O nouă CONDAMNARE a Rusiei la CtEDO, după ce reprezentanții „Promo-LEX” Ion Manole și Alexandru Postică au fost AMENINȚAȚI cu armele de „pacificatorii” ruși din stânga Nistrului: „Incidentul se putea lăsa cu DECESE…”
1626
Rusia va trebui să plătească despăgubiri de 6 000 de euro lui Ion Manole și Alexandru Postică, reprezentanții Asociației „Promo-LEX” care în 2005 au fost amenințați cu armele de foc și reținuți ilegal de soldații ruși aflați la postul de menținere a păcii nr. 9 amplasat pe podul peste Nistru, între orașul Vadul lui Vodă și satul Coșnița. O hotărâre în acest sens a fost publicată astăzi de Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CtEDO).
Incidentul care a provocat o nouă condamnare a Rusiei la CtEDO s-a produs pe 19 iulie 2005, în jurul orei 20.10. Cei doi membri ai Asociației „Promo-LEX”, care se aflau într-o misiune de documentare, au fost reținuți la postul de menținere a păcii, amplasat în stânga Nistrului, în satul Coșnița. Motivul reținerii a constat în faptul că o pasageră a celor doi ar fi făcut o poză la un panou publicitar din apropierea postului nr. 9 cu inscripția „Drum bun – Raionul Dubăsari”. Un ofițer rus, șeful grupului de pacificatori, a oprit automobilul și a cerut distrugerea pozei.
Manole și Postică au cerut explicații privind temeiurile reținerii, însă ofițerul rus a devenit agresiv, bruscând și amenințând persoanele reținute. Mai mult, „pacificatorul” a blocat automobilul cu mijloacele speciale, ceea ce a determinat apariția unui ambuteiaj enorm.
Chiar după ce la fața locului au venit mai mulți reprezentanți ai structurilor de forță și martori de la diverse organizații, militarii ruși au continuat să manifeste un comportament agresiv și refuzau să deblocheze automobilul persoanelor reținute abuziv. La un moment dat, fără vreun motiv, soldatul rus a tras două rafale în regim automat din arma din dotare. Doar datorită intervenției profesioniste a unui polițist din cadrul Poliției rutiere din raionul Dubăsari s-a reușit depășirea unui incident grav, care se putea solda cu victime și decese, menționează reprezentanții „Promo-LEX”.
Incidentul a fost soluționat abia după miezul nopții, când reclamanții au fost lăsați să plece. Pacificatorii nu au întocmit niciun proces-verbal, dar nici nu au justificat prin decizii legale comportamentul lor. Demersurile ulterioare ale reclamanților nu s-au soldat cu succes.
Prin Hotărârea CtEDO din 29 iunie curent, s-a constatat violarea art. 5 paragraf 1 și art. 5 paragraf 4 al Convenției, ca urmare a lipsei de temeiuri legale a detenției reclamanților și lipsa unor remedii pentru contestarea acestei detenții arbitrare.
Curtea a dispus achitarea din contul Federației Ruse în beneficiul reclamanților a câte 3 000 de euro cu titlu de prejudicii morale și a sumei de 1 500 de euro în calitate de costuri și cheltuieli de judecată.
03.09.2026
19:57
03.09.2026
19:49
03.09.2026
19:39
03.09.2026
19:31
03.09.2026
19:28
03.09.2026
18:56
03.09.2026
18:27
03.09.2026
18:17
03.09.2026
18:12
03.09.2026
17:50
03.09.2026
19:57
03.09.2026
19:49
03.09.2026
19:39
03.09.2026
19:31
03.09.2026
19:28
03.09.2026
18:56
03.09.2026
18:27
03.09.2026
18:17
03.09.2026
18:12
03.09.2026
17:50
03.09.2026
17:37
03.09.2026
16:33
03.09.2026
16:30
03.09.2026
16:24
03.09.2026
16:23
03.09.2026
16:21
03.09.2026
16:06
03.09.2026
15:54
03.09.2026
15:45
03.09.2026
15:29
03.09.2026
15:19
03.09.2026
14:58
03.09.2026
14:52
03.09.2026
14:31
03.09.2026
14:20
Moscova atacă numirea lui Claudiu Năsui ca ministru al Dezvoltării Economice la Chișinău și acuză „predarea” Republicii Moldova Bucureștiului
Copil de 6 ani din Botoșani, în comă după plasturi cu fentanil puși pe o rană. Avertismentul medicului Radu Țincu: risc major de stop respirator la supradoză
Corina Călugăru și reprezentanta UNFPA la Chișinău stabilesc noile priorități ale parteneriatului pentru reziliență demografică și egalitate de gen în Moldova
Studiu amplu: țigările electronice cu nicotină cresc semnificativ șansele de a renunța la fumat
Guvernul pornește reforma prin care medicina din penitenciare va fi integrată în sistemul public de sănătate
















