Stiri

Noutăți din Parlament: Vicepreședinții și noile comisii vor fi stabilite joi

Actualitate 29.10.2025 18:50 Vizualizări1221
Noutăți din Parlament: Vicepreședinții și noile comisii vor fi stabilite joi

Ședința de constituire a noului legislativ se va relua joi, 30 octombrie. Atunci, vor fi aleși vicepreședinții Parlamentului și se vor constitui organele de lucru – Biroul permanent și comisiile parlamentare permanente, potrivit IPN.

Legislatura a XII-a a fost oficial constituită pe 22 octombrie, după ce mandatele deputaților aleși la scrutinul din 28 septembrie au fost validate. Ceremonia inaugurală a fost condusă de decanul de vârstă suplinitor, Zinaida Greceanîi. Președinta Curții Constituționale, Domnica Manole, a prezentat raportul asupra rezultatelor alegerilor și a validării mandatelor. Odată cu prezentarea acestui raport, Parlamentul a fost oficial declarat legal constituit.

La ședința de miercurea trecută, șefa statului, Maia Sandu, a rostit un discurs în fața deputaților. În prima parte a sesiunii de constituire, Igor Grosu a fost reales președinte al Parlamentului cu sprijinul a 55 de deputați. Atunci s-au făcut anunțurile privind cele șase fracțiuni parlamentare.

Partidul Acțiune și Solidaritate deține majoritatea parlamentară, având 55 de mandate. Fracțiunea socialiștilor are 17 deputați, în timp ce Partidul Comuniștilor și Blocul Alternativa – câte opt mandate fiecare. Partidul Nostru și Partidul Democrația Acasă dețin fiecare câte șase mandate. Fostul premier Vasile Tarlev, ales pe listele Blocului Patriotic, a declarat că va activa în calitate de deputat independent.

Stiri relevante
Top stiri
Horoscopul zilei 11.10.2026 11.10.2026 13:07 896 Horoscopul zilei 11.10.2026

Parteneri
Punct de vedere NAȚIONAL
VIDEO // Irina Gutnic publică imagini de pe camerele de supraveghere cu Ion Ceban - „PERICOL public”: „M-a mințit pe mine, așa minte întreaga societate”
27.05.2026 11:27 ZiarulNational VIDEO // Irina Gutnic publică imagini...

Mihai Gribincea // Moscova rescrie istoria: Declarația Mariei Zaharova despre conflictul din Transnistria – propagandă sau realitate?
14.05.2025 13:06 ZiarulNational Mihai Gribincea // Moscova rescrie is...

Nicolae Negru // Anul politic 2024, în câteva linii
30.12.2024 09:11 Nicolae Negru Nicolae Negru // Anul politic 2024, î...

Horoscop
Vezi horoscopul tău pentru astăzi
CapricornCapricorn
VărsătorVărsător
PeștiPești
BerbecBerbec
TaurTaur
GemeniGemeni
RacRac
LeuLeu
FecioarăFecioară
BalanțăBalanță
ScorpionScorpion
SăgetătorSăgetător
Curs valutar
1 MDL   1 EUR 20.07 1 USD 17.90 1 RON 3.76 1 RUB 0.21 1 UAH 0.40 Curs BNM din 12.10.2026
Sondaj
Cum comentați proiectul Guvernului privind trecerea de la 32 de raioane la 3 regiuni mari (Nord, Centru, Sud)
Prietenii noștri