Migranții din R. Moldova, lipsiți de orice drepturi în Rusia: „De fapt, dintr-un nimic, pe loc gol, apare o multitudine de persoane aflate în ilegalitate. Poliția e motivată să-l oprească și să-l buzunărească"
2618
Pașaportul R. Moldova va înceta să fie un document de identificare a persoanei pentru migranții moldoveni din Rusia, și nu numai. În loc de pașaport, ei vor trebui să aibă asupra lor un act emis de Ministerul Afacerilor Interne al Rusiei. Acesta va putea fi anulat de emitent, adică de organele de Poliție, în orice moment și sub orice pretext.
Duma de Stat a votat recent, în primă lectură, proiectul de lege care acordă Poliției și dreptul de a expulza cetățeni străini din Rusia, transmite IPN.
Până a fi pusă în aplicare noua lege, decizia de expulzare administrativă poate fi luată pe cale judiciară, dar și de către polițiștii de frontieră, dacă se atestă vreo infracțiune la intrarea în țară. În condițiile noii legi, dreptul de a expulza cetățenii străini și apatrizii îl vor avea și organele de interne. Se extinde lista motivelor care vor justifica refuzul de a permite intrarea în țară.
Mai mult, călătorii vor fi fotografiați, lor li se vor lua amprentele digitale.
Urmează să fie instituit un registru al persoanelor controlate și va fi introdusă noțiunea de „regim de deportare”. Registrul va include străinii cărora, de exemplu, le-a expirat înregistrarea. O persoană aflată în regim de expulzare nu poate să-și schimbe locul de reședință, să călătorească în afara regiunii, să conducă un mijloc de transport, să procure proprietăți, dar și să se căsătorească. Ofițerii de Poliție vor putea solicita informații despre aceștia, inclusiv secrete bancare, fiscale și comerciale.
Se mai prevede că solicitarea de patentă (care îi acordă persoanei dreptul de a munci) urmează să fie aprobată la interne, iar acoperirea financiară a patentei îi revine nu solicitantului, ci angajatorului. „În aceste condiții, dacă angajatorul uită sau nu mai vrea să plătească pentru patentă, migrantul momentan devine ilegal pe teritoriul Rusiei”, consideră activista privind drepturile omului Valentina Ciupik.
„Uite, merge omul pe stradă și poate fi oprit, pentru a i se retrage fără niciun motiv actul de identitate. Dacă în urmă cu doar șase luni incidentul valora în medie 5.000 de ruble mită, acum „donația” se ridică la 400-500 de dolari”. Apărătoarea spune că celui care „dă” i se ia orice motiv să respecte legea. Iar Poliția e motivată să-l oprească, să-l buzunărească și să-i dea drumul.
„De fapt, dintr-un nimic, pe loc gol apare o multitudine de persoane aflate în ilegalitate”. Spre deosebire de interlopi, muncitorii vor înceta să vină în Rusia, iar criminalii vor găsi modalități de a ocoli legea, consideră Ciupik.
Chiar și în aceste condiții, pe care chiar și experții ruși în drepturile omului le consideră „de groază”, legislatorii moscoviți ar vrea ca migranții să „respecte valorile spirituale și morale rusești”, lucru prescris de noua lege
08.09.2026
17:42
08.09.2026
16:55
08.09.2026
16:29
08.09.2026
16:29
08.09.2026
15:39
08.09.2026
15:31
08.09.2026
14:37
08.09.2026
14:24
08.09.2026
14:22
08.09.2026
14:12
08.09.2026
14:01
08.09.2026
13:34
08.09.2026
18:09
08.09.2026
17:42
08.09.2026
17:27
08.09.2026
16:55
08.09.2026
16:29
08.09.2026
15:39
08.09.2026
15:31
08.09.2026
14:37
08.09.2026
14:22
08.09.2026
14:12
08.09.2026
14:01
08.09.2026
13:34
08.09.2026
12:38
08.09.2026
11:40
08.09.2026
11:36
08.09.2026
11:26
08.09.2026
11:07
08.09.2026
10:58
08.09.2026
10:57
08.09.2026
10:41
08.09.2026
10:39
08.09.2026
10:27
08.09.2026
10:07
08.09.2026
09:01
08.09.2026
06:35
08.09.2026
06:28
ALARMANT // Statul nu știe exact câte companii deține: Parlamentul a prelungit ancheta în regim de urgență: „323 de întreprinderi sunt fără IDNO, iar salariile s-au majorat, în unele instituții, cu 80% fără nicio explicație!”
ONU renunță treptat la harta Mercator: Africa va fi reprezentată mai fidel. SUA s-au opus, iar Moldova s-a abținut
OPINIE // Se încheie era Sandu-Dodon! Cine va fi noua „locomotivă” a Moldovei și de ce nu mai funcționează simplul slogan despre UE?
CNAS pregătește un nou contract-cadru pentru medicii de familie: bilete de trimitere digitale și mai puțină birocrație
VIDEO, FOTO // Retrospectivă de excepție la Zilele Filmului Românesc: Marele Florin Piersic, OMAGIAT la Chișinău la împlinirea a 90 de ani















