21:04:29 24.04.2024
Stiri

Nicolae Negru, despre noul dosar penal deschis de ruși pe numele lui Plahotniuc: „Acțiunea se înscrie, cu certitudine, în efortul de a influența alegerile din R. Moldova în folosul PSRM, adică al Rusiei”

Politică 22.02.2019 12:00 Vizualizări4035 Autor: Ziarul National
Nicolae Negru, despre noul dosar penal deschis de ruși pe numele lui Plahotniuc: „Acțiunea se înscrie, cu certitudine, în efortul de a influența alegerile din R. Moldova în folosul PSRM, adică al Rusiei”


Editorialistul Ziarului NAȚIONAL, Nicolae Negru, este convins că anunțul privind noul dosar penal deschis de ruși pe numele liderului Partidului Democrat (PD), Vlad Plahotniuc, are legătură directă cu alegerile parlamentare de duminică.

„Acțiunea Moscovei se înscrie, cu certitudine, în efortul de a influența alegerile din R. Moldova în folosul PSRM, adică al Rusiei”, spune Nicolae Negru.

Potrivit editorialistului nostru, rușilor le este frică de faptul că o parte a electoratului socialiștilor ar putea vota cu PD duminică.

„Probabil, există acolo o teamă că PD poate atrage o parte din electoratul socialist mai materialist, care nu vrea să dea vrabia din mână (pensii, salarii, indemnizații majorate) pe cioara binefacerilor care, promite Dodon, vor veni din Rusia”.

Nicolae Negru a mai adăugat că mai există o posibilă cauză pentru supărarea Rusiei: „Este vorba de declarația potrivit căreia R. Moldova nu recunoaște anexarea Crimeii de către Rusia. Aceasta a fost făcută de Secretarul de stat din cadrul Ministerului Afacerilor Externe și Integrării Europene (MAEIE), Tatiana Molcean, la tribuna Adunării Generale a ONU, unde a fost dezbătută situația în teritoriile temporar ocupate ale Ucrainei. Molcean a mai cerut ca Rusia să respecte principiile fundamentale de drept internațional și implementarea deplină a rezoluțiilor relevante ale Adunării Generale a ONU, în special rezoluțiile cu privire la integritatea teritorială a Ucrainei și retragerea completă și necondiționată a forțelor militare ruse de pe teritoriul R. Moldova. Sigur, e foarte dureros pentru un frate mai mare să audă așa ceva de la un frate mai mic”, a concluzionat Nicolae Negru.

Menționăm că Ministerul rus de Interne a anunțat, printr-un comunicat de presă, că Vlad Plahotniuc este acuzat, alături de controversatul om de afaceri Veaceslav Platon, că ar fi creat un grup criminal prin intermediul căruia ar fi sustras, în perioada 2013 – 2014, peste 37 de miliarde de ruble din Rusia. Banii ar fi fost transferați ilegal din băncile rusești „Zapadnîi” și „Ruskii Zemelnii” în conturile create la „Moldindconbank”, dar și în conturile aletor organizații internaționale.

PD a respins aceste acuzații și a catalogat anunțul făcut de MAI al Rusiei ca fiind „o intervenție abuzivă în încercarea de a influența rezultatul alegerilor”.


Stiri relevante
Top stiri

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
22.04.2024 09:14 Nicolae Negru Nicolae Negru // Mercenarii lui Șor ș...

20.04.2024 20:07 Ziarul National Nicolae Enciu // Basarabia sub teroar...

19.04.2024 09:13 Nicolae Negru Nicolae Negru // Despărțirea apelor p...

Promo
Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Recomandat
Sondaj
Cum veți vota la referendumul care va avea loc în toamna anului 2024 în R. Moldova?
Prietenii noștri

Widget cu noutăți la tine pe site

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md