Stiri

Miliardarul Rinat Akhmetov, decizie RADICALĂ la 13 zile după ce Vladimir Putin a ordonat invadarea Ucrainei

Actualitate 08.03.2022 19:52 Vizualizări4782
Miliardarul Rinat Akhmetov, decizie RADICALĂ la 13 zile după ce Vladimir Putin a ordonat invadarea Ucrainei

Rinat Akhmetov, considerat cel mai bogat om din Ucraina și patron al echipei de fotbal Șahtior Donețk, a anunțat public că nu-și abandonează țara și oamenii și că urmează să facă tot ce-i stă în putință pentru a le fi de ajutor cetățenilor.

Conform informațiilor din presa ucraineană, Akhmetov a donat deja peste 9 milioane de euro de la începerea războiului. El ajută populația din Ucraina și sprijină cu bani armata.

Patronul lui Șahtior Donețk a anunțat că va investi tot ce are pentru că Ucraina să-și revină după ce a fost invadată de ruși.

"Asta este o agresiune militară, vorbim despre crime de război și crime împotriva umanității. Fundația mea ajută oamenii să supraviețuiască, le oferă mâncare și medicamente, iar companiile din cadrul SCM ajută armata Ucrainei să apere suveranitatea țării.

Cât costă? Sincer, nici nu număr. Tot ce putem să oferim, oferim. Și o vom face și în viitor. Îmi voi investi toată puterea și toate resursele pentru a reconstrui Ucraina și pentru a deveni o țara puternică și prosperă", a spus Ahmetov, conform Tribuna.

Cunoscut ca un apropiat al lui Vladimir Putin, Rinat Akhmetov s-a dezis de președintele Rusiei și a anunțat că a rupt orice legătură cu această țară.

Rinat Akhmetov a întors armele și-l atacă pe Vladimir Putin

Acuzat în trecut de președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, că ar fi un apropiat al liderului de la Kremlin, Rinat Akmetov a decis să iasă public și să vorbească despre războiul pe care Rusia l-a pornit în țara sa.

Patronul de la Șahtior Donetsk acuză în termeni duri Rusia pentru acțiunea de invadare și spune că Vladimir Putin este un criminal de război.

"Rusia este o țară agresoare și Putin un criminal de război. Ucraina a fost mereu pacifistă și nu a atacat pe nimeni. Astăzi, în satele, în orașele noastre, infrastructura este distrusă, civilii mor și suferă", a spus Rinat Akhmetov, conform Jaunenglish.

Conform The Kyiv Independent, Akhmetov a rupt orice legătură cu Rusia la doar 10 zile de la începutul războiului. De asemenea, primul oligarh ucrainean care a decis să vorbească public împotriva regimului de la Kremlin a decis ca viitoarele sale afaceri să nu mai fie făcute cu parteneri din Rusia sau pe teritoriul respectivei țări.

Informațiile din presă vorbesc de faptul că Akhmetov și Poroschenko, doi dintre cei mai bogați oligarhi ucrainieni, l-au asigurat pe președintele Volodimir Zelensky de susținerea lor, în principal pentru armată, din punct de vedere financiar.

"Toți au spus că sunt gata de orice pentru a ajuta", explic Berezovets, oligarhii având capacitatea de a sprijini enorm armata Ucrainei prin intermediul fabricilor lor, care pot produce armament. Rinat Ahmetov este cel mai bogat om din Ucraina, cu o avere estimată la peste 6 miliarde de euro.

Autor: Ziarul National
Stiri relevante
Top stiri

Parteneri
Punct de vedere NAȚIONAL
VIDEO // Irina Gutnic publică imagini de pe camerele de supraveghere cu Ion Ceban - „PERICOL public”: „M-a mințit pe mine, așa minte întreaga societate”
27.05.2026 11:27 ZiarulNational VIDEO // Irina Gutnic publică imagini...

Mihai Gribincea // Moscova rescrie istoria: Declarația Mariei Zaharova despre conflictul din Transnistria – propagandă sau realitate?
14.05.2025 13:06 ZiarulNational Mihai Gribincea // Moscova rescrie is...

Nicolae Negru // Anul politic 2024, în câteva linii
30.12.2024 09:11 Nicolae Negru Nicolae Negru // Anul politic 2024, î...

Horoscop
Vezi horoscopul tău pentru astăzi
CapricornCapricorn
VărsătorVărsător
PeștiPești
BerbecBerbec
TaurTaur
GemeniGemeni
RacRac
LeuLeu
FecioarăFecioară
BalanțăBalanță
ScorpionScorpion
SăgetătorSăgetător
Curs valutar
1 MDL   1 EUR 20.16 1 USD 17.28 1 RON 3.83 1 RUB 0.21 1 UAH 0.39
Sondaj
Dacă duminica viitoare ar avea loc un referendum privind unirea Republicii Moldova cu România, cum ați vota?
Prietenii noștri