Moscova condiţionează negocierile privind Ucraina de o abordare „constructivă şi matură” a Occidentului şi anunţă că va continua ofensiva militară dacă acest lucru nu se întâmplă
1068
Moscova se declară deschisă negocierilor privind Ucraina, cu condiţia ca statele occidentale să adopte o abordare considerată constructivă şi matură, a afirmat adjunctul ministrului rus de Externe, Mihail Galuzin, într-un interviu acordat agenţiei de presă de stat. „Menţinem contacte şi comunicăm direct cu cei care sunt capabili să influenţeze regimul de la Kiev”, a precizat oficialul rus.
„Suntem întotdeauna pregătiţi pentru negocieri şi deschişi unei soluţii negociate. Am demonstrat acest lucru în repetate rânduri. Cealaltă parte, partea ucraineană, a fost cea care s-a retras de la negocieri. Apoi şi-a interzis singură să participe la ele, având, ca să mă exprim foarte moderat, un comportament inconsecvent”, a declarat Galuzin în marja celui de-al treilea Forum Media Kazahstan–Rusia.
Potrivit acestuia, dacă în Occident, „în tabăra susţinătorilor Ucrainei, s-a conturat înţelegerea necesităţii unui dialog onest şi constructiv, menit să abordeze cauzele profunde bine cunoscute ale conflictului, atunci este posibil să apară perspective pentru un astfel de dialog”. În lipsa unei asemenea înţelegeri, continuarea confruntării rămâne, în viziunea Moscovei, o opţiune probabilă.
„Dar dacă nu, dacă de cealaltă parte nu există o asemenea disponibilitate şi nici voinţa de a se asigura că regimul de la Kiev respectă acordurile încheiate între sponsorii săi occidentali şi noi, atunci vom continua operaţiunea militară specială. Vom urmări eliminarea cauzelor profunde ale conflictului şi ne vom apăra interesele prin mijloace militare, acţionând într-o manieră precisă şi eficientă pentru a limita distrugerile şi a proteja populaţia de pe ambele părţi ale liniei de contact”, a adăugat Galuzin.
Oficialul rus a respins ideea implicării Kazahstanului ca intermediar în transmiterea unor mesaje către Occident referitoare la Ucraina. El a subliniat că Rusia nu a transmis, prin intermediul Kazahstanului, niciun mesaj adresat statelor occidentale privind o eventuală soluţionare a conflictului şi că Moscova preferă canale directe de comunicare cu actorii relevanţi.
Preşedintele Kazahstanului, Kassîm-Jomart Tokaiev, a declarat, în cadrul unei întâlniri cu preşedintele rus Vladimir Putin, desfăşurată pe 25 iulie, că primeşte numeroase semnale din partea Europei şi a Statelor Unite cu privire la situaţia actuală a conflictului din Ucraina. Cu acel prilej, liderul rus l-a informat în detaliu pe omologul său despre evoluţiile legate de războiul din Ucraina.
Moscova „nu vede necesitatea de a-i implica pe prietenii noştri kazahi în această chestiune” şi nici de a le cere să transmită mesaje către aşa-numitul Occident colectiv, a subliniat Galuzin la acelaşi forum Kazahstan–Rusia. El a insistat asupra faptului că Rusia îşi gestionează în mod autonom contactele diplomatice majore.
„Menţinem contacte şi comunicăm direct cu cei care sunt capabili să influenţeze regimul de la Kiev”, a repetat oficialul rus, indicând că Moscova se bazează pe dialogul nemijlocit cu actorii pe care îi consideră cheie în dosarul ucrainean.
„Nu pot spune că aceste forţe ne ascultă cu mare atenţie, dar continuăm eforturile în această direcţie”, a subliniat diplomatul, sugerând că Rusia nu intenţionează să renunţe la încercările de a-şi promova poziţia prin canale diplomatice, chiar dacă reacţiile partenerilor occidentali rămân, in opinia sa, limitate.
29.09.2026
10:02
29.09.2026
08:54
29.09.2026
08:48
29.09.2026
06:50
29.09.2026
06:39
29.09.2026
05:17
29.09.2026
03:40
29.09.2026
02:56
29.09.2026
02:52
29.09.2026
01:24
29.09.2026
10:21
29.09.2026
10:15
29.09.2026
10:02
29.09.2026
09:54
29.09.2026
09:30
29.09.2026
08:54
29.09.2026
08:48
29.09.2026
06:50
29.09.2026
06:39
29.09.2026
05:17
29.09.2026
03:40
29.09.2026
02:56
29.09.2026
02:52
29.09.2026
01:24
29.09.2026
00:58
29.09.2026
00:36
28.09.2026
23:24
28.09.2026
23:21
28.09.2026
22:44
28.09.2026
20:56
28.09.2026
20:45
28.09.2026
20:40
28.09.2026
20:00
28.09.2026
19:49
28.09.2026
19:07
Imagin TULBURĂTOARE // Sfârșit tragic după un DIVORȚ dureros. Și-a anunțat moartea în direct pe rețelele de socializare și s-a împușcat în casa soției. Biletul de adio al tânărui de 30 de ani. „Cer iertare. Asta e soarta”
ULTIMA ORĂ // Sprijin financiar în prag de toamnă pentru ZECI DE MII de moldoveni. Maia Sandu a promulgat rectificarile la Legea Bugetului: Plăți unice NEIMPOZABILE de până la 4 000 de lei pentru bugetarii cu salarii sub 20 000 de lei
Premierul Tofan îl pune la punct pe socialistul Novac, care cere reducerea accizelor la carburanți de la volanul unui Land Cruiser cu un consum de 20 de litri de motorină: „Ar fi un transfer de bani de la săraci la bogați”
ANALIZĂ // EȘECUL „Lumii Ruse” în Transnistria. După 30 de ani de PROPAGANDĂ și gaz gratuit, doar 10,8% din locuitori au votat cu partidul lui Putin: „Un singur om din șapte a mers la alegerile rusești”
ULTIMA ORĂ // Nicușor Dan avertizează de la ONU asupra campaniei hibride și a presiunilor energetice ale Rusiei asupra R. Moldova: „Este a doua țară cea mai afectată de război, iar România rămâne un susținător ferm”
















