Noua declarație RIDICOLĂ a Rusiei: Lavrov cere țărilor lumii să respecte dreptul internațional
1977
Ministrul rus de externe, Serghei Lavrov, a cerut miercuri tuturor țărilor din lume să depună eforturi pentru a proteja legile internaționale, întrucât „lumea evoluează într-un mod complicat", transmite Reuters.
Lavrov a făcut acest apel la o întâlnire cu omologul său vietnamez Bui Thanh Son la Hanoi.
Declarațiile sale vin în contradicție cu faptul că Rusia a încălcat dreptul internațional prin invazia sa în țara vecină. Moscova nu a respectat nici ordinul Curții Internaționale de Justiție, care i-a spus să se retragă din Ucraina.
„Vietnamul este un partener cheie (al Rusiei) în ASEAN... iar relațiile dintre cele două țări se bazează pe istorie și pe lupta lor comună pentru dreptate", a declarat Lavrov în cadrul reuniunii, referindu-se la Asociația Națiunilor din Asia de Sud-Est.
Vietnamul și Rusia au legături strânse care datează din epoca sovietică, iar Hanoi nu a condamnat până acum războiul Rusiei din Ucraina.
Vizita lui Lavrov la Hanoi are loc în contextul în care cele două națiuni marchează cea de-a zecea aniversare a „parteneriatului lor strategic cuprinzător".
Ministrul rus de externe urmează să zboare în Indonezia pentru a participa săptămâna aceasta la o reuniune a miniștrilor de externe din G20.
28.08.2026
15:44
28.08.2026
15:17
28.08.2026
15:10
28.08.2026
15:09
28.08.2026
14:50
28.08.2026
14:49
28.08.2026
14:34
28.08.2026
14:21
28.08.2026
14:05
28.08.2026
13:45
28.08.2026
12:59
28.08.2026
12:59
28.08.2026
15:17
28.08.2026
15:10
28.08.2026
15:09
28.08.2026
14:50
28.08.2026
14:49
28.08.2026
14:34
28.08.2026
14:21
28.08.2026
14:05
28.08.2026
13:45
28.08.2026
12:59
28.08.2026
12:59
28.08.2026
12:45
28.08.2026
12:04
28.08.2026
11:51
28.08.2026
11:48
28.08.2026
11:24
28.08.2026
11:23
28.08.2026
11:06
28.08.2026
11:02
28.08.2026
10:52
28.08.2026
10:50
28.08.2026
10:46
28.08.2026
10:08
28.08.2026
09:41
28.08.2026
09:37
DOC / Raport SIS și AIM: Mitul celor 20.000 de tone de muniții de la Cobasna, demontat. Efectele unei explozii ar fi doar locale, iar Moscova folosește SPERIETOAREA pentru a-și justifica prezența militară
Horoscopul zilei 22.08.2026
DOC // Averea noului premier, la vedere. Vasile Tofan a renunțat la venituri anuale de peste 600.000$ în mediul privat pentru a prelua conducerea Guvernului
Dronele ucrainene lovesc în adâncul Rusiei: cel puţin şase civili ucişi şi primul atac asupra unui depozit al companiei Ozon
Sărăcia în rândul vârstnicilor lovește puternic țările OCDE: Coreea de Sud în top, România la egalitate cu Italia
















