Noile reguli pentru călătoriile în spațiul UE au intrat în vigoare: Certificatele de vaccinare anti-COVID, valabile nouă luni
4736
De la 1 februarie curent au intrat în vigoare noile norme adoptate de Comisia Europeană privind valabilitatea certificatului de vaccinare împotriva COVID. Astfel, autoritățile europene a stabilit o perioadă de acceptare obligatorie de nouă luni (270 de zile) a certificatelor de vaccinare utilizate pentru călătoriile transfrontaliere în spațiul UE.
Reglementarea respectivă se aplică inclusiv în cazul cetățenilor Republicii Moldova care călătoresc în statele membre UE.
În conformitate cu noile norme, certificatele de vaccinare pentru seriile de vaccinare primară au o durată de acceptare de nouă luni (270 de zile). Astfel, în cazul vaccinurilor cu două doze, certificatul este valabil timp de 270 zile de la administrarea celei de a doua doze, iar în cazul vaccinurilor cu doză unică, termenul de valabilitate al certificatului e de 270 zile de la prima și unica administrare.
Pentru prelungirea valabilității certificatului digital UE privind COVID în scopul călătoriilor, va fi necesară administrarea dozei booster. Perioada standard de acceptare nu se aplică certificatelor pentru dozele booster.
Ministerul Sănătății precizează că, pe plan intern, certificatul de vaccinare utilizat pentru intrarea în restaurante, magazine, teatre și alte locații stabilite prin deciziile Comisiei Naționale Extraordinare de Sănătate Publică poate fi folosit în continuare și nu dispune de perioadă de valabilitate.
Certificatul COVID eliberat de sistemul electronic al Republicii Moldova este echivalent cu cel emis în țările Uniunii Europene.
Menționăm că 1 012 695 de persoane din R. Moldova au încheiat schema completă de vaccinare, iar 170 392 au fost imunizate cu doza booster.
19.09.2026
17:50
19.09.2026
17:50
19.09.2026
17:45
19.09.2026
16:20
19.09.2026
15:49
19.09.2026
15:42
19.09.2026
15:02
19.09.2026
14:45
19.09.2026
14:32
19.09.2026
14:18
19.09.2026
17:50
19.09.2026
17:50
19.09.2026
17:45
19.09.2026
16:20
19.09.2026
15:49
19.09.2026
15:42
19.09.2026
15:02
19.09.2026
14:45
19.09.2026
14:32
19.09.2026
14:18
19.09.2026
13:51
19.09.2026
13:49
19.09.2026
13:33
19.09.2026
13:31
19.09.2026
13:15
19.09.2026
12:40
19.09.2026
12:07
19.09.2026
12:07
19.09.2026
11:52
19.09.2026
10:59
19.09.2026
10:36
19.09.2026
10:03
19.09.2026
09:49
19.09.2026
08:51
19.09.2026
08:25
Ex-funcționar al administrației de la Tiraspol, DESFIINȚEAZĂ retorica Kremlinului și respinge „protecția” Moscovei în stânga Nistrului: „Protecția voastră înseamnă orașe și sute de sate șterse de pe fața pământului"
Dorin Recean îl desființează pe Ion Chicu, „premierul lui Dodon și Plahotniuc, care a vrut să pună pe spatele moldovenilor așa-numita datorie de miliarde a regiunii transnistrene”: „Un fals flagrant lansat pentru a submina R. Moldova”
Avertisment privind Moldova: Putin ar putea viza țara, iar Kremlinul ar pregăti trimiterea a mii de soldați în Transnistria
Ministerul Justiției reafirmă sprijinul pentru modernizarea profesiei notariale, la conferința despre succesiunile transfrontaliere
Horoscopul zilei 15.09.2026
















