Stiri

Moldova introduce reguli europene pentru biocarburanți și deschide noi oportunități pentru agenții economici

Actualitate 02.09.2026 13:18 Vizualizări191
Moldova introduce reguli europene pentru biocarburanți și deschide noi oportunități pentru agenții economici

Guvernul a aprobat Regulamentul privind normele de verificare a biocarburanților, biolichidelor și combustibililor din biomasă, un pas important pentru alinierea sectorului energetic al Republicii Moldova la legislația europeană. Noul cadru urmărește și dezvoltarea unei piețe mai previzibile și mai competitive pentru agenții economici.

Documentul stabilește regulile privind verificarea durabilității și certificarea biocarburanților, biolichidelor și combustibililor din biomasă. De asemenea, sunt prevăzute cerințe de trasabilitate pentru întregul lanț de aprovizionare.

Pentru producători, furnizori și ceilalți operatori implicați, regulamentul oferă un cadru mai clar pentru desfășurarea activității. Aceștia vor putea utiliza scheme de certificare recunoscute la nivel european, fără a trece prin proceduri suplimentare de validare în Republica Moldova.

Regulamentul recunoaște schemele voluntare și naționale de certificare aprobate de Comisia Europeană și permite operatorilor din Republica Moldova să obțină certificarea în cadrul acestora. Astfel, agenții economici își pot demonstra mai ușor conformitatea cu cerințele europene. Măsura poate facilita accesul produselor moldovenești pe piața Uniunii Europene și poate crea condiții mai bune pentru atragerea investițiilor în acest sector.

Noul cadru va contribui și la dezvoltarea pieței locale, inclusiv prin valorificarea deșeurilor și reziduurilor ca materie primă pentru producția de energie regenerabilă. Pe termen mediu și lung, dezvoltarea acestui sector poate susține investițiile în tehnologii moderne și în soluții care contribuie la reducerea emisiilor.

„Pentru dezvoltarea energiei regenerabile avem nevoie nu doar de investiții, ci și de reguli clare și compatibile cu piața europeană. Acest regulament oferă agenților economici un cadru mai predictibil pentru certificarea biocarburanților și creează condiții pentru dezvoltarea unei piețe moderne, capabile să atragă investiții și să ofere noi oportunități de acces pe piața europeană. În același timp, contribuim la atingerea obiectivelor asumate de Republica Moldova în domeniul energiei și al decarbonizării, inclusiv creșterea ponderii energiei din surse regenerabile la 27% din consumul final brut de energie și reducerea cu 70% a emisiilor de gaze cu efect de seră până în 2030”, a declarat ministrul Energiei, Dorin Junghietu.

Totodată, potrivit Planului Național Integrat privind Energia și Clima 2025-2030, Republica Moldova și-a stabilit pentru sectorul transporturilor o țintă de 6,9% din energia din surse regenerabile până în 2030. Noul regulament va contribui la atingerea acestei ținte prin creșterea utilizării biocarburanților, biolichidelor și combustibililor din biomasă până la 7,6% din consumul de combustibili.

Totuși, nu orice biocombustibil contribuie efectiv la reducerea emisiilor. Beneficiile pentru climă depind de respectarea unor criterii stricte de durabilitate. Potrivit regulamentului, pentru ca biocarburanții, biolichidele și combustibilii din biomasă să poată fi luați în calcul la atingerea țintelor naționale, operatorii trebuie să demonstreze respectarea criteriilor de durabilitate și de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră.

Operatorii trebuie să furnizeze date exacte privind reducerile de emisii și, după caz, să respecte cerințele aplicabile combustibililor cu risc redus din perspectiva schimbării indirecte a destinației terenurilor, cunoscută sub denumirea de ILUC.

Aceste cerințe urmăresc să asigure că producția de combustibili regenerabili aduce beneficii reale pentru climă și mediu, fără a genera efecte adverse asupra biodiversității, ecosistemelor sau terenurilor cu stocuri importante de carbon. În același timp, sistemul de certificare și trasabilitate oferă agenților economici reguli mai clare pentru demonstrarea conformității.

Prin acest sistem, verificarea originii materiei prime și a reducerilor de emisii poate fi realizată mai riguros. Totodată, operatorii vor avea o imagine mai clară asupra obligațiilor pe care trebuie să le îndeplinească pentru ca produsele să fie recunoscute și utilizate în atingerea obiectivelor naționale.

Prezentul Regulament transpune Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2022/996 privind normele de verificare a criteriilor de durabilitate și de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră și a criteriilor privind riscurile reduse din perspectiva schimbării destinației terenurilor, Regulamentul delegat (UE) 2023/1640 privind metodologia de stabilire a ponderii biocombustibililor și a biogazului pentru transporturi rezultând din prelucrarea biomasei împreună cu combustibili fosili în cadrul unui proces comun, precum și Regulamentul (UE) nr. 1307/2014 privind criteriile și limitele geografice pentru identificarea pășunilor cu biodiversitate.

Documentul a fost elaborat de Ministerul Energiei cu suportul proiectului „Moldovan Green Transition Technical Assistance Facility”, implementat de Expertise France. Noile reguli vor oferi mai multă claritate pentru operatori și vor sprijini dezvoltarea unui sector al combustibililor regenerabili compatibil cu obiectivele europene.

Stiri relevante
Top stiri

Parteneri
Punct de vedere NAȚIONAL
VIDEO // Irina Gutnic publică imagini de pe camerele de supraveghere cu Ion Ceban - „PERICOL public”: „M-a mințit pe mine, așa minte întreaga societate”
27.05.2026 11:27 ZiarulNational VIDEO // Irina Gutnic publică imagini...

Mihai Gribincea // Moscova rescrie istoria: Declarația Mariei Zaharova despre conflictul din Transnistria – propagandă sau realitate?
14.05.2025 13:06 ZiarulNational Mihai Gribincea // Moscova rescrie is...

Nicolae Negru // Anul politic 2024, în câteva linii
30.12.2024 09:11 Nicolae Negru Nicolae Negru // Anul politic 2024, î...

Horoscop
Vezi horoscopul tău pentru astăzi
CapricornCapricorn
VărsătorVărsător
PeștiPești
BerbecBerbec
TaurTaur
GemeniGemeni
RacRac
LeuLeu
FecioarăFecioară
BalanțăBalanță
ScorpionScorpion
SăgetătorSăgetător
Curs valutar
1 MDL   1 EUR 20.07 1 USD 17.31 1 RON 3.82 1 RUB 0.20 1 UAH 0.39
Sondaj
Dacă duminica viitoare ar avea loc un referendum privind unirea Republicii Moldova cu România, cum ați vota?
Prietenii noștri