Noul premier britanic taie TVA-ul la electricitate pentru populație din această iarnă, renunțând la proiectul cărții de identitate numerice
806
Guvernul britanic anunţă marţi scutirea de la plata TVA-ului la electricitate pentru gospodării în iarna viitoare, aceasta fiind prima măsură în favoarea puterii de cumpărare a noului premier britanic Andy Burnham, după ce acesta a preluat funcţia luni.
"Am spus că vreau să le dau oamenilor un pic de răgaz şi este ceea ce anunţ în a doua mea zi ca premier", subliniază noul şef al Guvernului, citat într-un comunicat.
Acestă măsură fiscală urmează să intre în vigoare la 1 octombrie.
Costul pentru bugetul de stat este estimat la 850 de milioane de lire sterline (un miliard de euro) în acest an, suma urmând să fie acoperită prin renunţarea la proiectul unei cărţi de identitate numerice.
Andy Burnham anunţase deja, înainte de preluarea mandatului, că intenţionează să abandoneze acest proiect, lansat în septembrie de predecesorul său, Keir Starmer, ca instrument în lupta împotriva imigraţiei ilegale.
Proiectul a generat însă nelinişti puternice într-o ţară mult timp reticentă faţă de controalele de identitate. În Regatul Unit nu există astfel de documente obligatorii de identificare, iar opinia publică a ramas rezervată.
Noul Guvern calculează marţi că anularea acestei reforme îi permite să elibereze 1,8 miliarde de lire sterline (2,1 miliarde de euro), bani ce pot fi redirecţionaţi către alte priorităţi.
Autoritatea Energiei din Regatul Unit (OFGEM) stabileşte trimestrial plafonul preţurilor la energie, pentru a reflecta evoluţiile de pe pieţele internaţionale. Acest mecanism urmăreşte să asigure un preţ cât mai adecvat atât furnizorilor, cât şi consumatorilor.
Data de 1 octombrie, când intră în vigoare scutirea de la plata TVA la electricitate, coincide cu următoarea revizuire a plafonului de preţ stabilit de OFGEM.
Executivul de la Londra speră ca prin această măsură – care nu se aplică şi gazelor naturale – să atenueze un eventual avans al facturilor la energie înainte de sezonul rece.
Măsurile noului Guvern sunt urmărite cu atenţie de pieţele financiare, care sunt îngrijorate de un posibil derapaj al datoriei publice a ţării.
Totuşi, "orice măsură suplimentară, inclusiv privind finanţarea dispoziţiilor pe termen mai lung, va fi luată la prezentarea bugetului", a dat asigurări noul Guvern.
"Toate deciziile vor continua să fie finanţate şi vor rămâne conforme regulilor bugetare", a subliniat executivul.
29.09.2026
18:37
29.09.2026
18:32
29.09.2026
18:27
29.09.2026
18:15
29.09.2026
18:07
29.09.2026
17:30
29.09.2026
17:29
29.09.2026
17:20
29.09.2026
17:14
29.09.2026
16:48
29.09.2026
16:45
29.09.2026
16:04
29.09.2026
18:15
29.09.2026
18:07
29.09.2026
17:48
29.09.2026
17:30
29.09.2026
17:29
29.09.2026
17:20
29.09.2026
17:14
29.09.2026
16:48
29.09.2026
16:45
29.09.2026
16:04
29.09.2026
15:58
29.09.2026
15:50
29.09.2026
15:31
29.09.2026
15:26
29.09.2026
15:26
29.09.2026
15:21
29.09.2026
15:21
29.09.2026
15:18
29.09.2026
14:42
29.09.2026
14:23
29.09.2026
14:12
29.09.2026
14:11
29.09.2026
14:07
29.09.2026
13:53
29.09.2026
13:44
Imagin TULBURĂTOARE // Sfârșit tragic după un DIVORȚ dureros. Și-a anunțat moartea în direct pe rețelele de socializare și s-a împușcat în casa soției. Biletul de adio al tânărui de 30 de ani. „Cer iertare. Asta e soarta”
ULTIMA ORĂ // Sprijin financiar în prag de toamnă pentru ZECI DE MII de moldoveni. Maia Sandu a promulgat rectificarile la Legea Bugetului: Plăți unice NEIMPOZABILE de până la 4 000 de lei pentru bugetarii cu salarii sub 20 000 de lei
Premierul Tofan îl pune la punct pe socialistul Novac, care cere reducerea accizelor la carburanți de la volanul unui Land Cruiser cu un consum de 20 de litri de motorină: „Ar fi un transfer de bani de la săraci la bogați”
Igor Grosu desființează planul partidelor conduse de Voronin, Dodon, Chicu, Ceban, Costiuc și Usatîi: „O alianță formată la comanda Moscovei pentru a opri parcursul european”
ANALIZĂ // EȘECUL „Lumii Ruse” în Transnistria. După 30 de ani de PROPAGANDĂ și gaz gratuit, doar 10,8% din locuitori au votat cu partidul lui Putin: „Un singur om din șapte a mers la alegerile rusești”
















