Nicolae Negru avertizează că DECIZIA de astăzi a CC nu înseamnă automat declanșarea alegerilor ANTICIPATE: „DECRETUL Maiei Sandu de dizolvare a Parlamentului ar putea fi ANULAT. Toate fracțiunile ar trebui să voteze învestirea echipei lui Grosu”
2379
„Cred că este important pentru Partidul Acțiune și Solidaritate (PAS) să-și voteze candidatul, ca președinta Maia Sandu să nu poată fi învinuită că a simulat desemnarea lui Igor Grosu pentru funcția de prim-ministru, urmărind dizolvarea Parlamentului. În acest caz, decretul de dizolvare ar putea să nu întrunească toate condițiile prevăzute de Constituție și ar putea să fie anulat de Curtea Constituțională (CC)”, a declarat editorialistul Ziarului NAȚIONAL, Nicolae Negru, după ce Înalta Curte a declarat constituțional decretul prin care liderul interimar al PAS a fost desemnat să formeze noul Cabinet de miniștri.
Editorialistul nostru vrea să creadă că Igor Grosu chiar își dorește să fie în fruntea unui guvern care să redreseze situația actuală din R. Moldova.
„Din declarația lui Igor Grosu, care spune că prioritățile Guvernului său vor fi criza pandemică și economică, e de presupus că deputații PAS vor acorda vot de încredere Guvernului PAS. De asemenea, este important ca Maia Sandu să aducă la cunoștința politicienilor și a societății în general ce își dorește în acest moment cu adevărat: alegeri anticipate cu orice preț sau vaccinarea și stoparea pandemiei”.
Totodată, Nicolae Negru consideră că Guvernul Grosu ar trebui votat de toate fracțiunile care s-au pronunțat pentru învestirea unui executiv anticriză.
„În mod normal, toate fracțiunile și grupurile parlamentare care s-au pronunțat asupra necesității unui guvern anticriză sau de tranziție, sau de compromis ar trebui să voteze învestirea echipei lui Grosu, chiar dacă nu o vor face cu plăcere, ca în cazul Platformei „Demnitate și Adevăr”. Și Dodon consideră că dizolvarea Parlamentului înainte de stăvilirea valului pandemic ar fi iresponsabilă, dar insistă în continuare asupra unui guvern format de candidatul Alianței Dodon-Șor-Plahotniuc. Ceea ce înseamnă că pe liderul PSRM (și pe finanțatorii săi) îl îngrijorează nu pandemia, cum declară fățarnic, ci rămânerea la treucă, controlul asupra Executivului. Din cauza intereselor trinomului, lupta politică pe marginea prăpastiei ar putea continua și se va ajunge din nou la Curtea Constituțională. Vom ști mai exact după întrunirea socialiștilor, dacă își vor asuma sau nu dizolvarea Parlamentului împotriva căreia se pronunță”, a punctat editorialistul.
Sursa citată a mai adăugat că un rol decisiv va avea și Platforma „Pentru Moldova”, care include și deputații Partidului „ȘOR”.
„Și-au legat ei strâns destinul cu destinul politic al lui Dodon sau dispun de un anumit grad de autonomie? Concluzia e că e nevoie de câteva zile până spiritele se vor potoli după decizia de azi a CC, până politicienii vor fi capabili să analizeze la rece. Abia atunci situația se va limpezi cu adevărat. E important de știut că refuzul deputaților de a vota Guvernul Grosu va prelungi perioada de incertitudine, de instabilitate cu încă 7 luni. Dacă Parlamentul se dizolvă în zilele ce urmează, vom putea avea un guvern cu împuterniciri depline abia peste 7 luni, în cel mai bun caz”, a conchis Nicolae Negru.
320
Cardiologul Ștefan Busnatu, pe lista lui Tomac pentru Ministerul Sănătății: prevenție, digitalizare și inovare pentru un sistem medical modern
07.06.2026
18:49
398
Vremea în Republica Moldova între 8 și 14 iunie: început de vară cu soare, nori și averse de scurtă durată
07.06.2026
08:33
595
Horoscopul zilei 07.06.2026
06.06.2026
20:38
859
Duminică, 7 iunie 2026: răcire ușoară și ploi frecvente în Republica Moldova
06.06.2026
08:02
1087
Horoscopul zilei 06.06.2026
05.06.2026
20:46
1239
Ploi de vară și ușoară răcorire în Republica Moldova, sâmbătă 06.06.2026
05.06.2026
17:28
1542
Centura Chișinăului, sectoarele 2 și 3, avizate tehnic; autostrada Ungheni–Chișinău–Odesa, analizată în Consiliul tehnico-economic
05.06.2026
16:48
1487
Alertă meteo cod galben de ploi însemnate – valabilă în 07.06.2026
05.06.2026
16:32
1362
Ministerul Infrastructurii examinează soluțiile pentru sectorul 3 al drumului de centură Chișinău, de la Pruncul la Cricova
05.06.2026
16:21
1483
Alertă meteo cod galben pentru instabilitate atmosferică, 06.06.2026, orele 13-23
299
Cardiologul Ștefan Busnatu, pe lista lui Tomac pentru Ministerul Sănătății: prevenție, digitalizare și inovare pentru un sistem medical modern
07.06.2026
18:49
376
Vremea în Republica Moldova între 8 și 14 iunie: început de vară cu soare, nori și averse de scurtă durată
07.06.2026
08:33
589
Horoscopul zilei 07.06.2026
06.06.2026
20:38
854
Duminică, 7 iunie 2026: răcire ușoară și ploi frecvente în Republica Moldova
06.06.2026
08:02
1083
Horoscopul zilei 06.06.2026
05.06.2026
20:46
1235
Ploi de vară și ușoară răcorire în Republica Moldova, sâmbătă 06.06.2026
05.06.2026
17:28
1537
Centura Chișinăului, sectoarele 2 și 3, avizate tehnic; autostrada Ungheni–Chișinău–Odesa, analizată în Consiliul tehnico-economic
05.06.2026
16:48
1483
Alertă meteo cod galben de ploi însemnate – valabilă în 07.06.2026
05.06.2026
16:32
1357
Ministerul Infrastructurii examinează soluțiile pentru sectorul 3 al drumului de centură Chișinău, de la Pruncul la Cricova
05.06.2026
16:21
1479
Alertă meteo cod galben pentru instabilitate atmosferică, 06.06.2026, orele 13-23
1327
Colegiul Medicilor îi cere viitorului premier Eugen Tomac să facă din sănătate o prioritate în programul de guvernare
05.06.2026
15:42
1258
Ministerul Energiei mizează pe contoare inteligente, platforme digitale și securitate cibernetică pentru modernizarea sectorului energetic
05.06.2026
15:25
1171
Mii de copii din toată țara au redescoperit bucuria cititului la „Picnicul de lectură” organizat în grădinițe
05.06.2026
14:53
1345
Fermierii moldoveni, în vizită de studiu în Baden-Württemberg, pentru a prelua modele moderne de agricultură din Germania
05.06.2026
14:27
1306
Maia Sandu laudă CNA la 24 de ani de activitate: „Republica Moldova este mai puternică și mai determinată pe drumul european”
1293
Elev mort la școală în Bacău: DSU confirmă erori grave și anunță sancțiuni și măsuri în sistemul de urgență
05.06.2026
09:18
1255
Patru liceeni de elită intră la bac 2026 cu trei probe deja luate cu 10 din oficiu
05.06.2026
08:26
1109
Horoscopul zilei 05.06.2026
04.06.2026
20:36
1233
Moldova se încălzește: vreme plăcută și peste 24°C vineri, 05.06.2026
04.06.2026
18:06
1534
Investițiile care pot transforma agricultura Moldovei, prezentate la Conferința „Republica Moldova – Uniunea Europeană”
04.06.2026
17:51
1532
Consiliul Europei evaluează la Chișinău politicile pentru protecția minorităților și predarea limbii române
04.06.2026
16:26
1681
Peste 1 miliard de euro pentru Republica Moldova, anunțați la conferința de investiții UE-Moldova de la Chișinău
04.06.2026
16:07
1436
Moldova își promovează marile proiecte de transport și logistică în fața investitorilor europeni la Conferința UE–Republica Moldova
04.06.2026
15:49
1388
Moldova modernizează irigațiile cu 60 de milioane de euro: peste 360 de fermieri și 300 de locuri noi de muncă
04.06.2026
15:09
1509
Libera circulație și accesul presei în Zona de Securitate, discutate la ședința Comisiei Unificate de Control de la Bender
Vremea în Republica Moldova între 8 și 14 iunie: început de vară cu soare, nori și averse de scurtă durată
Horoscopul zilei 07.06.2026
Duminică, 7 iunie 2026: răcire ușoară și ploi frecvente în Republica Moldova
1 MDL
1 EUR
20.11
1 USD
17.29
1 RON
3.82
1 RUB
0.23
1 UAH
0.39


Inapoi














