10.2026
23:37
06.10.2026
21:56
06.10.2026
21:54
06.10.2026
20:53
06.10.2026
20:11
06.10.2026
19:56
06.10.2026
19:45
06.10.2026
19:02
06.10.2026
18:45
06.10.2026
18:43
06.10.2026
18:08
06.10.2026
17:52
06.10.2026
17:33
06.10.2026
17:22
06.10.2026
17:21
06.10.2026
17:18
06.10.2026
17:14
06.10.2026
17:13
06.10.2026
17:11
06.10.2026
17:08
06.10.2026
17:07
06.10.2026
17:05
06.10.2026
16:34
06.10.2026
15:57
06.10.2026
15:45
S.A. „Energocom” REZILIAZĂ contractul de peste 6,3 milioane de lei pe an pentru sediul legat de afaceristul Arcadie Topalo
Igor Grosu desființează planul partidelor conduse de Voronin, Dodon, Chicu, Ceban, Costiuc și Usatîi: „O alianță formată la comanda Moscovei pentru a opri parcursul european”
VIDEO // O dronă rusească s-a prăbușit și a EXPLODAT în raionul Anenii Noi, lângă satul Hârbovăț
Evenimentul anului în business! Miliardari mondiali și lideri de top vin la Chișinău pentru a transforma afacerile din Moldova
Dodon „nu vede” dronele lui Putin ce pun în pericol cetățenii R. Moldova, dar ATACĂ și cere socoteală Armatei Naționale pentru că este prezentă la Ocnița















