Mii de oamenii de știință din Rusia i-au trimis o scrisoare lui Putin, anunțându-l că protestează împotriva războiului declanșat în Ucraina
1708
Aproape 7 000 de oameni de ştiinţă, matematicieni şi universitari ruşi au adresat joi o scrisoare deschisă preşedintelui rus Vladimir Putin pentru a protesta în mod „ferm” împotriva războiului în Ucraina.
„Noi, oameni de ştiinţă şi jurnalişti în domeniul ştiinţific care lucrăm în Rusia, protestăm ferm împotriva invaziei militare în Ucraina lansată de armata rusă” cu o săptămână în urmă, afirmă ei într-o scrisoare publicată pe site-ul trv-science.ru și citată de Agerpres.
Cei peste 6 900 de semnatari ai mesajului riscă pedepse cu amenzi sau închisoarea, conform legislaţiei adoptate în urmă cu câţiva ani în urmă care permite autorităţilor ruse să urmărească în justiţie orice cetăţean care critică Guvernul.
Săptămâna aceasta, Parlamentul rus a început să dezbată un proiect de lege privind înăsprirea pedepselor împotriva criticilor la adresa războiului din Ucraina.
„Valorile umaniste constituie fundamentul pe care se construieşte ştiinţa. Eforturile depuse ani în şir pentru a consolida reputaţia Rusiei ca un centru de prim-plan al matematicii au fost în întregime anulate de agresiunea militară fără precedent din partea ţării noastre”, denunţă oamenii de ştiinţă. Congresul internaţional al matematicienilor, „cea mai prestigioasă conferinţă de matematică din lume”, care urma să aibă loc în Rusia în iulie, a fost anulat, subliniază ei, denunţând un „stat paria”.
Potrivit lor, obiectivul de a deveni o mare naţiune ştiinţifică „nu poate fi atins atunci când vieţile celor mai apropiaţi colegi – oamenii de ştiinţă din Ucraina – se află în pericol din cauza armatei ruse”. „Suntem convinşi că niciun interes geopolitic nu poate justifica moartea şi vărsarea de sânge. Războiul nu va duce decât la pierderea totală a ţării noastre, pentru care lucrăm”, adaugă autorii scrisorii.
Reamintim că Ucraina se află în a noua zi într-un război de apărare față de Rusia. Joi s-a finalizat și cea de-a doua rundă de negocieri ruso-ucrainene în care s-au decis mai multe aspecte cu caracter umanitar, însă o înțelegere privind încetarea focului nu a fost atinsă. Părțile au convenit ca o a treia rundă să aibă loc cât mai curând posibil.
30.08.2026
12:17
30.08.2026
12:02
30.08.2026
11:42
30.08.2026
09:58
30.08.2026
09:55
30.08.2026
09:48
30.08.2026
09:37
30.08.2026
09:36
30.08.2026
09:21
30.08.2026
03:06
30.08.2026
12:17
30.08.2026
12:02
30.08.2026
11:42
30.08.2026
09:58
30.08.2026
09:55
30.08.2026
09:48
30.08.2026
09:37
30.08.2026
09:36
30.08.2026
09:21
30.08.2026
03:06
30.08.2026
01:20
30.08.2026
00:00
29.08.2026
23:43
29.08.2026
23:21
29.08.2026
23:17
29.08.2026
21:53
29.08.2026
21:50
29.08.2026
21:07
29.08.2026
20:56
29.08.2026
20:23
29.08.2026
20:19
29.08.2026
19:26
29.08.2026
18:14
29.08.2026
18:07
29.08.2026
17:33
ULTIMA ORĂ // Vasile Tofan a traversat înot Bosforul, dar a fost întrecut de fiul său, Aron: „Cursa s-a încheiat pe continentul european, exact în direcția în care merge și țara noastră”
Parlamentarul de la București, Claudiu Năsui, PRIMA reacție după desemnarea în Guvernul Tofan: „Acolo unde au predominat libertatea economică și proprietatea privată, oamenii au prosperat”
Horoscopul zilei 23.08.2026
Moscova atacă numirea lui Claudiu Năsui ca ministru al Dezvoltării Economice la Chișinău și acuză „predarea” Republicii Moldova Bucureștiului
România, peste Japonia la salariul minim ajustat la costul vieții. Elveția conduce topul mondial, SUA abia pe locul 25
















