„Moldovagaz” este la final de negocieri cu „Gazprom” și va cere ANRE majorarea cu 35% a tarifelor pentru gazele consumate de către cetățenii R. Moldova
2272
SA „Moldovagaz” insistă că prețul gazelor naturale ar putea crește pentru consumatorii finali cu 35 la sută. Șeful Serviciului relații publice al SA „Moldovagaz”, Alexandr Barbov, susține că negocierile cu „Gazprom” sunt la etapa finală, iar în timpul apropiat contractul existent va fi prelungit.
Potrivit lui Alexandr Barbov, în procesul de negocieri sunt implicați reprezentanții ai SA „Moldovagaz”, precum și ai Ministerului Economiei și Infrastructurii. Acesta a precizat că Executivul s-a implicat recent în proces.
În ceea ce privește stabirea prețului, Barbov a spus că va fi aplicată o formulă. „În cazul contractului cu „Gazprom” conjunctura pieței europene de tip spot se aplică doar pentru perioada caldă a anului, când cuantumul consumului reprezintă 15% din volumul anual. Însă pentru perioadă rece și sezonul de încălzire prețul de achiziție trimestrial este corelat cu costul coșului produselor petroliere și, respectiv, nu depinde de fluctuațiile bursiere de tip spot”, a menționat Alexandr Barbov, citat de bizlaw.md.
Mai mult, imediat după ce ANRE va publica noua Metodologie de calculare, aprobare și aplicare a prețurilor reglementate pentru furnizarea gazelor naturale, SA „Moldovagaz” va înainta regulatorului un demers în privința ajustării tarifului mediu pentru consumatorii finali în proporție de cca 35%, a menționat Barbov.
Aceeași sursă a adăugat și că data de la care va fi aplicat noul preț va fi cunoscută după finalizarea negocierilor.
17.10.2026
08:57
17.10.2026
07:36
17.10.2026
01:45
17.10.2026
00:36
16.10.2026
23:28
16.10.2026
22:30
16.10.2026
22:28
16.10.2026
21:40
16.10.2026
20:40
16.10.2026
20:21
17.10.2026
08:57
17.10.2026
07:36
17.10.2026
01:45
17.10.2026
00:36
16.10.2026
23:28
16.10.2026
22:30
16.10.2026
22:28
16.10.2026
21:40
16.10.2026
20:40
16.10.2026
20:21
16.10.2026
20:18
16.10.2026
19:55
16.10.2026
19:33
16.10.2026
19:32
16.10.2026
19:30
16.10.2026
19:27
16.10.2026
19:22
16.10.2026
18:58
16.10.2026
18:09
16.10.2026
18:03
16.10.2026
18:02
16.10.2026
17:34
16.10.2026
17:28
16.10.2026
17:19
16.10.2026
16:48
Kremlinul acuză Kievul că respinge eforturile de pace ale SUA prin atacurile asupra rafinăriilor rusești
Administrația Trump tace în timp ce Rusia atacă firme americane în Ucraina
Ucraina susține că a distrus patru avioane și a avariat alte două într-un atac cu racheta Long Neptune asupra unui aerodrom din Rusia
Igor Grosu, lecție de DEMNITATE pentru Ion Ceban: „A făcut o declarație HALUCINANTĂ, antinațională. Când Rusia ne amenință, Ceban e de acord, iar când Moldova vrea să-și apere securitatea, el face spume la gură”
Trump anunță că Rusia va livra imediat milioane de tone de motorină pentru SUA și piețele mondiale, după discuțiile cu Putin
















