Ministrul de Externe ucrainean îl critică pe Macron după vizita în Rusia:A venit la Moscova și Kiev cu opinii, nu cu propuneri concrete
1998
Ministrul ucrainean de Externe, Dmitro Kuleba, l-a criticat pe președintele Franței, Emmanuel Macron, după vizita acestuia la Kiev și Moscova din această săptămână. Kuleba este de părere că Macron a venit la Moscova și Kiev cu „opinii nu cu propuneri” și a reiterat că în ciuda angajamentului față de acordurile de la Minsk, Ucraina nu va accepta interpretarea Rusiei asupra acestor acorduri și nici nu va negocia direct cu separatiștii din estul țării, relatează Reuters.
„Nu a existat nicio trădare” a lui Macron faţă de Ucraina, a spus şeful diplomaţiei ucrainene, adăugând că chestiunea unei negări a aspiraţiilor euro-atlantice ale Ucrainei nu a fost pusă în discuţie în timpul vizitei preşedintelui francez la Kiev.
„Ieri a fost o discuţie asupra unor idei, nu o discuţie asupra unor propuneri specifice”, a spus Kuleba despre această vizită, menţionând de asemenea că, dacă „cineva va veni şi va începe să ne impună ceva (...) nu va exista în principiu o astfel de discuţie”, conform Reuters, citat de Agerpres.
Venit la Kiev după ce a avut la Moscova o întrevedere cu Vladimir Putin, preşedintele francez a declarat la finalul acestui turneu că atât liderul de la Kremlin cât şi preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski şi-au exprimat angajamentul faţă de principiile acordurilor de la Minsk privind soluţionarea conflictului din Donbas, estul separatist prorus al Ucrainei.
Ministrul Kuleba a declarat însă că Ucraina nu va negocia direct cu separatiştii şi nu va accepta interpretarea Rusiei asupra acestor acorduri.
Moscova acuză Kievul că nu respectă acordurile de la Minsk prin refuzul adoptării unei reforme constituţionale care să acorde un statut special Donbasului şi, de asemenea, prin refuzul de a discuta cu cele două republici autoproclamate ce compun Donbasul, respectiv Doneţk şi Lugansk.
După întrevederea cu Macron, Putin a declarat că unele dintre ideile președintelui Franței vizând dezamorsarea crizei pot face posibilă realizarea de progrese.
„Unele dintre ideile sale, din propunerile sale (...) sunt posibile pentru a pune bazele unor progrese comune”, a afirmat Vladimir Putin în cadrul conferinţei comune de presă, scrie digi24.ro.
După ce a adus importante efective militare la graniţa ucraineană, stârnind temeri că ar putea urma o invazie, ceea ce Moscova neagă, aceasta din urmă a transmis în decembrie Washingtonului o serie de propuneri privind arhitectura de securitate europeană, cerând în special excluderea oricărei noi extinderi a NATO către Est, cu accent asupra Ucrainei, încetarea cooperării Alianţei cu statele din fostul bloc sovietic şi retragerea trupelor NATO din ţările Europei de Est care au aderat la această alianţă începând din 1997.
30.08.2026
23:48
30.08.2026
23:10
30.08.2026
22:53
30.08.2026
22:03
30.08.2026
21:41
30.08.2026
19:37
30.08.2026
19:34
30.08.2026
19:33
30.08.2026
19:04
30.08.2026
18:30
30.08.2026
23:10
30.08.2026
22:53
30.08.2026
22:03
30.08.2026
21:41
30.08.2026
19:37
30.08.2026
19:34
30.08.2026
19:33
30.08.2026
19:04
30.08.2026
18:30
30.08.2026
18:14
30.08.2026
17:15
30.08.2026
16:08
30.08.2026
15:57
30.08.2026
14:55
30.08.2026
14:17
30.08.2026
14:13
30.08.2026
14:10
30.08.2026
13:44
30.08.2026
13:14
30.08.2026
12:47
30.08.2026
12:40
30.08.2026
12:38
30.08.2026
12:17
30.08.2026
12:02
30.08.2026
11:42
ULTIMA ORĂ // Vasile Tofan a traversat înot Bosforul, dar a fost întrecut de fiul său, Aron: „Cursa s-a încheiat pe continentul european, exact în direcția în care merge și țara noastră”
Parlamentarul de la București, Claudiu Năsui, PRIMA reacție după desemnarea în Guvernul Tofan: „Acolo unde au predominat libertatea economică și proprietatea privată, oamenii au prosperat”
Horoscopul zilei 23.08.2026
Moscova atacă numirea lui Claudiu Năsui ca ministru al Dezvoltării Economice la Chișinău și acuză „predarea” Republicii Moldova Bucureștiului
România, peste Japonia la salariul minim ajustat la costul vieții. Elveția conduce topul mondial, SUA abia pe locul 25
















