Nu mai mânca acest tip de orez! Este de fapt PLASTIC și îți distruge organismul! Cum păstrezi corect orezul, ca să nu expire niciodată
1900
Există mai multe alimente despre care specialiștii spun că nu vor expira niciodată, dacă acestea sunt păstrate corect. Printre acestea și orezul, care a fost la mare căutare în perioada pandemiei. Puțini știu, însă cum trebuie păstrat corect pentru a putea fi consumat cât mai mult timp.
Potrivit specialiștilor, cea mai bună temperatură de păstrare a orezului este de 4-5 grade sau chiar mai scăzută. Cel mai bine este ca acesta să fie păstrat în containere de plastic sau dacă nu, în borcane de sticlă. Nu în pungă! Atenție! Mai bine îl desfaceți și îl vărsați în recipientele menționate.
Dacă respectați aceste reguli, orezul poate fi păstrat chiar și peste 30 de ani, fără să-și piardă aroma și valoarea nutrițională.
Pe piața din România și nu numai, din păcate pătrunde foarte mult orez, care de fapt nu este orez. Ei bine, acesta nu poate fi păstrat nici măcar un an și oricum odată ce-l consumăm va provoca probleme digestive.
Cum verifici dacă orezul este organic sau din plastic
Jurnaliștii coreeni ar arătat de mai multe ori, în diverse reportaje că producătorii fabrică orezul amestecând amidon de cartofi cu plastic care apoi este transformat în nuclee de orez introduse într-un abur cu aromă de orez. Medicii specialiști care au studiat ceea ce se întâmplă, din acest punct de vedere, au tras și un semnal de alarmă: 3 porţii de orez fals conţin mai mult plastic decât o pungă mică de plastic.
Din fericire, există un mod foarte simplu prin care putem verifica dacă am cumpărat orez din plastic sau natural. Luați o lingură de orez proaspăt și puneți-o în apă rece. Dacă orezul rămâne la suprafaţă este făcut din plastic, așa că mai bine îl aruncați direct la gunoi.
Dacă doriți să fiți convinși că orezul este organic, atunci puneți două lingurițe de orez într-un recipient şi lasați-l într-un loc cald timp de 2 zile. Dacă orezul va mucegăi în acest interval de tump, atunci înseamnă că este organic.
04.08.2026
16:01
04.08.2026
15:13
04.08.2026
15:10
04.08.2026
14:59
04.08.2026
14:52
04.08.2026
14:33
04.08.2026
14:28
04.08.2026
14:27
04.08.2026
14:26
04.08.2026
14:23
04.08.2026
16:01
04.08.2026
15:13
04.08.2026
15:10
04.08.2026
14:59
04.08.2026
14:52
04.08.2026
14:33
04.08.2026
14:28
04.08.2026
14:27
04.08.2026
14:26
04.08.2026
14:23
04.08.2026
14:22
04.08.2026
14:08
04.08.2026
14:04
04.08.2026
13:48
04.08.2026
13:44
04.08.2026
13:30
04.08.2026
13:23
04.08.2026
12:43
04.08.2026
12:10
04.08.2026
11:46
04.08.2026
11:25
04.08.2026
10:46
04.08.2026
10:31
04.08.2026
09:58
04.08.2026
09:33
Adrian Dupu, la întâlnirea cu aleșii locali din Cantemir: „Alegerile europarlamentare din 9 iunie sunt la fel de importante atât pentru România, cât și pentru R. Moldova”
VIDEO // Cine a CÂȘTIGAT alegerile parlamentare anticipate. PAS ar fi acumulat 55,1%, iar BeCS - 24%. În viitorul Parlament va fi și Partidul „ȘOR”. Prezentarea rezultatelor prealabile a sondajului AFTER POLL 2021
Cavcaliuc poate fi CERCETAT PENAL în perioada electorală, în pofida faptului că e candidat la funcția de deputat. Cum comentează PACE decizia CSJ
Nicolae Negru // Primul pas, Maia Sandu cu Volodymyr Zelenski
















