Militari ruși, închiși și bătuți pentru că au refuzat să mai lupte. „Acesta nu este războiul nostru. Nu este un război de eliberare”
2038
Profimedia
Când fiul său a fost trimis să lupte în Ucraina, Serghei l-a implorat să nu meargă. „Aveți rude acolo. Refuzați.”, își amintește Serghei că i-a spus lui Stas, care avea grad de ofițer. „Dar a spus că va pleca. A crezut că este corect. I-am spus că este un zombie. Și că, din păcate, viața a dovedit asta”, relatează BBC.
Serghei și Stas nu sunt numele adevărate ale acestui tată și fiu. Jurnalistul BBC le-a schimbat pentru a le proteja identitatea. Serghei l-a invitat la el acasă pentru a-i spune povestea lor.
„Așa că a plecat în Ucraina. Apoi am început să primesc mesaje de la el în care mă întreba ce s-ar întâmpla dacă refuză să lupte”. Stas i-a spus tatălui său despre o anumită bătălie.
„El a spus că soldaților ruși nu li s-a oferit niciun fel de acoperire. Nu a existat nicio strângere de informații, nicio pregătire. Li s-a ordonat să avanseze, dar nimeni nu știa ce urmează”.
„Dar refuzul de a lupta a fost o decizie dificilă pentru el. I-am spus că e mai bine să o ia”, povestește bărbatul. „Acesta nu este războiul nostru. Nu este un război de eliberare. Iar el a spus că își va prezenta refuzul în scris. Lui și celor care au decis să refuze lupta li s-au luat armele și au fost puși sub pază înarmată”, mai spune acesta.
Serghei a făcut mai multe călătorii în prima linie pentru a încerca să ceară eliberarea fiului său. S-a adresat în mai multe rânduri unor ofițeri, procurori și anchetatori.
„El a spus că soldaților ruși nu li s-a oferit niciun fel de acoperire. Nu a existat nicio strângere de informații, nicio pregătire. Li s-a ordonat să avanseze, dar nimeni nu știa ce urmează”.
„Dar refuzul de a lupta a fost o decizie dificilă pentru el. I-am spus că e mai bine să o ia”, povestește bărbatul, citat de Digi24.
„Acesta nu este războiul nostru. Nu este un război de eliberare. Iar el a spus că își va prezenta refuzul în scris. Lui și celor care au decis să refuze lupta li s-au luat armele și au fost puși sub pază înarmată”, mai spune acesta.
Serghei a făcut mai multe călătorii în prima linie pentru a încerca să ceară eliberarea fiului său. S-a adresat în mai multe rânduri unor ofițeri, procurori și anchetatori. În cele din urmă, eforturile lui au dat roade.
Stas a fost trimis înapoi în Rusia. I-a povestit tatălui său ce i s-a întâmplat în detenție, cum un „alt grup” de soldați ruși încercase să-l forțeze să lupte.
„L-au bătut și apoi l-au scos afară, de parcă ar fi vrut să-l împuște. L-au pus să se întindă pe pământ și i-au spus să numere până la zece. A refuzat. Așa că l-au lovit de mai multe ori peste cap cu un pistol. Mi-a spus că fața lui era plină de sânge”.
„Atunci l-au dus într-o cameră și i-au spus: Vii cu noi, altfel te omorâm. Dar apoi, cineva a spus că îl vor duce pe fiul meu la muncă în magazie”. Stas era ofițer în serviciu când Rusia și-a lansat invazia pe scară largă a Ucrainei în februarie.
Președintele Vladimir Putin a promis că doar soldații profesioniști vor lua parte la „operațiunea militară specială”. Dar până în septembrie, totul s-a schimbat.
Președintele a anunțat ceea ce el a numit o „mobilizare parțială”, recrutând sute de mii de cetățeni ruși în forțele armate.
Mulți bărbați mobilizați s-au plâns că sunt trimiși într-o zonă de război fără echipament suficient, sau fără pregătire adecvată. Din Ucraina au existat mai multe informații despre militari ruși închiși în beciuri și subsoluri, pentru că au refuzat să se întoarcă în prima linie.
„Este o modalitate de a-i face pe oameni să se întoarcă în acea baie de sânge”, spune Elena Popova membra unui ONG din Rusia. „Scopul comandanților este să-i țină pe soldați acolo jos, recurg la violență și intimidare. Dar nu poți forța oamenii să lupte”.
Pentru unii ruși, refuzul de a se întoarce în prima linie poate fi o atitudine morală. Dar există o explicație mai comună.
„Cei care refuză să lupte o fac deoarece spun că au acționat destul timp în prima linie”, explică Elena Popova.
„Un alt motiv este felul în care sunt tratați. Au petrecut timp în tranșee, fiindu-le frig, foame, iar când se întorc, sunt doar jigniți și înjurați de comandanții lor”.
Autoritățile ruse resping informațiile despre soldații dezamăgiți și centrele de detenție, și spun că sunt știri false. „
Nu avem lagăre sau facilități de încarcerare, ori altele asemenea (pentru soldații ruși)”, a insistat Putin la începutul lunii decembrie.
„Sunt toate prostii și afirmații false. Nu există nimic care să le susțină”. „Nu avem probleme cu soldații care părăsesc pozițiile de luptă”, a continuat liderul de la Kremlin.
„Într-o situație în care sunt bombardamente, toți oamenii normali nu pot să nu reacționeze la asta, chiar și la nivel fiziologic. Dar după o anumită perioadă de adaptare, oamenii noștri luptă genial”.
Andrei, un locotenent rus, a încetat lupta. Destașat în Ucraina în iulie, Andrei a fost plasat în detenție pentru că a refuzat să execute ordinele. A reușit să o contacteze pe mama sa, Oxana, pentru a-i spune ce se întâmplă.
„Mi-a spus că a refuzat să-și conducă oamenii la o moarte sigură”, spune Oxana. „Ca ofițer, a înțeles că, dacă mergeau înainte, nu vor scăpa cu viață. Pentru asta l-au trimis pe fiul meu la un centru de detenție. Apoi am primit un mesaj în care se spunea că el și alți patru ofițeri fuseseră duși într-un subsol. Nu au fost văzuți de cinci luni”.
„Mai târziu mi s-a spus că acea clădire în care se aflau a fost bombardată și că toți cei cinci bărbați erau dispăruți. Au spus că nu au fost găsite rămășițe. Statutul lor oficial este «dispărut în misiune». Nu are sens. Este absurd. Modul în care fiul meu a fost tratat, nu a fost doar ilegal, ci a fost inuman”.
Revenind la Serghei, acesta spune că ceea ce s-a întâmplat cu Stas în Ucraina i-a apropiat. „Suntem pe aceeași lungime de undă, acum”, spune Serghei.
„Zidul neînțelegerii dintre noi a dispărut. Toată bravada lui a dispărut. Fiul meu mi-a spus: «N-am crezut niciodată că propria mea țară mă va trata în acest fel». El s-a schimbat complet. Înțelege acum.”
„Oamenii de aici nu înțeleg în ce pericol suntem. Nu din cauza părții adverse, ci din partea noastră”.
26.08.2026
23:42
26.08.2026
23:00
26.08.2026
21:56
26.08.2026
21:06
26.08.2026
21:03
26.08.2026
20:17
26.08.2026
19:59
26.08.2026
19:54
26.08.2026
19:51
26.08.2026
19:22
26.08.2026
23:00
26.08.2026
21:56
26.08.2026
21:06
26.08.2026
21:03
26.08.2026
20:17
26.08.2026
19:59
26.08.2026
19:54
26.08.2026
19:51
26.08.2026
19:22
26.08.2026
19:03
26.08.2026
18:31
26.08.2026
17:36
26.08.2026
17:28
26.08.2026
17:13
26.08.2026
16:57
26.08.2026
16:55
26.08.2026
16:53
26.08.2026
16:33
26.08.2026
15:59
26.08.2026
15:42
26.08.2026
15:34
26.08.2026
15:07
26.08.2026
14:57
26.08.2026
14:54
26.08.2026
14:44
26.08.2026
14:32
VIDEO // Gordon, despre adevărul INTERZIS din „temuta” Transnistria: „Armata rusă e un mit, la Cobasna nu mai e nimic, iar militarii lui Putin nu au cum să ajungă acolo”
SALARII // Plată UNICĂ de până la 4 000 de lei pentru bugetari. Vasile Tofan: „Până la majorările din ianuarie, îndreptăm parțial această întârziere”
DOC / Raport SIS și AIM: Mitul celor 20.000 de tone de muniții de la Cobasna, demontat. Efectele unei explozii ar fi doar locale, iar Moscova folosește SPERIETOAREA pentru a-și justifica prezența militară
Horoscopul zilei 22.08.2026
DOC // Averea noului premier, la vedere. Vasile Tofan a renunțat la venituri anuale de peste 600.000$ în mediul privat pentru a prelua conducerea Guvernului















