Moldindconbank se alătură Parteneriatului Național „Moldova pentru Educație”
5162
Moldindconbank reconfirmă că una dintre prioritățile sale este investiția în sistemul educației de calitate în Republica Moldova și anunță cu mândrie aderarea la Parteneriatului Național „Moldova pentru Educație”.
„Moldova pentru Educație” este o inițiativă a Ministerului Educației și Cercetării (MEC), desfășurată sub patronajul Președinției Republicii Moldova.
„Evenimentul este dedicat mediului de afaceri pe care vrem să-l aducem mai aproape de educație. Ne bucurăm că sunt companii care recunosc că investițiile în educație înseamnă o investiție în capitalul uman, în viitorii lor angajați și sunt alături de noi pentru a rezolva provocările strategice pe care le are sistemul nostru și a oferi educație de calitate pentru fiecare copil”, a declarat ministrul Educației și Cercetării, Dan Perciun, în cadrul lansării Parteneriatului Național „Moldova pentru Educație”, eveniment care a avut loc în Săptămâna Educației.

Moldindconbank este una dintre cele 11 companii care vor contribui, cu finanțări în valoare totală de 17 milioane de lei pentru proiectul lansat. Resursele vor fi alocate pentru dotarea sălilor de studii, laboratoarelor, bibliotecilor școlare, sălilor de sport, dar și construcția de sere pentru lecțiile de biologie, achiziționarea și instalarea echipamentelor pentru rețeaua de Internet, bibliotecilor digitale etc.
Angajamentul de participare la inițiativa Ministerului Educației a fost reconfirmat din partea Moldindconbank de către prim-vicepreședintele Comitetului de Conducere al băncii, Victor Cibotaru.
„Moldindconbank permanent se implică în proiecte sociale de amploare. ”Moldova pentru Educație”, în opinia noastră, este un proiect foarte important și nu am putut să nu dăm curs invitației de a participa la el și venim cu o contribuție de 2 milioane de lei. Ținând cont de faptul că Moldindconbank mai mult s-a implicat în diferite proiecte pentru dezvoltarea sportului pentru tineri și copii, donația aceasta am dori să o canalizăm pentru reparația și amenajarea sălilor sportive și terenurilor sportive în școlile din Republica Moldova”, a oferit detalii prim-vicepreședintele Comitetului de Conducere al Moldindconbank.

Prezent la evenimentul de lansare a Parteneriatului Național „Moldova pentru Educație”, președintele Parlamentului Igor Grosu a precizat, că pentru a fi realizat cu succes, proiectul necesită susținere atât din partea autorităților, cât și din partea mediului de afaceri.
„Ne propunem să mobilizăm eforturile Guvernului, ale comunității de afaceri, ale societății civile și ale partenerilor externi pentru îmbunătățirea calității educației în școlile din Republica Moldova”, a spus Grosu.
Primul obiectiv al parteneriatului „Moldova pentru Educație” este modernizarea și dotarea a 35 de instituții din Rețeaua Școlilor Model. Costul total al proiectului se ridică la peste 70 de milioane de euro. O parte din aceste cheltuieli vor fi acoperite de către partenerii de dezvoltare ai țării, dar și din bugetul de stat.
Moldindconbank – mereu alături!
15.06.2026
15:37
153
Republica Moldova intră în rețeaua europeană a mobilității verzi: Memorandum de cooperare cu EIT Urban Mobility Innovation Hub East pentru energie curată și transport sustenabil
15.06.2026
14:50
235
Platforma e-Zilier digitalizează munca sezonieră: zilierii vor avea zilele lucrate înregistrate pentru pensie în Republica Moldova
15.06.2026
14:49
219
Liban, lider mondial la refugiați pe cap de locuitor: țările mici de la granița conflictelor duc cea mai mare povară
15.06.2026
13:31
328
Republica Moldova își modernizează Codul transporturilor rutiere după regulile Uniunii Europene
327
Procurorii din Republica Moldova au donat sânge de Ziua Mondială a Donatorului, susținând campania „Donează o picătură de umanitate. Salvează vieți!”
15.06.2026
10:58
357
Program național 2027–2030 pentru incluziunea romilor: educație, sănătate și combaterea discriminării
15.06.2026
08:44
403
Horoscopul zilei 15.06.2026
15.06.2026
00:51
624
Regatul Unit pregătește interzicerea rețelelor sociale pentru copiii sub 16 ani, după modelul Australiei
14.06.2026
18:22
651
Vreme caldă și în mare parte stabilă în Republica Moldova, 15–21 iunie 2026
14.06.2026
08:40
878
Horoscopul zilei 14.06.2026
13.06.2026
21:01
1295
14 iunie 2026 aduce căldură de vară și averse de ploaie în Republica Moldova
15.06.2026
15:37
102
Republica Moldova intră în rețeaua europeană a mobilității verzi: Memorandum de cooperare cu EIT Urban Mobility Innovation Hub East pentru energie curată și transport sustenabil
15.06.2026
14:50
227
Platforma e-Zilier digitalizează munca sezonieră: zilierii vor avea zilele lucrate înregistrate pentru pensie în Republica Moldova
15.06.2026
14:49
209
Liban, lider mondial la refugiați pe cap de locuitor: țările mici de la granița conflictelor duc cea mai mare povară
15.06.2026
13:31
325
Republica Moldova își modernizează Codul transporturilor rutiere după regulile Uniunii Europene
323
Procurorii din Republica Moldova au donat sânge de Ziua Mondială a Donatorului, susținând campania „Donează o picătură de umanitate. Salvează vieți!”
15.06.2026
10:58
353
Program național 2027–2030 pentru incluziunea romilor: educație, sănătate și combaterea discriminării
15.06.2026
08:44
401
Horoscopul zilei 15.06.2026
15.06.2026
00:51
621
Regatul Unit pregătește interzicerea rețelelor sociale pentru copiii sub 16 ani, după modelul Australiei
14.06.2026
18:22
648
Vreme caldă și în mare parte stabilă în Republica Moldova, 15–21 iunie 2026
14.06.2026
08:40
873
Horoscopul zilei 14.06.2026
13.06.2026
21:01
1290
14 iunie 2026 aduce căldură de vară și averse de ploaie în Republica Moldova
13.06.2026
13:24
2599
Adevăratul motiv al războiului dintre Nicușor Dan și Ilie Bolojan nu ar avea legătură cu alegerile: Planul secret pentru UNIREA României cu Republica Moldova
13.06.2026
08:30
1486
Horoscopul zilei 13.06.2026
12.06.2026
21:54
2033
Maia Sandu discută cu António Costa despre deschiderea capitolelor de aderare și Summitul UE–Moldova din 22 iunie
12.06.2026
20:51
1917
Vreme mai stabilă și cer senin în Republica Moldova, sâmbătă, 13.06.2026
2005
Chișinăul găzduiește reuniunea Comitetului de Monitorizare Interreg NEXT și lansează discuțiile pentru viitorul Program Bazinul Mării Negre 2028–2034
2459
Peste 790 de primării intră în amalgamare voluntară pentru servicii mai bune și investiții mai mari în sate
12.06.2026
13:34
2151
Maia Sandu, la 85 de ani de la deportările staliniste: memoria victimelor și datoria de a apăra viitorul democratic
12.06.2026
11:32
1975
Alertă meteo cod galben, 12.06.2026, ora 9–21
12.06.2026
10:29
2021
Bărbat din Stăuceni, condamnat la 1 an de închisoare pentru că a lovit o polițistă aflată în misiune
12.06.2026
08:28
1888
Horoscopul zilei 12.06.2026
12.06.2026
00:04
2556
Moldova își consolidează parteneriatul economic cu statele Benelux și atrage noi investiții la forumul de la Maastricht
11.06.2026
20:52
2296
Vreme mai rece și ploi în toată țara – vineri, 12 iunie 2026
11.06.2026
17:47
2276
Chișinăul pornește negocierile cu Bucureștiul pentru podul de la Ungheni și noi conexiuni rutiere spre rețeaua europeană
11.06.2026
17:47
2126
20 de școli-model din Republica Moldova, modernizate cu 50 de milioane de euro de la Banca Europeană de Investiții
Platforma e-Zilier digitalizează munca sezonieră: zilierii vor avea zilele lucrate înregistrate pentru pensie în Republica Moldova
Liban, lider mondial la refugiați pe cap de locuitor: țările mici de la granița conflictelor duc cea mai mare povară
Republica Moldova își modernizează Codul transporturilor rutiere după regulile Uniunii Europene
1 MDL
1 EUR
20.13
1 USD
17.39
1 RON
3.84
1 RUB
0.24
1 UAH
0.39



Inapoi














