Ministerul Justiției aprobă un nou regulament comun pentru identificarea și sancționarea cazurilor de tortură și tratamente inumane
1391
24 august 2026, Chișinău – Ministrul Justiției, Vladislav Cojuhari, a semnat ordinul instituțional prin care este aprobat noul Regulament privind procedura de identificare, examinare, înregistrare, documentare și raportare a cazurilor de pretinsă tortură, tratament inuman sau degradant.
Documentul introduce mecanisme clare și unitare pentru modul în care instituțiile identifică, examinează, documentează și raportează situațiile în care există suspiciuni de tortură sau rele tratamente. Astfel, toate sesizările vor fi gestionate după proceduri comune și coerente, iar intervențiile vor avea loc în conformitate cu standardele europene de protecție a drepturilor omului.
„Prevenirea torturii și a relelor tratamente reprezintă o responsabilitate esențială a statului și o direcție constantă de acțiune pentru Ministerul Justiției. Obiectivul nostru este ca protecția demnității umane și a drepturilor fundamentale să fie garantată nu doar prin lege, ci și prin modul în care instituțiile acționează în practică”, a declarat ministrul Cojuhari.
Regulamentul a fost elaborat de Procuratura Generală, cu sprijinul Oficiului Consiliului Europei în Republica Moldova. Documentul a fost coordonat interinstituțional, iar ordinul instituțional a fost semnat de Procuratura Generală, Ministerul Afacerilor Interne, Ministerul Sănătății, Ministerul Muncii și Protecției Sociale, Centrul Național Anticorupție și Serviciul Vamal.
Prin acest mecanism comun, cele șapte instituții își reafirmă toleranța zero față de tortură și față de orice formă de tratament inuman sau degradant. Totodată, ele confirmă angajamentul ferm de a asigura un răspuns instituțional prompt, coordonat și eficient în fiecare caz semnalat, astfel încât victimele să fie protejate, iar abuzurile sancționate.
11.10.2026
15:19
11.10.2026
14:34
11.10.2026
13:07
11.10.2026
11:06
11.10.2026
10:07
11.10.2026
09:36
11.10.2026
09:29
11.10.2026
07:44
11.10.2026
04:48
11.10.2026
04:02
11.10.2026
14:34
11.10.2026
13:07
11.10.2026
11:06
11.10.2026
10:07
11.10.2026
09:36
11.10.2026
09:29
11.10.2026
07:44
11.10.2026
04:48
11.10.2026
04:02
11.10.2026
03:36
11.10.2026
02:22
11.10.2026
00:50
11.10.2026
00:20
11.10.2026
00:01
11.10.2026
00:00
10.10.2026
23:40
10.10.2026
23:25
10.10.2026
22:41
10.10.2026
21:35
10.10.2026
21:31
10.10.2026
20:55
10.10.2026
20:03
10.10.2026
20:01
10.10.2026
19:16
10.10.2026
18:50
VIDEO // Decizie ISTORICĂ la Bruxelles: R. Moldova primește pe 28 octombrie foaia de parcurs spre Uniunea Europeană
Ședință SECRETĂ și măsuri excepționale la Parlament: Deputații, fără telefoane și ceasuri la dezbaterea privind Armata Națională
Maia Sandu, discuție IMPORTANTĂ cu António Costa. R. Moldova este pregătită pentru deschiderea ultimelor 4 capitole de negocieri cu UE
Semnal puternic de la Washington. SUA garantează sprijinul pentru Moldova: „Nu am uitat Moldova, iar amenințările sunt inacceptabile”
Mascaradă de pe PRISPA casei // Ion Ceban, prins în propriul joc de manipulare: După ce a somat Guvernul să ia măsuri urgente din cauza dronelor, primarul atacă dotarea Armatei Naționale cu drone interceptoare



















