Ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, foc și pară: A părăsit reuniunea G20, nemulțumit că omologul său american, Antony Blinken, nu a vrut să discute cu el și că Rusia a fost numită de participanți „agresoare” și „invadatoare”
3283
Agerpres
Şeful diplomaţiei ruse Serghei Lavrov a afirmat vineri că el „nu va alerga” după Washington pentru negocieri, după ce omologul său american Antony Blinken a refuzat să aibă o întrevedere cu el în marja reuniunii G20, informează AFP, Reuters şi dpa.
„Nu noi suntem cei care au abandonat contactele, ci SUA (...). Nu vom alerga după nimeni ca să propunem o întrevedere”, a spus Serghei Lavrov în faţa unor jurnalişti în insula indoneziană Bali, unde are loc reuniunea miniştrilor de Externe ai ţărilor din G20.
Lavrov a respins vineri criticile „frenetice” ale Occidentului în legătură cu războiul din Ucraina, mustrând adversarii Rusiei pentru că au pierdut şansa de a aborda în cadrul G20 probleme economice globale. „În timpul discuţiei, partenerii occidentali au evitat să urmeze mandatul G20, cel de a trata probleme ale economiei mondiale", a criticat Lavrov, citat de Agerpres.
Potrivit ministrului rus de Externe, discuţia Occidentului „a deviat aproape imediat (...) spre critici frenetice la adresa Federaţiei Ruse pe tema situaţiei din Ucraina”. „'Agresori', 'invadatori', 'ocupanţi' - am auzit multe lucruri astăzi”, a spus Lavrov.
Totodată, Serghei Lavrov a declarat că Rusia este gata să negocieze cu Ucraina şi Turcia asupra livrărilor de cereale, dar nu este clar când ar putea avea loc astfel de negocieri.
Indonezia a îndemnat vineri ţările din G20 să ajute să se pună capăt războiului din Ucraina, în condiţiile în care miniştrii de Externe ai grupului s-au reunit în cadrul unui summit ce i-a adus pe unii dintre cei mai înverşunaţi critici ai invaziei ruse în aceeaşi cameră cu şeful diplomaţiei ruse.
În aceste condiţii, Serghei Lavrov a decis să părăsească summitul G20 de la Bali mai devreme, sărind peste sesiunile planificate pentru vineri după-amiaza, precum şi peste dineul oficial de vineri seara, a anunţat Ministerul Afacerilor Externe al Federaţiei Ruse.
28.08.2026
14:50
28.08.2026
14:49
28.08.2026
14:34
28.08.2026
14:21
28.08.2026
14:05
28.08.2026
13:45
28.08.2026
12:59
28.08.2026
12:59
28.08.2026
12:45
28.08.2026
12:04
28.08.2026
14:34
28.08.2026
14:21
28.08.2026
14:05
28.08.2026
13:45
28.08.2026
12:59
28.08.2026
12:59
28.08.2026
12:45
28.08.2026
12:04
28.08.2026
11:51
28.08.2026
11:48
28.08.2026
11:24
28.08.2026
11:23
28.08.2026
11:06
28.08.2026
11:02
28.08.2026
10:52
28.08.2026
10:50
28.08.2026
10:46
28.08.2026
10:08
28.08.2026
09:41
28.08.2026
09:37
28.08.2026
09:27
28.08.2026
09:21
28.08.2026
08:27
28.08.2026
06:58
28.08.2026
04:08
DOC / Raport SIS și AIM: Mitul celor 20.000 de tone de muniții de la Cobasna, demontat. Efectele unei explozii ar fi doar locale, iar Moscova folosește SPERIETOAREA pentru a-și justifica prezența militară
Horoscopul zilei 22.08.2026
DOC // Averea noului premier, la vedere. Vasile Tofan a renunțat la venituri anuale de peste 600.000$ în mediul privat pentru a prelua conducerea Guvernului
Dronele ucrainene lovesc în adâncul Rusiei: cel puţin şase civili ucişi şi primul atac asupra unui depozit al companiei Ozon
Sărăcia în rândul vârstnicilor lovește puternic țările OCDE: Coreea de Sud în top, România la egalitate cu Italia
















