Ministrul Litvinenco, răspuns pentru Dodon: „Asocierea cu Plahotniuc în cazul „kuliok” l-a costat Preşedinţia, iar asocierea cu Platon l-a costat Parlamentul. Timpul oligarhilor a trecut”
5130
Ministrul Justiției, Sergiu Litvinenco, îi transmite socialistului Igor Dodon, care cheamă lumea la proteste în apărarea lui Alexandr Stoianoglo, că „timpul oligarhilor și al oligarhiei a trecut”.
„Înţeleg foarte bine obsesiile lui Dodon. Dar vreau să-i reamintesc că asocierea cu Plahotniuc (în cazul „kuliokului”) l-a costat Preşedinţia, iar asocierea cu Platon l-a costat Parlamentul. Degeaba încearcă să-şi ofere din nou serviciile politice acestor doi fugari, că ar putea să mai sufere noi eșecuri (mai are unde?). Îl sfătuiesc pe el și pe alții să înțeleagă o dată și pentru totdeauna că timpul oligarhilor și a oligarhiei a trecut. Și dacă vor să facă politică, să o facă cu forţele proprii şi pornind de la agenda cetăţenilor, dar nu de la propriile frustrări”, i-a răspuns Litvinenco lui Dodon pe Facebook.
Reacția lui Litvinenco vine după ce socialistul Igor Dodon a declarat astăzi, într-o conferință de presă organizată imediat după ce s-a întors de la Moscova, că în spatele reținerii procurorului general suspendat ar sta președinta Maia Sandu.
„Sergiu Litvinenco stă până la ora 12.00 noaptea la Președinție, vine pe ascuns, să nu fie văzut. Ei au coordonat totul. Maia Sandu controlează tot în țară și s-a acționat la indicația ei, ca să sperie societatea, la fel cum făcea și Plahotniuc. Sentimentul de frică a început să apară din nou în societate. Se creează impresia că Maia Sandu a găsit conspectele lui Plahotniuc și merge după același scenariu. A preluat mai întâi Guvernul, iar acum vrea și Procuratura Generală. Mai departe o să se preocupe de businessul cel mare. Vor fi solicitări ca anumite afaceri să fie scrise pe cine trebuie. Pe urmă vor ajunge la oamenii simpli. Dacă nu o să vrea să fie „galbeni”, atunci afară de la lucru. Noi nu am făcut așa și oamenii îmi spuneau că a fost prea buni și i-am adus pe aceștia la guvernare”, a declarat Igor Dodon.
22.07.2026
15:36
22.07.2026
15:36
22.07.2026
15:32
22.07.2026
15:24
22.07.2026
15:23
22.07.2026
15:14
22.07.2026
15:14
22.07.2026
15:12
22.07.2026
15:09
22.07.2026
15:08
22.07.2026
15:36
22.07.2026
15:36
22.07.2026
15:32
22.07.2026
15:23
22.07.2026
15:14
22.07.2026
15:14
22.07.2026
15:12
22.07.2026
15:09
22.07.2026
15:08
22.07.2026
15:05
22.07.2026
15:04
22.07.2026
15:00
22.07.2026
14:59
22.07.2026
14:48
22.07.2026
14:31
22.07.2026
14:27
22.07.2026
14:10
22.07.2026
13:57
22.07.2026
13:53
22.07.2026
13:42
22.07.2026
13:32
22.07.2026
13:19
22.07.2026
13:12
22.07.2026
12:49
22.07.2026
12:47
Poșete de lux nedeclarate, în valoare de peste 5000 de euro, depistate de vameșii de la Leușeni
Radu Musteața preia conducerea Ministerului Agriculturii: mandat nou pentru modernizarea sectorului agroalimentar
Guvernul modernizează sistemul de ajutor de stat și promite mai multă transparență pentru întreprinderile din Republica Moldova
Cod galben de incendii, valabil 22–31.07.2026
















