Mii de persoane din Rusia sunt victime ale dosarelor motivate politic, avertizează organizaţia neguvernamentală Memorial
724
EPA
Organizaţia pentru drepturile omului Memorial a declarat că reprimarea orchestrată în Rusia este subestimată, mii de ruşi şi ucraineni fiind încarceraţi în baza unor dosare cu motivaţie politică, transmite AFP.
Serghei Davidis, şeful programului de ajutor pentru prizonieri politici al acestei organizaţii laureate a Premiului Nobel pentru Pace pe 2022 şi interzise în Rusia, a atras atenţia că aproximativ 7.000 de civili ucraineni se află în detenţia autorităţilor ruse, el reluând un bilanţ realizat de ONG-ul Centrul pentru Libertăţi Civile, cu sediul la Kiev, citează Agerpres.
De asemenea, Davidis a numărat câteva sute de dosare pentru ,,înaltă trădare'' şi ,,sabotaj'' deschise în Rusia după începerea invadării Ucrainei, în februarie 2022, şi alte câteva ,,mii'' pentru refuzul de a lupta pe frontul ucrainean.
,,Se poate spune că există o motivaţie politică şi o încălcare a drepturilor acestor persoane în aproape toate cazurile'', a explicat Serghei Davidis.
Lista deţinuţilor politici din Rusia, realizată de Memorial, cuprinde în prezent 778 de nume, dar nu include dosarele secrete, tot mai numeroase.
Această listă cu 778 de nume nu este decât ,,partea vizibilă a aisbergului'', întrucât Memorial nu poate stabili ,,cu certitudine'' statutul multor deţinuţi din cauza lipsei accesului la dosarele lor, a subliniat Davidis. ,,Încercăm să creăm, alături de lista cu deţinuţii politici, alte liste mai complete cu persoanele urmărite din raţiuni politice sau ilegale'', a explicat reprezentantul Memorial.
Începând din februarie 2022, puterea de la Moscova duce o campanie de reprimare brutală a oricărei opoziţii faţă de invazia rusă în Ucraina.
07.10.2026
11:45
07.10.2026
11:44
07.10.2026
11:43
07.10.2026
11:00
07.10.2026
10:57
07.10.2026
10:19
07.10.2026
10:13
07.10.2026
10:10
07.10.2026
09:54
07.10.2026
09:41
07.10.2026
08:36
07.10.2026
08:04
07.10.2026
11:00
07.10.2026
10:57
07.10.2026
10:56
07.10.2026
10:19
07.10.2026
10:13
07.10.2026
10:10
07.10.2026
09:54
07.10.2026
09:50
07.10.2026
09:41
07.10.2026
08:36
07.10.2026
08:04
07.10.2026
07:20
07.10.2026
01:34
06.10.2026
23:37
06.10.2026
21:56
06.10.2026
21:54
06.10.2026
20:53
06.10.2026
20:11
06.10.2026
19:56
06.10.2026
19:45
06.10.2026
19:02
06.10.2026
18:45
06.10.2026
18:43
06.10.2026
18:08
06.10.2026
17:52
S.A. „Energocom” REZILIAZĂ contractul de peste 6,3 milioane de lei pe an pentru sediul legat de afaceristul Arcadie Topalo
VIDEO // O dronă rusească s-a prăbușit și a EXPLODAT în raionul Anenii Noi, lângă satul Hârbovăț
Evenimentul anului în business! Miliardari mondiali și lideri de top vin la Chișinău pentru a transforma afacerile din Moldova
Dodon „nu vede” dronele lui Putin ce pun în pericol cetățenii R. Moldova, dar ATACĂ și cere socoteală Armatei Naționale pentru că este prezentă la Ocnița
Fostă judecătoare, condamnată la 8 ani și 3 luni de închisoare pentru escrocherie și fals în declarații
















