Ministrul de Externe de la București, mesaj pentru diplomația R. Moldova: România va continua să acorde sprijin „consecvent”, „de încredere” şi „solid” pentru susţinerea parcursului european asumat de Chișinău
1823
Ministrul Afacerilor Externe de la București, Bogdan Aurescu, a transmis, în cadrul discursului său ținut în calitate de invitat special la Reuniunea anuală a ambasadorilor Republicii Moldova, sprijinul „deplin” şi „multidimensional” al României pentru cetățenii de pe malul stâng al Prutului.
Ministrul Aurescu a evidenţiat ajutorul oferit de România pentru reformele necesare în vederea aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană şi a depăşirii provocărilor generate de agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei, se arată într-un comunicat de presă al diplomației dela București.
Oficialul a felicitat autorităţile şi diplomaţii moldoveni pentru demersurile vizând obiectivele de integrare europeană şi pentru reuşita istorică de a obţine statutul de stat candidat pentru aderarea la UE, precum şi pentru eforturile de consolidare a rezilienţei, de gestionare a provocărilor şi dificultăţilor curente şi de reformă de ansamblu a statului.
„România sprijină în totalitate aceste acţiuni, în special integrarea în familia europeană, care reprezintă un obiectiv strategic de politică externă şi pentru Bucureşti”, a subliniat Aurescu, amintind sprijinul consecvent şi îndelungat al României atât la nivel european, cât şi în interacţiunile bilaterale pentru integrarea în UE a Republicii Moldova, asigurând că România va fi în continuare un partener „foarte activ” şi dedicat acestui obiectiv comun.

Ministrul de Externe a amintit lansarea, alături de omologii săi german şi francez, la 5 aprilie, a Platformei de Sprijin pentru Republica Moldova, care a avut rezultate „foarte bune”.
Bogdan Aurescu a salutat, totodată, dinamica excelentă a dialogului şi cooperării între România şi Republica Moldova, la toate nivelurile, în ultimul an, când au avut loc consultări la nivel de preşedinte, premier, precum şi şedinţe comune ale Guvernelor şi Parlamentelor de la Bucureşti şi Chişinău.
În mesajul adresat diplomaţilor din Republica Moldova, ministrul a evidenţiat atenţia acordată de România implementării proiectelor strategice bilaterale, mai ales interconectările din domeniul energiei, transporturilor şi infrastructurii.
Ministrul Aurescu a menţionat şi sprijinul financiar acordat de România Chişinăului pentru depăşirea crizelor dificile cu care se confruntă, precum şi pentru implementarea de proiecte în domenii importante pentru procesul de reforme.
În încheiere, Bogdan Aurescu a dat asigurări cu privire la continuarea sprijinului „consecvent”, „de încredere” şi „solid” al diplomaţiei române pentru susţinerea obiectivelor ambiţioase de reformă şi de avansare ireversibilă a parcursului european al Republicii Moldova.
24.09.2026
21:29
24.09.2026
20:53
24.09.2026
20:39
24.09.2026
20:37
24.09.2026
20:36
24.09.2026
20:31
24.09.2026
20:00
24.09.2026
19:47
24.09.2026
19:12
24.09.2026
18:49
24.09.2026
20:53
24.09.2026
20:39
24.09.2026
20:37
24.09.2026
20:36
24.09.2026
20:31
24.09.2026
20:00
24.09.2026
19:47
24.09.2026
19:12
24.09.2026
18:49
24.09.2026
18:42
24.09.2026
18:17
24.09.2026
18:10
24.09.2026
17:38
24.09.2026
17:33
24.09.2026
17:31
24.09.2026
17:20
24.09.2026
17:20
24.09.2026
16:51
24.09.2026
16:40
24.09.2026
16:30
24.09.2026
16:25
24.09.2026
15:46
24.09.2026
15:45
24.09.2026
15:32
24.09.2026
15:27
Dorin Recean îl desființează pe Ion Chicu, „premierul lui Dodon și Plahotniuc, care a vrut să pună pe spatele moldovenilor așa-numita datorie de miliarde a regiunii transnistrene”: „Un fals flagrant lansat pentru a submina R. Moldova”
ULTIMA ORĂ // Sprijin financiar în prag de toamnă pentru ZECI DE MII de moldoveni. Maia Sandu a promulgat rectificarile la Legea Bugetului: Plăți unice NEIMPOZABILE de până la 4 000 de lei pentru bugetarii cu salarii sub 20 000 de lei
Vocile Basarabiei CUCERESC New York-ul! Documentarul „Prigoana din Basarabia” arată publicului american tragedia uitată a romilor
Premierul Tofan îl pune la punct pe socialistul Novac, care cere reducerea accizelor la carburanți de la volanul unui Land Cruiser cu un consum de 20 de litri de motorină: „Ar fi un transfer de bani de la săraci la bogați”
Propaganda prorusă, ATAC-FULGER la adresa sprijinului acordat Chișinăului: Falsul despre sistarea finanțărilor românești, DEMONTAT
















