Stiri

Nency Pelosi și-a încheiat vizita în Taiwan și a plecat spre Coreea de Sud

Actualitate 03.08.2022 14:29 Vizualizări833
Nency Pelosi și-a încheiat vizita în Taiwan și a plecat spre Coreea de Sud

Președinta Camerei Reprezentaților din SUA, Nancy Pelosi, a părăsit Taiwanul miercuri, după ce s-a întâlnit cu președintele și cu alți oficiali într-o vizită care a accentuat tensiunile cu China. Pelosi și alți cinci membri ai Congresului se îndreaptă către Coreea de Sud, iar mai apoi vor merge în Japonia, ca parte a unui turneu care a inclus și vizite în Singapore și Malezia.

Cu puțin timp înainte de a decola miercuri după-amiază, ea a scris pe Twitter că delegația ei „a reiterat sprijinul nostru ferm pentru democrația din Taiwan”.

În timpul întâlnirilor cu oficialii taiwanezi, Pelosi a declarat că că dorește să fie „clar” că Statele Unite nu vor abandona Taiwanul.

„Astăzi, delegația noastră a venit în Taiwan pentru a clarifica fără echivoc că nu ne vom abandona angajamentul față de Taiwan și suntem mândri de prietenia noastră de durată”, a spus Pelosi, alături de președinta Tsai Ing-wen.

„Acum, mai mult ca niciodată, solidaritatea Americii cu Taiwan este crucială și acesta este mesajul pe care îl aducem astăzi aici”, a spus Pelosi, citată de Digi24.

Înaltul oficial american a fost decorat de președinta Taiwanului, care a spus că nu va da înapoi în fața amenințărilor militare ale Beijingului.

Vizita lui Pelosi în Taiwan a înfuriat China, care a anunțat că desfășoară „operațiuni militare” în strâmtoarea Taiwan.

Comandamentul de Est al armatei chineze a anunțat declanșarea, în noaptea de marți spre miercuri, a mai multor „operațiuni militare comune” desfășurate în jurul insulei Taiwan. Inițial, Beijingul anunțase, la scurt timp după ce Nancy Pelosi a ajuns la Taipei, că va desfășura „exerciții militare importante” și „activități de antrenament” în 6 zone maritime și spații aeriene din jurul Taiwanului.

Autoritățile de la Taiwan spun că exercițiile militare ale Chinei încalcă teritoriul său și provoacă ordinea internațională. Ministerul Apărării din Taiwan a declarat că insula își va apăra ferm securitatea. Japonia și Coreea de Sud au făcut apel la dialog.

Adjunctul ministrului chinez de externe, Xie Feng, l-a convocat „de urgență” în noaptea de marți spre miercuri pe ambasadorul american la Beijing, Nicholas Burns.

Totodată, ministrul chinez de Externe, Wang Yi, a condamnat vizita în Taiwan a președintei Camerei Reprezentanților din Congresul SUA, Nancy Pelosi, gest care încalcă grav principiul „O singură China” și suveranitatea statului chinez.

Autor: Ziarul National
Stiri relevante
Top stiri

Parteneri
Punct de vedere NAȚIONAL
VIDEO // Irina Gutnic publică imagini de pe camerele de supraveghere cu Ion Ceban - „PERICOL public”: „M-a mințit pe mine, așa minte întreaga societate”
27.05.2026 11:27 ZiarulNational VIDEO // Irina Gutnic publică imagini...

Mihai Gribincea // Moscova rescrie istoria: Declarația Mariei Zaharova despre conflictul din Transnistria – propagandă sau realitate?
14.05.2025 13:06 ZiarulNational Mihai Gribincea // Moscova rescrie is...

Nicolae Negru // Anul politic 2024, în câteva linii
30.12.2024 09:11 Nicolae Negru Nicolae Negru // Anul politic 2024, î...

Horoscop
Vezi horoscopul tău pentru astăzi
CapricornCapricorn
VărsătorVărsător
PeștiPești
BerbecBerbec
TaurTaur
GemeniGemeni
RacRac
LeuLeu
FecioarăFecioară
BalanțăBalanță
ScorpionScorpion
SăgetătorSăgetător
Curs valutar
1 MDL   1 EUR 20.16 1 USD 17.28 1 RON 3.83 1 RUB 0.21 1 UAH 0.39
Sondaj
Dacă duminica viitoare ar avea loc un referendum privind unirea Republicii Moldova cu România, cum ați vota?
Prietenii noștri